Wednesday, October 29, 2014

IMM-urilor se vor putea lista la bursa pe o platforma dedicata

Pana la sfarsitul lui 2014, Bursa de Valori Bucuresti (BVB) vrea sa introduca o platforma de tranzactionare speciala pentru IMM-uri.

Data lansarii depinde de aprobarea reglementarilor de catre ASF.

“Platforma AeRO va deschide noi alternative de finantare pentru antreprenorii romani, care au idei bune si care vor sa-si extinda afacerile. Foarte multe companii, aflate la inceput de drum, pot avea un parcurs spectaculos daca sunt ajutate, iar investitorii din piata de capital cauta noi oportunitati pentru a-si diversifica portfoliile”, afirma directotul general al BVB, Ludwik Sobolewski.
O companie poate deveni publica daca are o valoare estimata de minimum 250.000 de euro, iar pachetul de actiuni scoase la vanzare este de cel putin 10%.

Cat de mult conteaza recomandarile de investitii ale analistilor?

Casele de brokeraj emit recomandari pentru investitori gen cumpara, pastreaza, vinde un anumit activ ( actiune, obligatiune, produs structurat, etc). Iata 3 probleme majore cu care se confrunta aceste rapoarte de analiza.

Componenta de marketing. Cum brokerul castiga bine cand lumea e euforica, rapoartele de analiza vor incuraja luarea unor pozitii pe termen lung. Cand pietele scad pentru o perioada mai lunga, volumele de tranzactionare scad la randul lor iar casele de brokeraj strang cureaua. 
Daca recomandarea este vinde, e clar ca veniturile din comisioane se vor subtia deoarece expectativa investitorilor nu produce comisioane. Vor predomina deci rapoartele optimiste, cu pretul unor compromisuri intre realitate si viziunea analistului. 

Decalajul de timp. Rapoartele se fac cu o periodicitate mai mica sau mai mare, trimestrial, semestrial, cand evenimentele o cer. Un raport de analiza cu recomandarea cumpara, facut in urma cu 3 luni, poate nu mai este de actualitate. Or, pana apare un altul cu recomandarea vinde, poate ca investitorii s-au inspiprat precipitat din precedentul si au marcat niste pierderi. Din acest motiv rapoartele de analiza sunt cel mai aproape de adevar...in trecut, nu reflecta bine prezentul si nu pot anticipa viitorul.

Lipsa referintelor. Un raport este cu atat mai credibil, cu cat analistul care l-a produs ar avea o rata de succes a prognozelor sale de peste 50%. Cum nimeni nu sufla o vorba despre acuratetea estimarilor anterioare, puteti considera rapoartele brokerilor o mostra de literatura SF pentru specialisti.

Programul Prima Masina este conceput sa isi acopere riscul de neplata

Programul Prima Masina prevede plata unui comision de risc care va fi incasat de catre stat, pentru a acoperi pierderile ce vor rezulta din garantiile platite la creditele neperformante.

Spre deosebire de programul Prima casa – unde garantiile pentru creditele neperformante sunt platite banii contribuabililor – in cazul programului Prima Masina, guvernul va incerca sa isi recupereze aceste costuri de la beneficiarii programului.
Conform ordonantei de guvern aprobate, persoanele care vor solicita credite, vor avea de plata 2 comisioane pentru a beneficia de garantia de stat:
-    un comision de garantare catre FNGCIMM, prin care se acopera costurile cu emiterea si administrarea garantiilor;
-     un comision de risc incasat de Ministerul Finantelor Publice, prin care se va acoperi riscul de neplata.

Prin comisionul de risc, costul garantiilor este suportat de catre beneficiarii creditelor si nu de catre toti contribuabilii.

La programul Prima Casa, in schimb, nu exista un comision similar care sa compenseze statul pentru riscul de neplata. Comisionul de garantare incasat de FNGCIMM nu acopera acest risc.

De ce ridici mai putin decat ai depus la banca in depozit?

Scaderea dobanzilor nu este singura explicatie a fenomenului care face ca la scadenta sa ridici mai putini bani dintr-un depozit la termen decat ai depus. Vezi si incremenirea comisionului de retragere la valoarea fixata in perioada de glorie a economisirii si aparitia comisionului de administrare.

Un comision de retragere de numerar de 0,5% face ca randamentul net care sa asigure inapoierea integrala la scadenta a sumei din care s-a constituit depozitul sa fie de minim 6% pe an pentru depozitele la o luna, 2% pentru cele la 3 luni si 1% la cele pe 6 luni. 

Vorbim de randament net si nu de dobanda pentru ca statul ia un impozit de 16% pe dobanda platita de banca.
Revenind, avem nevoie de o dobanda de minim 2,38% pe an pentru depozitele cu scadenta la 3 luni pentru ca deponentul sa nu ia in final la scadenta mai putini bani decat a depus, in ideea ca retragerea lor se face prin casa si nu prin bancomat sau transfer bancar iar banca opreste comisionul de retragere. 

De fapt chiar de mai mult de 2,38% pentru ca mai exista si un comision de administrare de cativa lei, care variaza insa intr-o plaja destul de larga intre banci. Sa simplificam si sa spunem ca ar trebui ca banca sa ne ofere minim 2,5% la depozitele la 3 luni pentru ca la scadenta sa nu luam mai putini bani decat am depus.

La acest rezultat s-a ajuns insa gradual, in urma cu cativa ani lumea mirandu-se de randamentele negative la depozitele la o luna (acum abia la 6 luni esti sigur la majoritatea bancilor ca iei cat ai depus). 

Principala vina o au scaderea dobanzilor impusa de BNR dar si incremenirea unor comisioane la valoarea lor “istorica”, cand dobanzile erau de doua cifre (nu era normal ca sa avem o scadere a comisionului de retragere de numerar prin casele bancilor in ton cu ritmul de scadere a dobanzilor?) si aparitia unora noi (comisionul de administrare incepe sa fie introdus pe scara larga odata cu criza).