Saturday, February 21, 2015

BCE publica dezbaterile interne pe tema achizitiei de obligatiuni grecesti

Banca Centrala Europeana (BCE) a decis sa dea publicitatii, joi, primele extrase de la o reuniune de politica monetara, oferind publicului informatii cu privire la sprijinul sau opozitia care au existat luna trecuta cand BCE a luat decizia istorica de a incepe sa cumpere obligatiuni guvernamentale, transmite Reuters.

Minutele vor oferi informatii detaliate, dar numele vor fi omise pentru a proteja identitatea  guvernatorilor bancilor centrale. 

Pietele si analistii se vor concentra asupra dezbaterilor cu privire la deciziile sensibile, de exemplu cat de mare a fost opozitia fata de intentia BCE de a demara un program de relaxare cantitativa si daca au existat discutii cu privire la datoriile Greciei si finantarea oferita bancilor grecesti.

“Interesant este ca decizia cu privire la programul de relaxare cantitativ? a fost atat de puternic contestata incat aceste minute ne vor oferi o imagine mai clara cu privire la consensul care a stat in spatele sau”, a declarat un economist al Goldman Sachs.

Prin publicare acestor minute, BCE urmeaza o linia deja practicata de Rezerva Federala American? si alte mari banci centrale, precum cea a Japoniei sau a Angliei. 

Desi informatiile publicate sunt similare cu cele publicate de alte banci, presiunea de a evita dezvaluirea de nume este mai mare pentru BCE pentru ca printre cei 25 de membri ai comitetului de politica monetara se numara si cei 19 guvernatori de banci centrale din zona euro. Ingrijorarea acestora este ca, prin dezvaluirea numelor lor, ar putea fi supusi la presiuni in tarile lor pentru ca au aprobat masuri contrare cu interesele pietei interne.

De asemenea, aceste extrase vor oferi o imagine referitoare la cat de tensionate sunt dezbaterile de politica monetara in Europa. Spre deosebire de SUA, blocul euro este compus din 19 tari diferite, precum Germania sau Cipru, iar diviziunile dintre statele membre se fac simtite si la reuniunile guvernatorilor de banci centrale.

ASF a selectat auditorii pentru evaluarea societatilor de asigurare

Autoritatea de Supraveghere Financiara (ASF) a selectat companiile Mazars Romania, Ernst&Young Assurance Services, Deloitte Audit, KPMG Audit, Pricewaterhousecoopers Audit si Milliman pentru realizarea evaluarii societatilor de asigurari, program convenit in septembrie 2014 pentru  consolidarea incredrii in acest sector. 

Potrivit unui comunicat al institutiei, programul de evaluare independenta a societatilor de asigurari din Romania a fost stabilit de ASF, impreuna cu Autoritatea Europeana pentru Asigurari si Pensii Ocupationale (EIOPA) si Comisia Europeana (CE).

Asiguratorii care participa la evaluarea independenta detin cumulat peste 80% din piata autohtona de profil. Exercitiul va fi realizat de auditori si consultanti independenti, care vor fi coordonati si supravegheati de un Comitet de Coordonare compus din reprezentanti ai ASF, EIOPA si CE, si este programat sa se incheie pana la 30 iunie 2015. 

Societatile de asigurare participante trebuie sa ia masuri pentru a-si restabili sau îmbunatati pozitia lor financiara in timp util, in cazul in care rezultatele exercitiului de evaluare si a testelor de stres vor demonstra ca astfel de masuri sunt necesare. 

Data de referinta utilizata in acest exercitiu este 30 iunie 2014. In urma licitatiei prin Sistemul Electronic de Achizitii Publice (SEAP), Mazars Romania a fost desemnata sa evalueze Astra Asigurari, Omniasig VIG si Generali Romania, Ernst&Young Assurance Services va evalua companiile Allianz-Tiriac Asigurari, Groupama Asigurari, Uniqa Asigurari si Asirom VIG, Pricewaterhousecoopers Audit va evalua Carpatica Asig, PAID Romania si Exim Romania, KPMG Audit va evalua Euroins Romania si AXA Life Insurance, iar Deloitte va audita ING Asigurari de Viata.
Contractul de consultanta privind efectuarea testului de stres si evaluarea conditiilor de prudentialitate a fost obtinut de Milliman. 

Acest proiect vizeaza evaluarea activelor si pasivelor societatilor de asigurare participante si analiza respectarii cerintelor de prudentialitate atat in conformitate cu reglementarile in vigoare, cat si cu standardele prevazute de Directiva Solvabilitate II, precum si efectuarea unui test de stres. 

Testarea la stres sau rezistenta la socuri a sectorului de asigurari va fi efectuata folosind standardele stabilite in legislatia europeana Solvabilitate II (Solvency II) si va constitui un exercitiu relevant atat pentru asiguratori, cat si pentru ASF, in vederea implementarii noilor reglementari privind regimul de solvabilitate, de la 1 ianuarie 2016.

Evaluarea, denumita ”Balance Sheet Review si Stress Test”, a fost convenita cu reprezentantii misiunii comune a Fondului Monetar International (FMI) si Comisiei Europene, care s-a desfasurat in Bucuresti in iunie 2014.

Bicicletele Pegas vor sa se listeze pe AeRO, noua piata a BVB

Firma care a relansat bicicletele Pegas vrea sa se listeze pe AeRO - noua piata a Bursei de Valori Bucuresti - si sa atraga, intr-o prima etapa, 300.000 de euro de la investitori pentru a finanta dublarea vanzarilor de biciclete.

Firma Atelierele Pegas este detinuta de patru asociati, care isi evalueaza afacerea la circa un milion de euro, iar in 2014 a vandut 1.500 de biciclete.

Firma vizeaza dublarea productiei in 2015 (costul de productie este de 100 de euro/unitate), iar pentru viitor are in vedere si atragerea unor sume mai mari pentru facilitati integrate de productie.
AeRO este un sistem alternativ de tranzactionare operat de BVB, dedicat finantarii IMM-urilor sau companiilor aflate la inceput de drum (start-up-uri), care nu indeplinesc criteriile pentru listarea pe piata reglementata, dar care au rate ridicate de crestere si potential.

Pentru admiterea pe AeRO, companiile trebuie sa aiba o valoare de piata anticipata de cel putin 250.000 de euro. Noua piata a BVB va fi lansata oficial pe 25 februarie. Pana acum, 13 firme s-au aratat interesate de listarea pe acest segment.

CEC Bank are 735 de milioane de lei pentru Prima Casa in 2015

CEC Bank poate acorda credite in suma maxima de 735 de milioane de lei, in 2015, in cadrul programului Prima Casa de, ca urmare a suplimentarii plafonului de garantare aferent programului, se arata intr-un comunicat al bancii. 

"In anul 2014, prin creditul „Prima noastra casa”, am ajutat peste 3.800 clienti sa isi indeplineasca visul de a avea o prima locuinta. Cu aceasta noua suplimentare de plafon, CEC Bank continua politica de sustinere a clientilor persoane fizice", a declarat presedintele CEC Bank, Radu Gratian Ghetea.

Clientii bancii vor putea acesa credite in cadrul programului la o daobanda anuala efectiva (DAE) de 3,67% pe an (calculata pentru un credit de 200.000 lei pe 30 de ani. "Creditul se acorda in lei, pe o durata de pana la 30 de ani, cu o perioada de gratie de maximum 180 de zile. Aportul propriu este de minimum 5% din pretul de achizitie/costul de construire a locuintei, conform prevederilor legale", se precizeaza in comunicatul bancii.  

Clientul beneficiaza si de internet banking, gratuit, timp de trei luni. In plus, clientul care obtine un astfel de credit poate accesa,  fara documente suplimentare, un card de credit CEC Bank cu dobanda introductiva actuala de 1,71% pe an (ROBOR 3M + marja 0%) pentru primele 6 luni si DAE total de 16,61% (calculata pentru o valoare a cardului de credit de 20.000 lei).