Friday, December 18, 2015

Fed a majorat dobanda pentru prima data in 10 ani

Banca Centrala a SUA (Fed) a majorat, in sedinta de miercuri, dobanda de politica monetara pentru prima data in aproape 10 ani, pana la un nivel cuprins intre 0,25% si 0,5%. Decizia semnaleaza faptul ca economia nationala a depasit daunele provocate de criza financiara din perioada 2007-2009. 
Potrivit institutiei, acesta este doar inceputul unui nou ciclu de politici monetare, dupa aproximativ sapte ani in care dobanzile au fost mentinute aproape de zero.

De la sfarsitul anului 2008 si pana in prezent dobanda de politica monetara a Fed a fost mentinuta intre 0 si 0,25% pentru a sustine relansarea economiei. Aceasta este prima majorare a costului creditului decisa de Fed din iunie 2006 incoace. 

Potrivit presei internationale, Fed estimeaza ca dobanda va creste gradual in urmatorii ani, pana la nivelul tintit pe termen lung de 3,5%. Pentru finalul anului 2016, Fed estimeaza un nivel al dobanzii cheie de 1,4%.

De asemenea, Comitetul de politica monetara al Rezervei Federale (FOMC) a majorat si dobanda platita pentru rezervele excedentare pe care bancile le depun la banca centrala pana la 0,5%.

In pofida unei inflatii aflate mult sub tinta Fed de 2% pe an si a unei cresteri economice modeste, banca centrala a SUA noteaza ca piata muncii si sectorul constructiilor au inregistrat imbunatatiri in ultimele luni, iar cheltuielile populatiei si investitiile companiilor in mijloace fixe au crescut intr-un ritm alert, se arata in comunicatul Fed . In document se subliniaza faptul ca decizia de a majora costul creditului a fost adoptata in unanimitate.

Chiar daca este vorba de o majorare modesta (cu 0,25 puncte procentuale), aceasta va creste costurile cu imprumuturile pentru toata lumea de la guverne straine la companii si pana la cumparatorii de case si automobile, dar ii va recompensa suplimentar pe cei care isi tin economiile la banca, mai scrie presa internationala.

Pietele financiare se asteptau la aceasta majorare, avand in vedere recentele date statistice care arata ca economia americana continua sa creeze noi locuri de munca intr-un ritm sustinut. 

Pe de alta parte, Fed a dat publicitatii noile sale prognoze privind cresterea economica, inflatie si rata somajului in urmatorii doi ani care sunt in mare parte neschimbate cu cele din luna septembrie, rata somajului fiind asteptata sa scada pana la 4,7% anul viitor, iar economia sa avanseze cu 2,4%. In privinta inflatiei, Fed anticipeaza ca aceasta va urca la 1,6% in 2016, de la un nivel de doar 0,4% in acest an. 

Bursele cresc, dolarul se apreciaza

Bursele europene au inregistrat cresteri semnificative in prima parte a sedintei de tranzactionare de joi, dupa decizia Fed de a majora dobanda cheie.

Pe piata valutara, dolarul american s-a apreciat in fata monedei unice europene, ceea ce a determinat si aprecierea leului in fata euro, dar scaderea in fata monedei americane. Astfel, la cursul Bancii Nationale a Romaniei, raportul leu/euro a scazut joi sub pragul de 4,5 lei, in timp ce dolarul a castigat peste doi bani si a fost cotat la 4,1456 lei/dolar.

Darea in plata, intre argumente si amenintari

Legea privind darea in plata continua sa incinga spiritele. In timp ce presedintele Klaus Iohannis nu se grabeste sa ia o decizie, bancherii sunt tot mai agresivi in demersurile lor de a bloca aparitia actului normativ. Pe de alta parte, reprezentantii debitorilor spun ca orice amanare echivaleaza cu toti mai multi oameni aruncati in strada. 
Acestia din urma au avut chiar joi o intalnire cu consilierul prezidential pe probleme de Politici Economice si Sociale, Cosmin Marinescu, in cadrul careia au fost prezentate argumente in favoarea promulgarii legii darii in plata in forma actuala, evocandu-se totodata si vulnerabilitatile pe care le presupune prelungirea dezbaterilor pe aceasta tema.

”Argumentele au vizat atat considerente de oportunitate, cat si de conformitate cu legislatia nationala si cu cea europeana, fiind prezentate insa si mai multe exemple concrete care au aratat dificultatile majore, materializate sub forma unor datorii de zeci de mii de euro, cu care se confrunta consumatorii, chiar dupa ce imobilul cu care a fost garantat creditul a fost vandut. Am aratat, de asemenea, ca exista numeroase victime ale comportamentului abuziv al bancilor din trecut - unele care au platit cu viata, altele cu sanatatea, cu instrainarea pentru obtinerea unor venituri mai mari sau cu destramarea familiilor”, se arata intr-un comunicat al delegatiei formata din presedintele Asociatie Utilizatorilor Romani de Servicii Financiare, Alin Iacob, si Iuliana Codreanu, o debitoare implicata in demersuri de ajutorare a persoanelor fizice aflate in dificultate.

Retrimiterea Legii in Parlament ar crea probleme majore multor familii din Romania

Reprezentantii debitorilor au insistat pe faptul ca retrimiterea legii in Parlament ar crea probleme majore unui numar important de familii din Romania, care ar putea fi lipsite de un instrument legal important, care sa le ajute sa negocieze cu bancile conditii mai favorabile de restituire a creditelor afectate de clauze abuzive, de cresteri nejustificate ale costurilor, precum si de evolutia cursului valutar. ”O negociere care, in lipsa unui atare instrument legal, nu poate fi efectiva, nici macar atunci cand consumatorii sunt reprezentati de asociatii care le reprezinta interesele, asa cum au dovedit-o recentele incercari de rezolvare a situatiei debitorilor cu credite in CHF”, se mentioneaza in comunicat. 

Conform documentului, informatiile vehiculate in presa arata ca in prezent sunt pe rol zeci de mii de dosare de executare silita, iar alte cateva zeci de mii ar putea fi introduse la executare in perioada in care legea s-ar reintoarce la Parlament pentru “imbunatatirile” solicitate acum de bancile comerciale. 

”Propunerile mediului bancar vin insa dupa mai bine de 6 luni in care bancile nu au prezentat nicio propunere, marginindu-se doar sa critice textul de lege in speranta respingerii sale in Parlament”, se subliniaza in comunicat. 

Mai mult, potrivit reprezentantilor debitorilor, criteriile pe care bancile le solicita a fi introduse in lege ar putea genera atat probleme de neconstitutionalitate, cat si obstacole de netrecut pentru zeci de mii de familii de romani, puternic afectate de criza financiara si de consecintele acesteia. ”Este exact ceea ce arata si critica recenta Rezolutie a Parlamentului European pe aceasta tema, adoptata in luna octombrie, care practic desfiinteaza modul in care o lege similara a fost implementata in Spania. In viziunea noastra, a repeta greselile facute in Spania, ar insemna sa validam un experiment esuat din start, cu grave consecinte asupra vietii si demnitatii cetatenilor romani vizati de lege”, se mai arata in documentul citat. 

Cei care au luat credite pentru investitii imobiliare sunt exclusi de la aplicarea Legii


In privinta faptului ca bancile reclama faptul ca si cei care au luat credite pentru sute de apartamente vor fi acoperiti de lege, reprezentantii debitorilor spun ca aceia sunt exclusi prin prisma calitatii de profesionisti pe care o dobandesc ca efect al activitatii economice desfasurate.

”In al doilea rand, foarte multi dintre beneficiarii creditelor de valori foarte mari sunt persoane cu venituri ridicate, care nu ar apela sub nicio forma la mecanismul darii in plata. Analizarea unei parti a declaratiilor de avere existente pe site-ul BNR a relevat ca sunt multi directori, directori adjuncti si sefi de servicii, precum si membrii ai Consiliului de Administratie al BNR, care au credite de valori foarte mari (de peste 120.000 EUR sau echivalent in lei). In fruntea listei datornicilor din BNR se situeaza insusi viceguvernatorul Bogdan Olteanu, detinatorul a 11 imprumuturi, majoritatea luate in 2014-2015, care totalizeaza 492.000 lei si 132.400 EUR ca si credite, plus un imprumut de 200.000 lei de la o persoana fizica. Si refuzam sa credem ca domnul viceguvernator sau numerosii sai colegi care detin credite de valori importante vor merge la banci pentru a le inmana cheile in urma promulgarii legii”, se subliniaza in comunicat. 

Astfel in viziunea debitorilor, aceasta falsa amenintare este lansata de reprezentantii sistemului bancar doar cu scopul de a obtine amanarea intrarii legii in vigoare, pentru a putea continua derularea licitatiilor de valorificare a imobilelor in felul in care acest lucru se intampla in prezent. ”Dimpotriva, noi consideram ca promulgarea legii ar avea meritul de a responsabiliza bancile, atat la momentul acordarii imprumutului, cand ar manifesta o precautie sporita, cat si la momentul valorificarii acestuia, cand ar avea tot interesul sa obtina maximul de pret posibil. In acest moment, avand in vedere ca debitorii raman obligati la plata restului datoriei si dupa vanzarea garantiei, bancile nu au un interes major in derularea licitatiilor in cele mai avantajoase conditii de pret”, mai spun reprezentantii debitorilor.

Pe de alta parte, reprezentantii bancilor, in frunte cu cei ai Bancii Nationale a Romaniei, fac demersuri insistente la presedintie, sa sesizeze Curtea Constitutionala cu privire la acest act normativ, sau sa o retrimita in Parlament spre reexaminare. 

Bancile mama ameninta Romania cu actiuni in justitie daca Legea este promulgata

Bancile romanesti primesc, in acest demers, sprijin si de la bancile mama care, desi rivale in piata, isi unesc fortele atunci cand este vorba sa isi protejeze interesele comune. Presedintii bancilor mama ale Bancii Comerciale Romane, BRD - Groupe Societe Generale, UniCredit Bank si Raiffeisen Bank au transmis, potrivit Hotnews.ro, o scrisoare pesedintelui Klaus Iohannis, chiar de ziua nationala a Romaniei, in care ii solicita acestuia sa previna efectele legii darii in plata asupra sistemului bancar. Si nu este vorba de o rugaminte, ci de o amenintare cu actionarea Romaniei in justitie pe plan intern si international in cazul in care Legea este promulgata. 

"In opinia noastra, este inca timp destul pentru a impiedica legea sa provoace un real prejudiciu institutiilor financiare si economiei Romaniei, care ar aparea in mod inevitabil. Suntem increzatori ca Romania va proteja investitorii pe termen lung impotriva unui tratament inechitabil si incorect, care provoca un prejudiciu atat de substantial. (...) Ne-ar placea sa evitam sa fim fortati sa luam in considerare pasi urmatori in a ne apara investitiile din Romania si am putea evalua actiuni legale in Romania, la nivel bilateral (in baza Tratatelor de Investitii Bilaterale in vigoare) precum si la nivel european”, se mentioneaza in scrisoarea citata.

Transportatorii cer Guvernului sa intervina pentru plafonarea tarifelor RCA

Transportatorii rutieri solicita plafonarea tarifelor politelor RCA pe piata din Romania prin Ordonanta de Guvern. Acestia sustin ca au primit o promisiune din partea Ministerului Finantelor Publice in legatura cu gasirea unei solutii de interventie pe piata RCA, astfel incat primele platite de transportatori sa fie rezonabile. 

Uniunea Nationala a Transportatorilor Rutieri din Romania (UNTRR) a organizat marti un miting de protest in Bucuresti pentru a determina autoritatile sa ia urgent masuri cu privire la situatia grava in care a ajuns sistemul asigurarilor obligatorii RCA din Romania, in conditiile in care costurile transportatorilor pentru politele RCA au crescut cu mai mult de 300% in ultimii 2 ani.

In timpul protestului, o delegatie a transportatorilor s-a intalnit cu reprezentantii MFP, iar in cadrul intalnirii reprezentantii UNTRR au solicitat limitarea tarifelor RCA prin Ordonanta de Guvern pentru cel putin un an. 

”Avand in vedere faptul ca, in urma discutiilor anterioare purtate cu Autoritatea de Supraveghere Financiara (ASF) nu s-a ajuns la niciun rezultat, iar emiterea unui act normativ prin Parlament necesita o perioada indelungata, UNTRR a depus o solicitare prin care, in mod exceptional, a cerut emiterea unei Ordonante de Guvern cu efecte pentru anul 2016, cu aplicare imediata de la 1 ianuarie, care sa limiteze valorile asigurarilor RCA/carte verde la valori normale de maximum 5.000 de lei pe 12 luni pentru autovehiculele comerciale de marfuri si persoane care fac transporturi rutiere internationale, la maximum 2.000 lei pe 12 luni pentru autovehiculele de transport public local si la maximum 300 lei pe 12 luni pentru autoturisme”, se arata intr-un comunicat al transportatorilor. 

Tarifele propuse de UNTRR sunt de trei ori mai mari decat cele din 2012


Potrivit acestora, tarifele propuse sunt oricum de 3 ori mai mari fata de cele din anul 2012, cand o polita RCA pe 12 luni pentru un autovehicul de transport international de marfuri sau persoane costa 1.200 de lei.


Membrii UNTRR spun ca reprezentantii MFP s-au angajat ca vor analiza si vor reveni cu o propunere despre cum se poate interveni asupra tarifelor RCA pe termen scurt. Pe de alta parte, transportatorii sustin ca propunerea MFP de consultare a Consiliului Concurentei pe aceasta tema este depasita de ”situatia grava din piata RCA care nu mai este una libera concurentiala, ci o piata blocata, aflata in pragul colapsului”.

”In ultimele 3 luni, UNTRR a notificat constat autoritatile competente ca pretul RCA platit de transportatorii rutieri a crescut aberant, ca nu are o acoperire economica si ca impinge companiile mici la faliment si pe cele mijlocii si mari la schimbarea sediului social in alte tari, cu efecte negative majore asupra economiei romanesti”, se mai arata in comunicatul transportatorilor.

Un alt faliment la orizont in asigurari

Un nou cutremur sta sa inceapa pe piata asigurarilor din Romania. Carpatica Asig, care ar fi trebuit sa gaseasca un investitor si sa finalizeze tranzactia de vanzare pana pe data de 15 decembrie 2015, a anuntat ca ”este in negocieri avansate cu mai multi investiotori interesati de preluarea companiei. 
Conform unui comunicat al societatii de asigurari, procesul este in plina derulare, conform calendarului asumat si aprobat de Autoritatea de Supraveghere Financiara (ASF), iar compania va fi capitalizata, in perioada urmatoare, conform etapelor incluse in planul de redresare. Institutia de supraveghere spune, insa, ca nu detine informatii cu privire la eventuali investitori interesati de companie.

Pe de alta parte, calendarul aprobat de ASF arata ca a expirat termenul dat de Carpatica Asig pentru a atrage un investitor. 

In urma cu patru luni, Autoritatea de Supraveghere Financiara anunta ca societatea Carpatica i-a propus un set de masuri suplimentare, care a fost aprobat de catre Consiliul Autoritatii, si care completeaza planul de redresare initial. Printre acestea se numara ” scurtarea perioadei de atragere a unui investitor strategic astfel incat, pana la data de 15 decembrie 2015, sa poata fi incheiata tranzactia cu acesta", potrivit ASF. 

In prezent, actionarii Carpatica Asig sunt companiile Atlassib Sibiu, cu un pachet de 92,77% si Transcar Sibiu, cu o detinere de 6,64%. Un pachet de 0,59% din actiunile companiei sunt detinute de persoane fizice. 
Societatea se afla in redresare financiara din septembrie 2014.

RCA ieftin, scump se plateste

Societatea se afla in proces de redresare financiara inca din septembrie 2014, iar la finalul acestui an ar trebui finalizat. 


Precedentul dat de compannia Astra Asigurari pe piata romaneasca nu este unul pozitiv, avand in vedere ca dupa o perioada similara, de aproximativ un an si jumatate, acordata de ASF pentru redresare financiara, planul a esuat iar compania a intrat in falimement. 

Cele doua companii mai au in comun faptul ca au avut tot timpul expuneri importante pe RCA si au practicat cele mai mici tarife din piata pentru aceste polite. 87% din portofoliul Carpatica Asig este reprezentat de RCA. In aceeasi categorie este si Euroins (cu o expunere de 95% pe RCA), care, de asemenea, se afla in proces de redresare financiara. 

Intre timp, insa, Carpatica Asig castiga noi clienti de renume. Tocmai a castigat licitatia pentru asigurarea Casco a 39 de autovehicule ale Bancii Nationale a Romaniei  si a depus oferta pentru parcul auto al Agentiei Nationale de Administrare Fiscala, atat pentru RCA cat si pentru Casco.