Thursday, April 3, 2014

Tribunalul specializat va limita riscul clauzelor abuzive pentru banci

Guvernul si BNR isi propun sa reduca riscurile la care sunt expuse bancile, ca urmare a noilor prevederi privind clauzele abuzive. Noul tribunal specializat unde se vor judeca procesele va fi solutia salvatoare.

Aplicarea noilor prevederi ale legii la nivelul contractelor de credit ar conduce la eliminarea unor comisioane, la decizii cu caracter retroactiv si la procese colective privind clauzele contractuale. Unele instante de judecata au sanctionat deja bancile in acest mod, arata ultimul raport de tara al FMI.

“Pentru a evita aceste situatii, autoritatile au infiintat un tribunal specializat in Bucuresti, care sa asigure aplicarea armonizata a prevederilor, in spiritul legii”, subliniaza expertii FMI.

De asemenea, autoritatile romane isi propun sa previna ca aceste procese se devina o sursa de instabilitate financiara. In scrisoarea de intentie catre FMI, semnata de premierul Victor Ponta si guvernatorul Mugur Isarescu, se precizeaza ca autoritatile sunt dispuse chiar sa includa judecatorii intr-un program de training, pentru ca legea sa fie aplicata uniform.

Mai mult, “daca noul aranjament institutional al tribunalului specializat nu va reusi sa evite pericolele la adresa stabilitatii financiare, ne vom consulta intr-o maniera extinsa cu toate partile interesate, inclusiv cu FMI si Comisia Europeana, pentru a concepe solutii alternative”,  se precizeaza in scrisoarea de intentie, trimisa de autoritatile romane la Washington.

Din pacate, in aceasta scrisoare nu se mentioneaza nicaieri, ce masuri se iau pentru a se limita riscul clauzelor abuzive si pentru consumatori.

FMI recomanda ingustarea coridorului pentru dobanzile BNR

FMI recomanda ingustarea coridorului la operatiunile BNR, respectiv reducerea diferentei dintre rata dobanzii lombard si rata dobanzii la facilitatea de depozit. 

In prezent, intre cele 2 rate de dobanda exista un ecart de 6 puncte procentuale. Asa cum Conso.ro a semnalat, aceasta diferenta este extrem de mare si favorizeaza fluctuatii mari ale dobanzilor pe piata interbancara.

Indirect, aceasta politica acceentueaza riscul creditelor in lei, fiind afectati sever clientii care solicita credite imobiliare in moneda nationala.

“Ponderea mare a creditelor in valuta si coridorul larg [...] in jurul dobanzii cheie au slabit mecanismul de transmisie a politici monetare si au permis o decuplare majora intre dobanzile interbancare si dobanda cheie”, se arata in ultimul raport de tara al FMI.

Acest aspect a fost un subiect important in cadrul negocierilor avute pe durata programului. Pe viitor, expertii Fondului recomanda ingustarea acestui coridor, pe masura ce tranzactiile pe piata monetara cresc.

Dobanda fixa la creditele Volksbank revine sub 10%

Volksbank a lansat o promotie la creditele de nevoi personale fara ipoteca, pentru care a coborat rata de dobanda fixa din nou sub 10%. Anterior, aceasta era de 11,5%.

Creditul este vandut pana la finele lui iunie la o dobanda promotionala de 9,69%, fixa pe toata durata contractului. Imprumutul mai presupune si un comision lunar de administrare cont curent in valoare de 3 lei.

Clientii pot solicita un credit de maximum 70.000 lei, pe care il pot rambursa pe o perioada de pana la 5 ani. 

”Volksbank Romania are planuri ambitioase si mizeaza pe extinderea portofoliului de clienti si cresterea cotei creditelor de consum”, a declarat Marius Istrati, sef Departament Management Produse Persoane Fizice, in cadrul Volksbank Romania.

Ce banci mai practica dobanzi sub 10%?

Mai multe banci au coborat dobanzile fixe sub pragul de 10%, insa clientii trebuie sa ia in calcul toate costurile aferente unui credit pentru a beneficia de cea mai avantajoasa dobanda.

Banca Transilvania deruleaza in prezent o promotie pana la finele lui aprilie, prin care percepe o dobanda fixa de 9,7% la creditul de nevoi personale fara ipoteca in lei pentru varianta cu virare venit, cu 1 punct procentual sub nivelul standard. In plus, cei care nu detin un cont de salariu la aceasta banca, platesc un comision de analiza dosar in valoare de 200 lei.

Garanti Bank este o alta banca care practica o dobanda fixa la lei mai mica de 10%, respectiv de 8,7%. Creditul mai presupune insa un comision de analiza dosar de 200 lei si unul de administrare lunar de 0,2% din sold.

In cazul BRD, rata dobanzii standard pentru creditele de peste 5.000 lei este 10%, iar daca se opteaza si pentru incasarea venitului prin banca aceasta scade la 8,9%. Clientii mai platesc in plus asigurarea de viata, a carei cota de prima este de 0,09% pe luna la sold.

De asemenea, Raiffeisen Bank afiseaza o dobanda fixa la lei de 9,75% insa numai daca valoarea contractata este de peste 7.000 euro (aproximativ de 31.150 lei la un curs de 4,45 lei pe euro). Rata dobanzii creste pentru sume mai mici, astfel ca pentru un credit mai mic de 3.000 euro, aceasta este de 13,75%. Clientii mai trebuie sa plateasca in plus un comision de analiza dosar de 200 lei, precum si un comision de administrare de 5 lei pe luna.

Si Alpha Bank are in oferta un astfel de credit cu dobanda fixa, rata de dobanda fiind de 9,95%. Pentru analiza dosarului clientii trebuie sa plateasca 120 lei, iar pentru administrarea lunara un comision de 0,3% din sold.

AURSF s-a afiliat la Federatia Europeana a Utilizatorilor de Servicii Financiare

Adunarea Generala a Federatiei Europene a Utilizatorilor de Servicii Financiare - EuroFinUse - a aprobat, in unanimitate, acordarea statutului de membru asociat pentru AURSF. 

EuroFinUse activeaza ca un centru de expertiza financiara independenta in beneficiul direct al utilizatorilor de servicii financiare: utilizatori individuali, mici actionari, mici investitori, deponenti, participanti la fondurile de pensii, detinatori de polite de asigurari, debitori. 

„Sper sa fie un important pas inainte pentru noi si sa reusim sa profitam de aceasta afiliere pentru a pune pe picioare o organizatie activa si profund implicata in sustinerea intereselor utilizatorilor romani de servicii financiare!”, a declarat la Bruxelles, imediat dupa vot, Alin Iacob, presedintele Asociatiei Utilizatorilor Romani pentru Servicii Financiare (AURSF).

EuroFinUse se implica in elaborarea legislatiei europene, colaborand cu legiuitorii, demnitarii, autoritatile administrative si reglementatorii pe teme legislative relevante. Membrii federatiei analizeaza propunerile legislative, venind cu puncte de vedere la consultarile publice, la studii, rapoarte si alte publicatii. 

In plus, EuroFinUse organizeaza conferinte internationale si alte tipuri de evenimente pe teme care vizeaza protectia consumatorilor si a investitorilor.  Evenimentele isi propun sa faciliteze evidentierea bunelor practici in ceea ce priveste protectia consumatorilor si a investitorilor de servicii financiare, precum si sa ajute la crearea unei comunicari eficiente intre federatie, membrii acesteia si public.

Nota de plata pentru electo-rata: 0,1% din PIB

Programul de amanare a ratelor pentru restantieri va avea un impact fiscal de 0,1% din PIB in perioada 2016-2017, atunci cand se va acorda creditul fiscal, conform ultimului raport de tara publicat de FMI.

“Desi propunerea ar putea dauna culturii de rambursare a creditelor, acest efect este atenuat de caracterul voluntar al programului”, se arata in raportul FMI.

Intarirea disciplinei creditului a fost obiectiv urmarit de BNR in toate programele cu FMI, pentru protejarea bancilor, chiar cu sacrificarea intereselor populatiei. Acest deziderat s-a reflectat prin asumarea angajamentului de a nu promova legea falimentului personal.

Aceeasi formulare se regaseste si ultima scrisoare de intentie semnata pe 5 martie 2014, de catre premierul Victor Ponta si guvernatorul Mugur Isarescu. 

“Deoarece mentinerea disciplinei creditului contribuie semnificativ la intarirea stabilitatii financiare, vom depune toate eforturile pentru a evita adoptarea initiativelor legislative care abordeaza falimentului personal, care ar crea hazard moral si ar fi putea fi utilizat abuziv, la scara larga, de catre debitori”, se precizeaza in scrisoarea de intentie catre FMI.