Sunday, November 25, 2018

Cum ne optimizam bugetul personal?

Supraindatorarea, cheltuielile inutile, amanarea platilor obligatorii, neatentia la consum sau ignorarea posibilitatilor de a face economii isi lasa amprenta asupra bugetului familiei. Ce putem face pentru a evita aceste greseli si pentru a imbunatati situatia financiara a familiei?

Problemele financiare afecteaza populatia in mod diferit, chiar daca veniturile sunt similare. Cum se explica acest fapt? Prin felul in care este gestionat bugetul personal sau al familiei. In timp ce unii oameni isi planifica atent cheltuielile lunare, altii se comporta haotic si risipesc banii fara sa isi dea seama. Intocmirea unui buget personal reprezinta astfel cea mai buna metoda de a tine evidenta banilor, a veniturilor ?i a cheltuielilor, dar ?i a economiilor, arata trainingul BaniIQ.

Sa luam ca exemplu o familie cu doi adulti si doi copii, ambii adulti remunerati cu salariul mediu net pe economie (aproximativ 2.700 lei net/ luna). Asadar, familia incaseaza lunar 5.400 de lei. Care ar trebui sa fie prioritatile?

Cheltuielile obligatorii, primele pe lista!

In primul rand, ar trebui facuta o lista cu cheltuielile obligatorii: ratele la banca (pentru ca, in caz de neplata la timp pot aduce penalitati de intarziere), facturile la utilitati (din aceleasi motive, plus ca ne putem trezi debransati de la reteaua de utilitati, iar reconectarea vine cu un cost suplimentar) si intretinerea locuintei. 

In cazul in care familia locuieste intr-un apartament cumparat cu credit, pentru un imprumut Prima Casa, rata lunara se ridica la aproximativ 1.400 de lei. La aceasta se mai adauga utilitatile si intretinerea casei, cheltuieli care difera in functie de sezon. Un studiu publicat recent de Institutul de Cercetare a Calitatii Vietii arata ca o familie din mediul urban, cu doi copii, are nevoie de aproximativ 1.800 de lei pe luna pentru locuinta (rata la credit plus intretinere).

Apoi trebuie luat in calcul costul cu transportul de acasa la serviciu si inapoi, cu copiii la scoala/ gardinita si la alte activitati extrascolare. 

Alimentatia zilnica a familiei presupune, de asemenea, alocarea unui buget care se poate realiza pe baza obisnuintei (dupa o anumita perioada se poate stabili cu o aproximatie rezonabila de cati bani are nevoie familia pentru o alimentatie echilibrata). In studiul mentionat se subliniaza ca, pentru o alimentatie echilibrata o familie are nevoie, lunar, de minim 1.400 de lei.

Platile periodice pot fi planificate din timp!

De aici incolo intervin cheltuielile cu frecventa mai redusa sau ocazionale. De exemplu, cheltuielile cu scolarizarea copiilor pot fi lunare (daca e vorba de activitati extrascolare) sau cu frecventa mai redusa daca vorbim de manuale scolare, rechizite, sau alte cheltuieli de acest gen. Insa si acestea pot fi estimate si prevazute in buget. 

La acestea se mai adauga asigurarile (de casa, masina, sanatate etc.) care au frecventa periodica. 

Dar pentru ca nu totul poate fi prevazut, este indicat ca din bugetul lunar sa se aloce o suma destinata cheltuielilor neprevazute, cum ar fi cele de sanatate, sau pentru o reparatie urgenta. In cazul fericit in care acestea nu apar, sumele respective pot fi trecute la economii, capitol care, in teorie, ar trebuie sa “inghita” 10% din bugetul lunar al familiei. 

Reducerile si promotiile pot aduce economii consistente

Dupa ce toate aceste cheltuieli sunt contabilizate, sunt scazute din bugetul lunar si din ce ramane se pot planifica alte cheltuieli cum ar fi cele pentru imbracaminte si incaltaminte, de recreere (activitati culturale, distractive, vacante etc.) sau amenajarea locuintei. 

Acestea, insa, nu sunt necesare lunar, asa ca se pot planifica in luni diferite in functie de necesitati. Pentru vacanta, se poate face un fond separat, alimentat lunar. In plus, se poate cumpara pachetul turistic la “early booking”, caz in care majoritatea agentiilor de turism ofera reduceri substantiale. Este bine sa compari cat mai multe oferte, pentru a realiza alegeri informate. Trainingul Baniipenet.ro iti arata cum sa faci acest lucru rapid si usor.

Apoi, la fiecare categorie de cheltuieli analizam cum putem face economie. Spre exemplu, la utilitati putem acorda o atentie mai mare consumului, sau sa ne alegem furnizorul care ne ofera cele mai bune conditii. In cazul transportului, sa organizam traseul astfel incat sa fie cel mai scurt si cu consumul de carburant cel mai redus (daca este vorba de automobil personal sau de familie).  

Pentru celelalte cheltuieli, sunt de urmarit reducerile, promotiile, sau chiar plata in rate, cu conditia sa studiem cu foarte mare atentie conditiile (sa nu presupuna costuri suplimentare care sa scumpeasca, in final, produsul). In plus, se pot cumpara produse in extrasezon, cand sunt mai ieftine.

Iar cheltuielile pentru “rasfat” ar trebui lasate la final si facute doar in cazul in care ne-au ramas bani de la un salariu la altul, dupa ce intreaga nota de plata de mai sus a fost achitata!

Promotii de Black Friday? Cum obtin o reducere reala?

Febra Black Friday creste de la an la an si cuprinde tot mai multi comercianti. Poate tocmai de aceea, unii fura startul, altii cosmetizeaza preturile sau apeleaza la alte artificii pentru a castiga clientul pregatit pentru marile reduceri. Doar ca, de cele mai multe ori, aceste „ajustari” depasesc limita legalitatii. 

Promotiile de Black Friday au intrat, in ultimii ani, in atentia autoritatilor, avand in vedere numeroasele reclamatii primite de la consumatori, cele mai multe vizand preturile inselatoare afisate de comercianti. 

Dupa ce a analizat campaniile de reduceri din 2017, Consiliul Concurentei a ajuns la concluzia ca pretul la care se aplica reducerea (pretul de referinta, care apare taiat pe eticheta) afisat de comerciantii online era mai mare decat prevedea legea pentru aproape 80% din produsele monitorizate. In plus, in cazul a aproximativ 29% din produsele monitorizate de Black Friday 2017, pretul taiat a fost mai mare chiar decat pretul maxim practicat in ultimele 30 de zile, ceea ce este ilegal potrivit legislatiei privind campaniile de reduceri. 

Asadar, din datele analizate de autoritatea pentru concurenta, reiese ca exista un comportament generalizat de nerespectare a legislatiei privind campaniile de reduceri de preturi. „Aceasta practica, de a creste sau de a mentine artificial pretul de referinta in cadrul promotiilor (exemplu Black Friday), creeaza consumatorilor impresia ca beneficiaza de o reducere mai mare decat este in realitate. De fapt, consumatorii platesc un pret apropiat celui din afara campaniei, ceea ce poate constitui o incalcare a legislatiei in domeniu”, a declarat Bogdan Chiritoiu, presedintele Consiliului Concurentei.

Pentru a elimina suspiciunile cu privire la veridicitatea reducerilor aplicate, Consiliul Concurentei recomanda retailerilor online sa puna la dispozitia clientilor prin intermediul platformelor proprii un sistem prin care acestia sa poata verifica istoricul de pret, chiar si in afara unei obligatii legale in acest sens. In acel fel, consumatorii isi pot construi mai usor si un buget personal de cheltuieli.

La ce trebuie sa fiu atent pentru a nu fi inselat?

Pentru campania din 2018, si Autoritatea Nationala pentru Protectia Consumatorilor (ANPC) a elaborat si publicat un Ghid pentru consumatorii care vor sa profite de reducerile comerciantilor in perioada Black Friday. 

Primul pe lista de avertismente a ANPC este tot pretul, acesta fiind cel mai important element in cadrul campaniei. Indiferent ca este vorba de un magazin online sau de unul clasic, pretul trebuie intotdeauna afisat clar, lizibil, in lei si cu toate taxele incluse (TVA si alte taxe suplimentare, daca este cazul), precizeaza ANPC.

In plus, pretul redus trebuie sa fie inferior pretului de referinta, acesta din urma fiind cel mai scazut pret practicat in acelasi spatiu de vanzare in ultimele 30 de zile, inainte de data aplicarii pretului redus.

Orice anunt de reducere de pret, exprimata in valoare absoluta sau in procent, trebuie efectuat vizibil, lizibil si fara echivoc pentru fiecare produs sau grupa de produse identice: fie prin mentionarea noului pret langa pretul anterior, barat; fie prin mentiunile „pret nou”, „pret vechi” langa sumele corespunzatoare; fie prin mentionarea procentului de reducere si a pretului nou care apare langa pretul anterior, barat.

Trainingul BaniIQ recomanda achizitia produselor cand acestea sunt cu adevarat necesare, nu doar pentru ca sunt la reducere, intrucat pot deveni in final inutile. 

Pot renunta la produs dupa ce l-am cumparat? 

In cazul magazinelor clasice, legea NU iti da dreptul de a renunta la produs dupa ce l-ai cumparat. Acesta nu mai poate fi inlocuit sau contravaloarea acestuia sa-ti fie rambursata decat daca este defect.

In cazul magazinelor online, produsul poate fi returnat in 14 zile calendaristice de la momentul primirii produsului, fara explicatii ori costuri suplimentare. Insa, daca vanzatorul nu trimite un curier pentru ridicarea produsului, va trebui sa platesti tu returul.

Pe de alta parte, comerciantul este obligat sa-ti ramburseze pretul platit (inclusiv costurile de livrare) in termen de maxim 14 zile de la momentul in care ai renuntat la contract (la achizitie).

Atentie! Exista anumite cazuri in care nu te poti retrage din contract, cum ar fi pentru produsele care sunt realizate dupa specificatiile tale sau inregistrarile audio, video ori programele informatice.

In plus, in cazul in care ai folosit produsul mai mult decat pentru a-i testa functionalitatea, comerciantul poate retine, in anumite cazuri, o parte din pretul platit de tine pentru produs. 

Daca produsul ajunge la tine deteriorat sau distrus, vanzatorul este cel care suporta pierderea. Poti solicita in acest caz un nou produs sau poti renunta la contract. Prin urmare, ai dreptul de a verifica, la momentul primirii coletului, daca produsul din interior este in cea mai buna stare, chiar daca unii comercianti nu permit acest lucru. In plus, ghidul contine o serie de informatii cu privire la repararea sau inlocuirea produsului, dar si la modul in care functioneaza garantiile.

Sfaturi pentru consumator

   - Fa o lista cu produsele pe care doresti sa le achizitionezi si cu preturile actuale ale acestora. Acest lucru te va ajuta sa eviti falsele reduceri de preturi, de exemplu atunci cand comerciantii maresc pretul si aplica procentul de reducere la pretul astfel majorat

   - Verifica cu atentie modul in care este afisata reducerea pe site sau pe eticheta produsului

   - Nu cadea in capcana ofertelor care anunta mari reduceri de preturi doar pentru a te atrage sa intri in magazin

   - In cazul in care comanzi online, verifica, inainte de a trimite comanda, daca pretul fiecarui produs din cosul de cumparaturi este acelasi cu pretul redus indicat atunci cand ai ales produsul

   - Utilizeaza cardul pentru a face plata. In unele situatii, precum cazurile de frauda, daca ai platit prin card, poti utiliza procedura refuzului la plata pentru a-ti recupera suma platita – in principiu, in cel mult 30 de zile de la data platii

Cum platesc in siguranta online?

In cazul platii online a produselor, trebuie sa stii care iti sunt drepturile in cazul in care rambursezi produsul, sau, din varii motive, tranzactia se anuleaza. Printre acestea se numara, dreptul de a adresa bancii refuzul la plata daca nu primesti bunurile/serviciile comandate sau la parametrii specificati si dreptul de a primi sumele platite in avans in termen de cel mult 7 zile, daca produsul comandat nu se afla pe stoc sau comanda este anulata.

O atentie sporita trebuie acordata alegerii magazinului online unde urmeaza sa fie facute cumparaturile. Pentru aceasta, trainingul Baniipenet.ro a pus la punct o lista cu cele mai importante recomandari:

   - Informeaza-te si achizitioneaza de la furnizorii cunoscuti de tine si/sau cu o anumita reputatie

   - Cumpara doar de pe site-uri care folosesc cel putin pentru pagina de plata o conexiune securizata de tip “https://” care are un simbol cu lacat verde afisat inaintea adresei paginii accesate

   - Nu oferi niciodata informatii personale sau legate de card si PIN prin telefon sau email

   - Pastreaza dovada cu datele privind tranzactiile efectuate pe internet, impreuna cu site-ul magazinului

   - Cauta pe site-ul magazinului un numar de contact sau adresa de e-mail si noteaza-le in cazul in care ai nelamuriri

   - Citeste cu atentie procedurile si costurile de achizitionare si livrare, precum si conditiile de returnare puse la dispozitie de magazinul online

Factura la curent e prea mare? Ce poti sa faci?

Factura la curent electric nu mai trebuie privita ca un act unilateral al furnizorului de electricitate. Acum avem posibilitatea sa reactionam daca avem senzatia ca platim prea mult pentru acest serviciu, prin schimbarea companiei cu care lucram. Demersul este gratuit pentru consumator. Ce presupune aceasta schimbare a furnizorului de energie electrica?

Preturile la energia electrica fluctueaza, in piata libera, pe baza unor factori care raman greu de deslusit de catre consumatorii casnici. Acestia trebuie sa stie, insa, ca tarifele zilnice, anuntate de operatorii din piata, nu ii afecteaza direct, sau cel putin, nu imediat. In contractul pe care acestia il au incheiat cu furnizorul de energie electrica este stabilit un tarif care se actualizeaza cu o anumita periodicitate, de regula o data pe an.

Mai mult, in prezent, populatia are posibilitatea sa isi schimbe furnizorul de energie, daca tariful platit este considerat prea mare. 

Cum vad daca platesc prea mult la curent?


Piata energiei electrice a fost complet liberalizata la inceputul anului 2018, astfel ca toti consumatorii casnici au dreptul sa incheie contracte pentru furnizarea in conditii de concurenta cu oricare din furnizorii de energie electrica activi in piata. Acestia pot fi gasiti pe site-ul ANRE (Autoritatea Nationala de Reglementare in Domeniul Energiei). 

Concurenta reprezinta un stimulent pentru companiile furnizoare, care, pentru a atrage cat mai multi clienti, se bat in oferte pentru a furniza servicii cat mai bune consumatorilor si la preturi accesibile. 

Cum aleg pretul cel mai bun?


Atentie, insa, la alegerea furnizorului in functie de pret. Tariful afisat de operator nu reprezinta factura finala a consumatorului. Aceasta din urma contine si alte costuri obligatorii, care nu sunt stabilite de furnizor. Printre acestea se numara contributia de cogenerare, certificatele verzi, acciza si TVA. In plus, unele oferte alte furnizorilor includ plata unui tarif de rezervare pe zi, care se adauga la pretul energiei propriu-zise si, implicit, in factura finala. 

In plus, pretul oferit in prima faza este valabil doar o anumita perioada de timp, care trebuie mentionata clar in contractul de furnizare. Oricum, pentru a nu avea surprize neplacute pe perioada de derulare a contractului de furnizare a energiei (in sensul aparitiei unor costuri neasteptate), consumatorul trebuie sa analizeze cu atentie oferta furnizorului si toate clauzele contractului de furnizare. 

Nu este obligatoriu, insa, pentru un consumator, sa isi schimbe compania de la care primeste energie, ci poate ramane la una din companiile vechi, denumite in prezent Furnizori de Ultima Instanta (FUI). Recent, ANRE a intetit concurenta si pe acest segment, dupa ce a introdus notiunea de furnizor de ultima instanta optional, astfel incat si aici preturile sa scada. 

Cu toate acestea, insa, cel mai recent raport al ANRE  arata o crestere a facturilor la energie pentru clientii acestor furnizori de ultima instanta cu aproximativ 20% intr-un an. Aceasta evolutie este importanta, mai ales daca luam in calcul faptul ca majoritatea consumatorilor casnici au ramas la acesti furnizori de ultima instanta (Enel, Electrica, E.On si CEZ). Desigur, orice crestere a cheltuielilor este resimtita la nivelul bugetului personal. Administrarea acestuia nu este mereu usoara, iar trainingul BaniIQ ar putea sa fie de ajutor.

Cum decurge, concret, schimbarea furnizorului? 


Insa este foarte important de stiut ca, atunci cand un client nu mai este multumit de preturile practicate de furnizorul pe care l-a ales sau de serviciile oferite de acesta, el poate cauta o oferta mai avantajoasa in alta parte si poate oricand schimba furnizorul cu altul nou, care ofera servicii si preturi mai bune. Schimbarea se face gratuit si nu implica modificari de ordin tehnic, notificand furnizorul actual cu 21 de zile inainte.

Pentru a beneficia de cea mai avantajoasa oferta, se recomanda ca, la alegerea noii oferte, sa se faca o analiza comparativa in functie de pret, durata, modalitati de plata, conditii de incetare a contractului, clauze penalizatoare, modalitati de transmitere a facturii etc. 

Consumatorul trebuie, de asemenea, sa se asigure ca prevederile din oferte raman valabile intreaga perioada a contractului. 

Dupa ce clientul isi alege noul furnizor, se incheie contractul de furnizare a energiei electrice. Acesta, insa, produce efecte doar de la data incetarii contractului incheiat cu furnizorul actual (notificat de client cu cel putin 21 de zile inainte). In termen de maximum 42 de zile de la incetarea contractului, furnizorul vechi are obligatia de a transmite clientului factura finala de regularizare a tuturor obligatiilor de plata, iar acesta din urma trebuie sa o plateasca pana la termenul scadent.

Pentru incheierea noului contract, clientul trebuie sa trimita furnizorului ales cel putin urmatoarele date si documente: adresa locului de consum, denumirea furnizorului actual, codul unic de identificare a punctului/punctelor de masurare inscris pe factura de energie electrica, valoarea facturilor scadente si neachitate pana la data notificarii, aferente energiei electrice furnizate, respectiv serviciilor de retea, daca este cazul, datele referitoare la puterile absorbite/cantitatile de energie electrica pentru care trebuie asigurata furnizarea energiei electrice. Dupa caz, pot fi necesare si alte documente prevazute in reglementarile in vigoare.

Furnizorii autorizati nu au voie sa refuze un client, ci sunt obligati sa transmita o oferta, la orice solicitare scrisa, in termen de 15 zile lucratoare. Oferta trebuie sa contina pretul de furnizare, conditiile si termenele de plata si data-limita de incheiere a contractului de furnizare.

Cum platesc factura la energie?

Plata facturii la energie se poate realiza in multiple moduri: de la debitul direct interbancar, la plata prin internet-banking, la bancomat sau in numerar, cu ajutorul codului de bare, la unul din punctele de colectare a platilor puse la dispozitie de partenerii furnizorului. 

Majoritatea companiilor care activeaza in aceasta piata pun la dispozitia clientilor conturi online pentru monitorizarea consumului si plata facturilor, dar si modalitati de plata cash si non-cash. Aceste modalitati noi de plata economisesc timp si de multe ori nu au comision, asa cum arata trainingul Baniipenet.ro