Sunday, July 26, 2015

CJUE confirma decizia Concurentei in cazul fondurilor de pensii

Curtea de Justitie a Uniunii Europene (CJUE) a confirmat ca fondurile de pensii private din Romania au incalcat normele UE in domeniul concurentei. Consiliul Concurentei din Romania a constatat acest aspect in 2010, in urma unei investigatii derulate pe aceasa piata. 
La acea vreme, Consiliul Concurentei a amendat, cu peste 5,2 milioane de lei (aproximativ 1,22 milioane de euro) 14 companii care au participat la o intelegere anticoncurentiala pe piata administrarii private a fondurilor de pensii obligatorii (Pilonul II) din Romania. 

Potrivit Consiliului Concurentei, intelegerea a vizat asa numitele "dubluri" (participanti inregistrati cu doua acte de aderare la fonduri de pensii diferite), in perioada de aderare initiala la fondurile de pensii administrate privat. Toate companiile sanctionate au actionat in instanta Consiliul Concurentei, solicitand anularea amenzii. Insa instantele au pronuntat solutii diferite pentru companiile participante la intelegere: in unele situatii mentinand sanctiunile, iar in altele anulandu-le. Astfel, s-a decis apelarea la Curtea de Justitie a Uniunii Europene

„In acest context, al litigiilor aflate pe rolul Inaltei Curti de Casatie si Justitie avand ca obiect anularea amenzilor aplicate, instanta suprema a dispus sesizarea CJUE, in vederea obtinerii unor clarificari din partea acesteia cu privire la notiunile de restrangere „prin obiect” si de afectare semnificativa a concurentei”, se arata in comunicatul Consiliului Concurentei. 

In document se noteaza ca, in ceea ce priveste contextul economic si juridic in care se inscrie aceasta intelegere, CJUE a retinut ca legislatia nationala impunea obligativitatea aderarii persoanelor vizate la unul dintre fondurile de pensii private autorizate in acest scop. „Aceasta aderare devenea valida din punct de vedere legal doar la momentul inregistrarii sale la CNPAS. Totodata, persoanele care s-au inscris la mai multi administratori ai unor asemenea fonduri nu au efectuat o aderare valida si trebuiau repartizate intre aceste fonduri, in mod direct proportional cu numarul de personae a caror aderare fusese validata pentru fiecare dintre fondurile respective” se mai arata in comunicatul citat. 

Astfel, hotararea CJUE pronuntata in Cauza C-172/14 ING Pensii a validat sustinerile autoritatii de concurenta din Romania, stabilind ca acordurile de impartire a clientilor incheiate intre fondurile de pensii private in cauza principala constituie o intelegere care are un obiect anticoncurential, fara ca numarul de clienti vizati de aceste acorduri sa poata fi relevant in scopul aprecierii conditiei referitoare la restrangerea concurentei in cadrul pietei interne, se mai arata in comunicatul Consiliului.

No comments:

Post a Comment