Monday, June 12, 2017

Progrese in implementarea CMU, Dar si Restante

Comisia Europeana a adoptat revizuirea intermediara a planului de actiune privind Uniunea Pietelor de Capital (CMU), din care reiese ca, din 2015 pana in prezent, doua treimi din cele 33 de actiuni stabilite au fost urmate. Rapoartele privind progresele realizate identifica, insa, si noi initiative necesare pentru a raspunde noilor provocari. 

Potrivit unui comunicat al Comisiei Europene, noile masuri, care vor fi anuntate in urmatoarel luni, se refera la pensiile personale paneuropene, obligatiunile garantate si la legislatia privind valorile mobiliare. 

De asemenea, in cadrul revizuirii se consolideaza planul initial de actiune cu noua actiuni prioritare noi, printre care angajamente de consolidare a cadrului de supraveghere pentru pietele de capital integrate, revizuirea riguroasa a proportionalitatii cadrelor de reglementare pentru IMM-urile cotate si firmele de investitii, eforturi de valorificare a potentialului FinTech si orientarea fluxurilor de capital catre investitii durabile. 

Proiectul UE urmareste sa consolideze fluxurile de capitaluri private catre intreprinderile in crestere, catre proiecte de infrastructura, catre energie si alte proiecte care sa sprijine cresterea durabila. 

Better Finance solicita mai multa transparenta pentru produsele financiare

Desi progresele realizate sunt apreciate, exista si critici la adresa implementarii proiectului. 

Federatia Europeana a Utilizatorilor de Servicii Financiare - Better Finance sustine ca sprijina pe deplin initiativa CMU atat timp cat aceasta plaseaza cetatenii UE, deponenti si investitori individuali, in centrul atentiei, si vizeaza consolidarea legaturii dintre economiile lor si activele reale in care sunt plasati banii lor, precum si oferirea unor castiguri mai bune. 

“Exista o abundenta de capital privat investit in Europa, cu gospodarii care cauta cu disperare castiguri real pozitive pentru economiile lor pe termen lung, in actualul climat al dobanzilor scazute, comisioanelor ridicate, complexitatii produselor de investitii si represiunii financiare”, se mentioneaza intr-un comunicat al Better Finance. 

Insa, pentru a asigura succesul CMU, organizatia solicita CE o actiune critica a CMU care vizeaza restabilirea increderii in pietele de capital si in produsele de investitii, in special prin cresterea transparentei in cazul produselor de retail pe termen lung si a pensiilor si prin oferirea de informatii privind performantele anterioare ale institutiilor financiare, considerate a avea o importanta semnificativa pentru a crea asteptari rezonabile privind posibilele rezultate viitoare.

La randul sau, europarlamentarul Sven Giegold, responsabil cu politicile financiare si economice din Grupul Verzilor/Alianta Libera Europeana, sustine ca Uniunea Pietelor de Capital este o idee buna care inca asteapta sa fie realizata. 

Giegold: Masurile Comisiei nu raspund cerintelor din lumea reala

“Planul de actiune al Comisiei contine masuri de salvgardare, insa nu corespunde cu ceea ce este necesar pentru a ajunge la o adevarata Uniune a Pietelor de Capital. Masurile Comisiei nu se potrivesc cu ceea ce lipseste investitorilor din lumea reala. Pentru investitorii de retail, investitiile transfrontaliere sunt adesea neatractive. Multe firme financiare nu sunt in masura sa furnizeze clientilor de retail informatiile necesare referitaore la taxare pentru a-si indeplini obligatiile fiscale in tara lor de resedinta”, sustine Giegold. 

Totodata, el considera ca legea privind valori mobiliare este inca fragmentata, ca si legea privind dreptul societatilor comerciale si piata pietelor de capital. 

“Securitatea juridica este adesea indoielnica pentru investitorii transfrontalieri care se confrunta cu proceduri civile straine su cu durate de solutionare foarte lungi”, a subliniat europarlamentarul citat. 

In plus, el reclama faptul ca promisiunea referitoare la initiativa legislativa privind legea insolventei, pentru a elimina barierele din calea liberei circulatii a capitalurilor, nu a fost indeplinita, iar propunerea Comisiei din noiembrie 2016 privind restructurarea preventiva si a doua sansa pentru intreprinzatori este insuficienta. 

Si Federatia Bancara Europeana (EBF) sprijina initiativa CMU si apreciaza progresele realizate, insa spune ca mai exista, inca, multe obstacole in calea cresterii si propseritatii in UE. 

In mod special, EBF recomanda CE revizuirea procedurilor privind insolventa, implicarea mai activa in educatie financiara si concentrarea pe sustenabilitate financiara.