Monday, April 25, 2016

City Insurance contesta decizia ASF de declansarea a redresarii financiare

City Insurance considera ca decizia Autoritatii de Supraveghere Financiara (ASF) privind declansarea procedurii de redresare a companiei este esential nelegala si profund netemeinica. Societatea sustine ca indeplineste toate cerintele de capital si anunta ca va contesta decizia ASF.

In plus, conducerea companiei afirma  ca actiunea ASF este parte dintr-un context mai larg al preocuparii institutiei de a diminua pana la desfiintare activitatea asiguratorilor cu capital romanesc, in favoarea explicita a celor cu capital strain. 

“In sprijinul acestei afirmatii, enumeram multele si diversele situatii in care conducerea ASF si-a exprimat explicit opinia ca societatile de asigurari cu capital romanesc nu sunt performante, ca nu respecta regulile de piata si ca ar trebui ca pe piata asigurarilor sa ramana doar societatile mari de profil, adica multinationalele”, se arata intr-un comunicat al comapniei.

In plus, potrivit conducerii societatii, considerentele deciziei ASF nu dovedesc existenta niciunei imprejurari din cele expres si limitativ prevazute de lege care sa permita luarea unei asemenea masuri.

In comunicat se mai spune ca, pentru ca o asemenea decizie sa se justifice, era necesar ca autoritatea sa fi constatat – pe baza de date obiective – ca, prin incalcari ale obligatiilor specifice, s-a pus in pericol onorarea obligatiilor asumate fata de asigurati.

“Nu numai ca nu s-a constatat o asemenea situatie, dar conducerea ASF a ignorat cu rea credinta rezultatul auditului comunicat de noi la data de 18.04.2016 si din care rezulta ca indeplinim si depasim toti indicatorii impusi de Solvency II – legea in vigoare incepand cu data de 01.01.2016”, se arata in comunicat.

Mai mult, conducerea asiguratorului sustine ca masurile impuse prin decizia ASF sunt de natura sa diminueze capacitatea de plata a societatii, in detrimentul asiguratilor, cu toate ca institutia doreste protejarea asiguratilor.

Masurile ASF limiteaza activitatea companiei, sustine conducerea City

“Prin planul de redresare, ni se interzice sa vindem o intreaga clasa de asigurari – asigurarile de garantii – si este limitat, per ansamblu, volumul de activitate al societatii la nivelul de 75% din volumul anului 2015”, se mai arata in comunicat. 


Potrivit asiguratorului, ASF realizeaza controale repetate si lungi, urmate de masuri netemeinice si contradictorii si divulga catre media stiri nereale despre existenta unor asa-zise probleme in activitatea societatii cu capital romanesc dar si a unor date confidentiale, nedestinate publicitatii, despre unele aspecte economice aflate cu ocazia controalelor intreprinse.

“Toate aceste atitudini abuzive au ca efect stirbirea imaginii societatii, rezerve in ceea ce priveste subscrierea potentialilor asigurati, dar si mari dificultati in atragerea de finantari”, se precizeaza in comunicat.

In aceste conditii City Insurance anunta ca, in cel mai scurt timp, va intreprinde toate demersurile legale pentru a anula actiunile si masurile abuzive ale ASF.

Consiliul ASF a decis luni, 18 aprilie, deschiderea procedurii de redresare financiara pe baza de plan la City Insurance, al patrulea asigurator RCA in 2015.

Piata auto, zguduita de un nou scandal

Un nou scandal a izbucnit pe piata auto la nivel mondial. Grupul Mitsubishi a recunoscut ca a falsificat rezultatele testelor privind eficienta consumului de carburant pentru aproximativ 625.000 de masini. Actiunile companiei au pierdut o treime din valoare in doar doua zile si au atins cel mai mic nivel de la listare.

Astfel, scandalul manipularii testelor a "inghitit" pana in prezent 2,5 miliarde de dolari din capitalizarea Mitsubishi.

Actiunile au fost suspendate de la tranzactionare la Tokyo

Din cauza impactului pe care scandalul l-ar putea avea asupra companiei, investitorii s-au grabit sa vanda actiuni Mitsubishi, astfel ca ordinele de vanzare le-au depasit cu pana la sase ori pe cele de cumparare. In aceste conditii, Bursa de la Tokyo a decis suspendarea tranzactiilor cu aceste actiuni. 

Conform regulamentelor pietei de capital nipone, actiunile suspendate din cauza unei diferente prea mari intre cerere si oferta sunt cotate la ultimul pret indicativ din sesiunea precedenta. In cazul Mitsubishi, pretul indicativ a fost stabilit la un minim record de 583 yeni, in coborare cu 20% fata de inchiderea de miercuri.

Producatorul auto a recunoscut, miercuri ca a modificat rezultatele testelor privind eficienta energetica in cazul a patru modele vandute in Japonia, doua dintre acestea fiind comercializate sub marca rivalului Nissan. 
Discrepantele dintre consumul real de carburant si cel indicat de testele de eficienta au fost semnalate chiar de Nissan.
Autoritatile japoneze au declansat o ancheta si au perchezitionat joi birourile Mitsubishi din orasul Okazaki, unde se afla a doua mare fabrica a companiei.

Volkswagen acorda despagubiri clientilor inselati

Pe de alta parte, constructorul auto german Volkswagen (VW), primul in cazul caruia s-a decoperit ca a falsificat testele privind emisiile poluante, si autoritatile americane au ajuns la "un acord de principiu" in scandalul izbucnit anul trecut. 


In cadrul acordului s-a convenit ca Volkswagen va plati "despagubiri importante" celor care au cumparat autovehicule echipate cu un motor diesel care utilizeaza un soft care falsifica testele de emisii poluante. Termenii financiari ai acordului nu au fost dezvaluiti insa judecatorul federal Charles Breyer a precizat ca Volkswagen va oferi  unui numar de aproximativ 500.000 de proprietari de vehicule echipate cu un motor diesel optiunea de a le rascumpara autovehiculul sau de a le modifica astfel incat sa respecte normele de poluare. 

Printre vehicule care ar urma sa fie rascumparate se afla sedanul Jetta, modelul compact Golf si Audi A3, vandute din 2009. Oferta nu se aplica celor 80.000 de vehicule cu motoare diesel de trei litri care depasesc limitele de poluare in SUA, inclusiv SUV-urile Audi si Porsche.

Grupul german investeste in protectia mediului

Totodata, Volkswagen se angajeaza sa infiinteze un fond destinat finantarii masurilor de protectie a mediului.

Scandalul trucarii testelor privind emisiile poluante a izbucnit in septembrie 2015, cand Agentia pentru Protectia Mediului din SUA (EPA) a acuzat VW ca a instalat un soft care permitea masinilor sa indeplineasca standardele referitoare la poluare in timpul testelor, dar nu si in timpul operatiunilor normale. Grupul auto a recunoscut ca a utilizat softul care a permis ca nivelul emisiilor unui numar de 580.000 de vehicule diesel fabricate din 2009 sa fie de 40 de ori mai ridicat decat cel permis, conform standardelor legale din SUA.