Cazurile de insolventa s-au multiplicat in ultimii ani in progresie geometrica. Aceasta uriasa problema, in care si industria bancara are partea ei de vina, impiedica relansarea creditarii si implicit, a cresterii economiei. Noul cod al insolventei ar putea descuraja utilizarea abuziva a procedurii in spatele careia s-au ascuns unele companii.
Publicand statistica cresterii geometrice a cazurilor de insolventa in decursul ultimilor ani si, fara a incerca o analiza a motivelor pentru care rata de succes este cantonata undeva intre 1-2%, mass-media nu face nici un efort in a disimula o cel putin ciudata satisfactie pentru impactul pe care acest fenomen il are asupra creditorilor (identificati exclusiv ca fiind banci si ignorand nonsalant pe furnizorii de produse si servicii care inregistreaza expuneri cel putin egale cu ale bancilor) si mai ales asupra reprezentantilor acestora generic denumiti “bancheri”, chiar daca adevaratii bancheri* din Romania nu depasesc numeric degetele unei singure maini!
Cresterea economiei nu se poate produce fara reluarea creditarii
Desigur, daca evolutia actualei crize din Romania a fost neindoielnic favorizata de un apetit de un optimism nejustificat la risc al industriei bancare, nu trebuie uitat faptul ca dinamica dezvoltarii spectaculoase ce a precedat criza si a devenit element de referinta al acesteia este imposibil de imaginat in absenta aceluiasi mai mult decat determinant apetit la risc care a generat o “ploaie financiara” pe acoperisul unei Romanii cu o panta mult prea inclinata pentru a retine ceva semnificativ din aceasta!
Axioma ciclicitatii evolutiei economice neputand excepta Romania, atentia trebuie concentrata asupra aspectului subiectiv, respectiv a capacitatii de reluare rapida si eficienta a cresterii, crestere in al carei complex model pot fi sau nu inclusi, in functie de diversele optiuni strategice, anumiti factori. Daca selectarea acestor factori poate fi definita ca optionala, exista unul ce nu poate fi in niciun caz ignorat: “creditarea”, reprezentata covarsitor de industria bancara, creditor generic a carui omniprezenta este o cerinta unanim acceptata in toate societatile contemporane.
De cativa ani, creditarea stagneaza si, mai mult sau mai putin discret, aceasta stagnare este invocata, subinteles sau deschis – acuzativ, ca fiind principala piedica in calea reluarii dezvoltarii economice, a relansarii “mediului de afaceri”, excluzandu-se in mod straniu industria bancara din mediul de afaceri, chiar daca singura diferenta intre un investitor in industria producatoare sau comert, servicii, etc. si un investitor intr-o institutie bancara nu este decat obiectul de activitate!
Importanta creditarii in succesul unui model economico-financiar este superflua, aspect sustinut de faptul ca nu exista economie contemporana – indiferent de modelul social si politic – care sa nu implice si un sistem bancar.
Provocarea consta nu in a proteja industria bancara mai mult decat o alta industrie, ci in a mentine interesul si increderea investitorilor in aceasta industrie ce in mod particular tranzactioneaza preponderent riscuri!
In cadrul acestor riscuri, sunt unele subiective, a caror asumare si probabilitate tin exclusiv de profesionalismul si abilitatea analitic-investigationala a institutiilor bancare in sine, pentru care raspunderea actionarilor si a conducerii executive trebuie asumata integral si este strict reglementata.
Industria – si, in consecinta, modelul economic din care face parte – sufera insa consecintele unor riscuri pe care este fortata sa si le asume, ele decurgand din cadrul legislativ si, respectiv din modul de aplicare al acestuia. Semnificativa este reglementarea procedurii insolventei.
Noul Cod al insolventei trebuie sa corecteze formularile legislative interpretabile
Reglementarea, principial elaborata pentru a asigura solutionarea optima si echilibrata a unui impas afectand concomitent debitori si creditori (companii furnizoare si banci!) este o materializare nesperat de fidela a maximei care spune ca “drumul spre iad este pavat cu cele mai bune intentii”! Se creeaza si se salveaza foarte multi “pasageri naufragiati” – scutiti de indeplinirea unor obligatii asumate – cu pretul scufundarii “vaporului” – furnizorii si institutiile bancare in mod direct si economia, indirect.
Consecinta? “Vapoarele” sunt din ce in ce mai ezitante in a lua pasageri la bord, nelasandu-le acestora alta optiune decat aceea de a calatori cu ajutorul propriilor mijloace, adica fara credit – comercial sau banesc!
Elaborarea “Codului Insolventei” poate contribui decisiv la relansarea creditarii, mult mai mult decat scaderea dobanzii la credite (la urma urmei miliardele de euro ce reprezinta ansamblul creditelor neperformante si fara sanse de recuperare, la care nu se mai calculeaza dobanda nu sunt decat “grant-uri”!) sau generozitatea fondurilor de garantare, prin corectarea formularilor ce permit o extrem de larga subiectivitate in aplicare: lipsa de termene ferme pentru dezvoltarea procedurii, eliminarea sau limitarea explicita a creditorilor de “complezenta” (un chirografar si un salariat cu creante insumand cateva mii de lei paralizeaza votul unui creditor garantat cu creante de milioane de lei!), obscuritatea raspunderii profesionale a decidentilor – inclusiv a judecatorilor! , limitarea raspunderii tertilor garanti la nivelul planului de reorganizare, mentinerea fostilor administratori la conducerea societatii, etc.
Mentinerea spiritului actualei reglementari printr-o simpla cosmetizare va trebui asumata ca o declaratie impotriva relansarii economice si, de ce nu, ca patent al unui model economic de succes printre ale carui componente nu se regaseste si creditarea!
In plus, s-ar preveni situatii – hilare, daca nu ar fi tragice - de care cazuistica abunda. Reprezentativ, un client ce a beneficiat de un important credit si care, ulterior, a esuat din motive absolut subiective in intreprinderea asumata, nu a gasit nimic mai bun de facut decat ca, in momentul initierii de catre creditor a procedurilor legale de recuperare, sa solicite Registrului Comertului schimbarea denumirii societatii in cauza in “ALUPEGUS”, dupa care, lichidand toate activele sub obladuirea legislatiei insolventei, s-a retras linistit in spatioasa sa vila dintr-un cartier de lux al Capitalei!
Pentru a spulbera orice indoiala, verificati existenta societatii in evidentele Registrului Comertului si, daca nu este dificil, cititi numele societatii “de la sfarsit”! Astfel, mesajul pe care un intreprinzator il transmite creditorilor si, extinzand, intregii societati romanesti – prin intermediul unei institutii a statului! - este mai mult decat sugestiv.
De la INSOLVENTA la INSOLENTA este doar un pas! Quod errat demonstrandum!
