Sunday, November 12, 2017

Visa lanseaza o platforma de plati pentru companiile din Europa

Visa lanseaza in Europa serviciul Visa Direct, o platforma de plati in timp real care permite companiilor sa initieze plati, cum ar fi despagubirile pe polite de asigurare, precum si platile de la persoana la persoana.

Serviciul permite efectuarea de plati de la o persoana la alta (P2P), intre o companie si un consumator (B2C), precum si de la o companie la alta (B2B). 

Prin intermediul acestuia, fondurile pot fi transferate rapid si in siguranta in contul Visa al beneficiarului, oferind acces instantaneu la fonduri, precum si posibilitatea de a efectua achizitii la 44 de milioane de locatii comerciale din intreaga lume.

Visa deruleaza un parteneriat cu Worldpay, companie specializata in  tehnologia de procesare a platilor si solutii pentru comercianti, pentru a facilita accesul la platforma Visa Direct comerciantilor din Europa si, ulterior, de la nivel global. Odata ce bancile beneficiare vor efectua modificarile necesare in sistemele lor, Visa Direct va permite comerciantilor care utilizeaza tehnologia Worldpay sa efectueze plati in timp real catre consumatori.

“Visa Direct este o platforma testata care permite companiilor de tehnologie, business-urilor si institutiilor financiare sa satisfaca cererea de plati in timp real, sustinuta de omniprezenta, eficienta costurilor si viteza retelei globale a Visa", a declarat Mike Lemberger, vicepresedinte senior Product Solutions, Visa in Europa.

Serviciul va permite transferurile in timp real, in urmatoarele situatii:

• Plati intre o companie si un consumator: permite companiilor sa efectueze plati de cele mai diverse direct catre un cont Visa - cum ar fi castigurile din jocuri, platile pe polite de asigurare si decontarile efectuate zilnic de comercianti.

• Plati intre companii: permite companiilor sa-si plateasca colaboratorii, contractorii si alti parteneri-firme mici in timp real.

• Plati intre persoane fizice: permite consumatorilor sa efectueze plati reciproce rapid si sigur, adesea prin intermediul dispozitivelor conectate - cum ar fi impartirea costurilor cu facturile sau oferirea de cadouri.

In SUA, Visa Direct permite deja efectuarea de plati pentru parteneri precum PayPal, Braintree, Square Cash si Stripe.

Platforma este disponibila in peste 200 de piete din intreaga lume, numarandu-se printre  facilitatile bazate pe interfetele de programare a aplicatiilor de plata (API) disponibile pe platforma Visa Developer. 

Visa in Europa a anuntat un mandat care impune emitentilor de carduri sa permita plati in timp real pana in octombrie 2018. Platile in timp real permit tranferul de fonduri de catre emitenti catre titularii de carduri in cel mult 30 de minute de la aprobarea unei tranzactii.

Ce schimbari fiscale a aprobat guvernul?

Este sigur! Din 2018, contributia la Pilonul II de pensii scade de la 5,1% la 3,7%, contributiile de sanatate si pensie se muta integral la angajat, iar companiile raman cu o “contributie asiguratorie pentru munca” de 2,25%. Deciziile au fost adoptate de Guvern, in ciuda nemultumirilor exprimate atat de mediul de afaceri cat si de sindicate. 
Asadar, de anul viitor, nivelul total al contributiilor se reduce de la 39,25% in prezent, la 37,25% (35% la angajat si 2,25% la angajator). In plus, numarul contributiilor sociale scade de la de la 9 in prezent (angajat si angajator), la 3, dupa cum urmeaza: contributia de asigurari sociale (CAS), platita pentru salariat; contributia de asigurari sociale de sanatate (CASS), platita pentru salariat; contributia asiguratorie pentru munca, suportata de angajator.

Aceasta masura este controversata pentru ca, in cazul in care angajatorul nu majoreaza brutul angajatului pentru a compensa mutarea contributiilor, salariul net va scadea semnificativ. 

Pe de alta parte, insa, Guvernul a redus impozitul pe venit de la 16% la 10% si a majorat o serie de deduceri pentru persoanele cu venituri reduse. 

Pentru cei care obtin venituri din activitati independente, Ordonanta prevede faptul ca CAS si CASS nu se mai platesc la venitul incasat. In cazul CAS, cel care incaseaza venitul va stabili la ce nivel vrea sa cotizeze, dar nu mai putin de salariul minim pe economie. In schimb, CASS se va plati direct la salariul minim. Pe de alta parte, cei cu venituri sub salariul minim pe economie vor fi scutiti de la plata contributiilor sociale.

In plus, s-a adoptat un alt act normativ care prevede cresterea pensiei sociale la 640 de lei si a punctului de pensie la 1.100 de lei de la 1 iulie 2018, si majorarea indemnizatiei minime de crestere a copilului la 1.250 de lei, fata de 1.233 de lei, cat este in prezent, de la 1 ianuarie 2018.

Schimbari de fiscalitate si pentru firme

In domeniul impozitarii societatilor, Executivul revizuieste sistemul de impunere a microintreprinderilor, astfel incat vor fi impozitate cu 1% pe veniturile realizate si IMM-urile care realizeaza venituri de la 500.000 euro la 1.000.000 euro si care in prezent platesc impozit de 16% pe profit. 

De asemenea, se elimina conditia privind realizarea de venituri din consultanta si management. In prezent, firmele care obtin astfel de venituri pot plati impozit pe veniturile microintreprinderilor, daca acestea nu depasesc 20% din veniturile totale.

Totodata, se includ in acest sistem si persoanele juridice care nu intrau sub incidenta acestui impozit (persoanele juridice din domeniul asigurarilor, pietei de capital, din domeniul bancar, al jocurilor de noroc si din domeniul extractiei resurselor naturale).

In schimb, Guvernul a amanat majorarea salariului minim pe economie de la 1.450 la 1.900 de lei, asa cum s-a promis. Ministrul Muncii, Olguta Vasilescu, a declarat ca majorarea salariului minim va fi adoptata intr-o viitoare sedinta de Guvern.

Ce spune APAPR despre reducerea contributiei la Pilonul II?

Referitor la diminuarea procentului din contributia la pensie care se vireaza la Pilonul II, Asociatia pentru Pensiile Administrate Privat din Romania (APAPR -n.r.) atrage atentia ca reducerea acestuia la 3,75 puncte procentuale, de la 5,1 puncte in prezent (in locul majorarii la 6%, conform legii) va afecta pensiile viitoare a milioane de romani", potrivit unui comunicat al asociatiei. 

Concret, decizia se traduce in pensii private mai mici cu cel putin 20% pentru viitorii pensionari si potential mai scazut de finantare a afacerilor romanesti prin intermediul pietei de capital, arata APAPR.

La sfarsitul lunii septembrie 2017 existau in Romania 7 milioane de participanti la fondurile de pensii private Pilon II. Suma acumulata in conturile lor este de 38 de miliarde de lei, din care castigul total din investitii este de peste 7 miliarde de lei. Peste un milion de participanti au mai mult de 10.000 de lei in cont, iar valoarea medie a unui cont este de 5.500 de lei.