Intr-o perioada in care mai multe banci au fost acuzate de oficialii Finantelor ca au fentat bugetul statului, BNR lanseaza in dezbatere publica un proiect de regulament care, teoretic, vine in sprijinul consumatorilor prin descurajarea creditelor cu costuri mari. Castiga insa, cu adevarat, consumatorii de pe urma acestei propuneri?
Aparitia acestui proiect de regulament intr-o perioada complicata pentru bancile comerciale, prin prisma acuzatiilor lansate de oficialii Finantelor, poate reprezenta o incercare a BNR de a muta atentia dinspre marii finantatori ai populatiei catre micile IFN-uri, care reprezinta o tinta facila, usor de atacat in conditiile costurilor ridicate ale creditelor oferite consumatorilor.
Demersul BNR, daca ar fi fost bine calibrat si insotit de masuri care sa vizeze intreg ansamblul finantatorilor de pe piata locala, ar fi fost unul salutar. Intradevar, piata financiara locala a fost, si in multe cazuri continua sa fie, un rai al creditorilor, prin prisma marjelor foarte ridicate de dobanda percepute consumatorilor.
Bancile scapa de “vigilenta” BNR
Marje intalnite mai degraba prin statele africane, de peste 10 puncte procentuale in cazul creditelor in euro sau franci elvetieni, garantate cu ipoteca, dobanzi anuale efective de 4-5 ori mai mari decat in Occident pentru aceleasi tipuri de credite, au reprezentat ani de-a randul realitati ale pietei bancare. Iar in cazul multor credite, in special al celor acordate inainte de 2009, consumatorii continua sa plateasca bancilor costuri impovaratoare, care le afecteaza dramatic conditiile de viata si ii impiedica sa aiba un trai decent.
Chiar si astazi, marjele la credite, in special la cele de nevoi personale si la cardurile de credit, se plaseaza la niveluri extrem de ridicate, daca este sa le privim prin comparatie cu nivelul ridicol de remunerare al economiilor constituite sub forma depozitelor bancare.
Ar fi fost, deci, firesc, ca BNR sa priveasca cu prioritate asupra acestui segment, care reprezinta 90% din totalul creditarii populatiei, si nu asupra unui segment mult mai restrans, cum este cel reprezentat de creditarea realizata de IFN-uri.
Si, evident, nu putea fi decat salutata o propunere a BNR care sa descurajeze bancile sa perceapa costuri mari la creditele acordate consumatorilor, fie ele imobiliare/ipotecare, de nevoi personale sau sub forma cardurilor de credit.
Solutia BNR nu rezolva problema costurilor mari ale creditelor
Dar “grija” BNR se opreste doar la o mica parte a creditorilor, si anume la cei care ofera credite pe termen scurt si foarte scurt, si ale caror costuri totale de creditare, traduse prin dobanda anuala efectiva, depasesc 200%.
Pe aceasta piata, la care au acces romanii care au nevoi urgente de finantare de valori mici si foarte mici, care nu sunt luati in considerare de banci, modul de calcul al DAE, alaturi de dobanzile mari practicate, face ca nivelul acestui indicator sa se plaseze la niveluri ametitoare, care depasesc in mod constant 2.000% si ajung, in unele cazuri extreme, si peste 100.000%.
Dar ce inseamna in mod concret, aceste cifre? Folosind comparatorul de credite rapide dezvoltat de Conso.ro, constatam ca pentru un imprumut de 1.000 lei pentru 30 de zile, costurile totale ale creditului pentru un imprumut cu DAE de 2.000% sunt de 285 lei, in vreme ce pentru un imprumut cu DAE de 30.000% sunt de 600 lei. Evident, costuri ridicate, care se pot dovedi, in multe situatii, greu de suportat de consumatori, in special de cei care iau aceste credite pentru a-si acoperi deficitul constant de resurse financiare, ceea ce este total contraindicat.
Insa, paradoxal, propunerea BNR de regulament nu are un impact major asupra costurilor de creditare. Cei care vor ramane cu costuri mari vor fi nevoiti doar sa faca rost de mult mai mult capital decat pana in prezent, dar nu vor fi obligati sa le reduca. Dimpotriva, este posibil ca o parte a finantatorilor sa majoreze costurile ca urmare a impactului noii reglementari a BNR.
In plus, o schema transparenta de costuri, cu impact major in nivelul DAE, asa cum este cea din prezent, ar putea fi inlocuita de unii finantatori cu una mult mai putin transparenta, care sa reduca semnificativ DAE, dar care sa ii afecteze major, in sens negativ, pe consumatorii acestui tip de credite.
O masura mult mai inspirata ar fi fost, de exemplu, descurajarea IFN-urilor de a practica o dobanda mai mare de un anumit prag (de exemplu, 1% pe zi sau chiar mai redus), ceea ce ar fi fost cu adevarat in avantajul consumatorilor care apeleaza la acest tip de finantare.
Isi doreste BNR sa ii dea pe romani pe mana camatarilor?
In situatia in care unii finantatori vor decide sa isi inchida sau sa isi transfere business-urile in alte tari, consumatorii care au nevoie de imprumuturi de valori mici pentru nevoi urgente se vor gasi in imposibilitatea de a face rost de aceste sume, altfel decat prin apelarea la camatari sau la casele de amanet, unde costurile de finantare sunt uriase, iar pericolul de supraindatorare este major si cu consecinte dintre cele mai grave.
Paradoxal, o institutie care clameaza de cate ori are ocazia, ca este nevoie de un studiu de impact atunci cand sunt initiate diferite modificari legislative, propune un proiect de regulament care nu ofera niciun fel de date sau scenarii despre ceea ce se va intampla pe piata dupa intrarea sa in vigoare.
Ramane doar speranta ca propunerea BNR privind IFN-urile nu va face mai mult rau decat bine consumatorilor. In plus, pentru a dovedi ca este cu adevarat interesata de realitatea pietei creditului, se impune ca BNR sa vina cu o reglementare, mai bine articulata si mai bine gandita, care sa vizeze bancile, in ideea reducerii costurilor de finantare percepute consumatorilor.
Aparitia acestui proiect de regulament intr-o perioada complicata pentru bancile comerciale, prin prisma acuzatiilor lansate de oficialii Finantelor, poate reprezenta o incercare a BNR de a muta atentia dinspre marii finantatori ai populatiei catre micile IFN-uri, care reprezinta o tinta facila, usor de atacat in conditiile costurilor ridicate ale creditelor oferite consumatorilor.
Demersul BNR, daca ar fi fost bine calibrat si insotit de masuri care sa vizeze intreg ansamblul finantatorilor de pe piata locala, ar fi fost unul salutar. Intradevar, piata financiara locala a fost, si in multe cazuri continua sa fie, un rai al creditorilor, prin prisma marjelor foarte ridicate de dobanda percepute consumatorilor.
Bancile scapa de “vigilenta” BNR
Marje intalnite mai degraba prin statele africane, de peste 10 puncte procentuale in cazul creditelor in euro sau franci elvetieni, garantate cu ipoteca, dobanzi anuale efective de 4-5 ori mai mari decat in Occident pentru aceleasi tipuri de credite, au reprezentat ani de-a randul realitati ale pietei bancare. Iar in cazul multor credite, in special al celor acordate inainte de 2009, consumatorii continua sa plateasca bancilor costuri impovaratoare, care le afecteaza dramatic conditiile de viata si ii impiedica sa aiba un trai decent.
Chiar si astazi, marjele la credite, in special la cele de nevoi personale si la cardurile de credit, se plaseaza la niveluri extrem de ridicate, daca este sa le privim prin comparatie cu nivelul ridicol de remunerare al economiilor constituite sub forma depozitelor bancare.
Ar fi fost, deci, firesc, ca BNR sa priveasca cu prioritate asupra acestui segment, care reprezinta 90% din totalul creditarii populatiei, si nu asupra unui segment mult mai restrans, cum este cel reprezentat de creditarea realizata de IFN-uri.
Si, evident, nu putea fi decat salutata o propunere a BNR care sa descurajeze bancile sa perceapa costuri mari la creditele acordate consumatorilor, fie ele imobiliare/ipotecare, de nevoi personale sau sub forma cardurilor de credit.
Solutia BNR nu rezolva problema costurilor mari ale creditelor
Dar “grija” BNR se opreste doar la o mica parte a creditorilor, si anume la cei care ofera credite pe termen scurt si foarte scurt, si ale caror costuri totale de creditare, traduse prin dobanda anuala efectiva, depasesc 200%.
Pe aceasta piata, la care au acces romanii care au nevoi urgente de finantare de valori mici si foarte mici, care nu sunt luati in considerare de banci, modul de calcul al DAE, alaturi de dobanzile mari practicate, face ca nivelul acestui indicator sa se plaseze la niveluri ametitoare, care depasesc in mod constant 2.000% si ajung, in unele cazuri extreme, si peste 100.000%.
Dar ce inseamna in mod concret, aceste cifre? Folosind comparatorul de credite rapide dezvoltat de Conso.ro, constatam ca pentru un imprumut de 1.000 lei pentru 30 de zile, costurile totale ale creditului pentru un imprumut cu DAE de 2.000% sunt de 285 lei, in vreme ce pentru un imprumut cu DAE de 30.000% sunt de 600 lei. Evident, costuri ridicate, care se pot dovedi, in multe situatii, greu de suportat de consumatori, in special de cei care iau aceste credite pentru a-si acoperi deficitul constant de resurse financiare, ceea ce este total contraindicat.
Insa, paradoxal, propunerea BNR de regulament nu are un impact major asupra costurilor de creditare. Cei care vor ramane cu costuri mari vor fi nevoiti doar sa faca rost de mult mai mult capital decat pana in prezent, dar nu vor fi obligati sa le reduca. Dimpotriva, este posibil ca o parte a finantatorilor sa majoreze costurile ca urmare a impactului noii reglementari a BNR.
In plus, o schema transparenta de costuri, cu impact major in nivelul DAE, asa cum este cea din prezent, ar putea fi inlocuita de unii finantatori cu una mult mai putin transparenta, care sa reduca semnificativ DAE, dar care sa ii afecteze major, in sens negativ, pe consumatorii acestui tip de credite.
O masura mult mai inspirata ar fi fost, de exemplu, descurajarea IFN-urilor de a practica o dobanda mai mare de un anumit prag (de exemplu, 1% pe zi sau chiar mai redus), ceea ce ar fi fost cu adevarat in avantajul consumatorilor care apeleaza la acest tip de finantare.
Isi doreste BNR sa ii dea pe romani pe mana camatarilor?
In situatia in care unii finantatori vor decide sa isi inchida sau sa isi transfere business-urile in alte tari, consumatorii care au nevoie de imprumuturi de valori mici pentru nevoi urgente se vor gasi in imposibilitatea de a face rost de aceste sume, altfel decat prin apelarea la camatari sau la casele de amanet, unde costurile de finantare sunt uriase, iar pericolul de supraindatorare este major si cu consecinte dintre cele mai grave.
Paradoxal, o institutie care clameaza de cate ori are ocazia, ca este nevoie de un studiu de impact atunci cand sunt initiate diferite modificari legislative, propune un proiect de regulament care nu ofera niciun fel de date sau scenarii despre ceea ce se va intampla pe piata dupa intrarea sa in vigoare.
Ramane doar speranta ca propunerea BNR privind IFN-urile nu va face mai mult rau decat bine consumatorilor. In plus, pentru a dovedi ca este cu adevarat interesata de realitatea pietei creditului, se impune ca BNR sa vina cu o reglementare, mai bine articulata si mai bine gandita, care sa vizeze bancile, in ideea reducerii costurilor de finantare percepute consumatorilor.
