Tuesday, February 27, 2018

RCA se scumpeste. Cu cat au crescut tarifele de referinta?

Preturile politelor RCA vor creste, in perioada urmatoare, atat pentru persoane fizice cat si pentru firme. Autoritatea de Supraveghere Financiara (ASF) a publicat noile tarife de referinta, din care rezulta diferente mari de preturi intre asiguratii tineri si cei de peste 60 de ani, in favoarea acestora din urma.  
 
Astfel, tariful de referinta mediu ponderat in functie de numarul de expuneri pe fiecare segment pentru persoane fizice este de 756 lei, comparativ cu 692 lei conform tarifului de referinta anterior (+9%).
 

Insa, pe categorii de varste, diferenta dintre tarife este aproape de la simplu la dublu. Spre exemplu, pentru autoturismele cu cea mai redusa capacitate cilindrica, un tanar de pana in 30 de ani are un tarif de referinta de 921 de lei. Cum trecem de aceasta varsta, tariful scade sub 600 de lei, iar cel mai redus este pentru persoanele de peste 60 de ani, respectiv 545 de lei. 
 
Diferenta se mentine si pentru autoturismele cu capacitate cilindrica mai ridicata, insa tarifele cresc odata cu puterea masinii. Spre exemplu, pentru o capacitate cilindrica intre 2000 si 2.500 cmc, un tanar de pana in 30 de ani are un tarif de referinta de 2.014 lei, iar un vastnic de peste 60 de ani – 1.192 de lei. 
 
Pentru firme, tariful creste mai mult
 
Pentru persoanele juridice, noul tarif de referinta mediu este de 1.752 lei comparativ cu 1.574 lei conform tarifului de referinta anterior, in crestere cu +11%.
 
Publicarea tarifelor de referinta reprezinta un demers ce conduce la cresterea transparentei, la informarea si la transmiterea catre consumatori a unor informatii corecte si complete cu privire la politele RCA. Tarifele de referinta nu reprezinta tarife la care sunt incheiate politele RCA in piata, subliniaza ASF.
 
Autoritatea mentioneaza faptul ca tarifele de referinta au fost calculate, potrivit prevederilor legale, de o companie independenta in functie de: categoriile de vehicule (autoturisme, autovehicule transport marfa, autovehicule transport persoane etc.), de tipul asiguratului (persoana juridica/persoana fizica), de varsta asiguratilor in cazul persoanelor fizice, precum si de caracteristicile tehnice ale vehiculelor (capacitatea cilindrica sau puterea, masa maxima autorizata, numarul de locuri).
 
Tariful de referinta este un reper pentru consumatori in ceea ce priveste pretul politelor auto obligatorii si reprezinta, impreuna cu factorul N, elementele in baza carora este stabilit pragul aferent incadrarii unui asigurat in categoria de client cu risc ridicat.
 
Bonus mai mare pentru soferii fara daune
 
Alaturi de tarifele de referinta, noul cadru legislativ introduce si alte prevederi si instrumente noi pentru piata. Printre acestea se numara si un sistem de Bonus-Malus care rasplateste comportamentul corect in trafic. Acum soferii care ajung la clasa maxima de bonus (B8) primesc o reducere de 50% a tarifului de prima, fata de 32% cat era prevazut de reglementarile anterioare. 
 
“La data de 31.12.2017, conform datelor disponibile din baza de date CEDAM, aproximativ 83% din politele RCA pentru persoane fizice se afla in clasele de bonus B1-B8, in categoria maxima B8 aflandu-se 48% din polite. Pentru persoanele juridice, aproximativ 76% din polite se afla in clasele de bonus B1-B8, in categoria maxima B8 aflandu-se 26% din polite”, se mentioneaza in comunicat. 
 
Astfel, ca urmare a modificarii legislatiei cu privire la sistemul de Bonus-Malus, reducerile procentuale disponibile sunt mai mari decat au fost cele aplicate in trecut.