Thursday, May 23, 2013

Emisiunea de obligatiuni BT emise in 2013 s-a incheiat cu subscriere integrala

A doua emisiune de obligatiuni BT, convertibile in actiuni, s-a finalizat prin subscrierea intergrala. Valoarea obligatiunilor este de 30 milioane euro. 

In 2013, Banca Transilvani a lansat a doua emisiune de obligatiuni dupa ce prima a avut loc in 2005. 
Emisiunea din acest an a fost structurata pe 3 paliere. Initial, intreaga suma de 30 milioane euro a fost oferita spre subscriere actionarilor bancii, conform dreptului de preferinta. 

In cadrul acestei oferte, peste 1.000 de actionari BT, inclusiv BERD si IFC, si-au exercitat dreptul de a participa la emisiune. 
Ulterior, sumele ramase dupa incheierea acestei prime etape au fost alocate in 2 transe: una rezervata IFC, in valoare de 18,9 milioane euro, care a subscris intreaga transa, iar o alta a fost deschisa investitorilor calificati. 

Oferta BT se refera la obligatiuni convertibile subordonate, negarantate si nominative, emise in 2013, cu scadenta in 2020. 

Valoarea nominala, respectiv pretul de emisiune a celor 50 milioane de obligatiuni este de 0,6 euro. Dobanda obligatiuni este Euribor la 6 luni + 6,25%, iar plata se va realiza de 2 ori pe an, o data la 6 luni, incepand cu 15 iulie 2013. 

Prima fereastra de conversie va fi in vara lui 2014, continuan pana la scadenta, cu frecventa anuala. 

Europarlamentarii solicita statelor membre sa nu elimine sistemele de pensii publice

Parlamentarii europeni au solicitat statelor membre sa introduca sau sa mentina sisteme diversificate de pensii, prin mentinerea in paralel a sistemului public de pensii cu cel privat. 

Solicitarea a fost motivata de vulnerabilitatea pe care o prezinta instituirea unui singur tip de pensie in conditiile in care economiile europene se confrunta inca cu o stare de criza iar varta medie a populatiei creste. 

“O treime din populatia UE are peste 55 ani. Sustenabilitatea sistemelor de pensii este amenintata de imbatranirea demografica si de problemele din zona finantelor publice. Alocarea de pensii este responsabilitatea statelor membre dar coordonare din partea UE este necesara, in special in contextul programelor de reforma si stabilitate”, a precizat raportoarea Ria Oomen-Ruijten, in cadrul discutiilor din Parlamentul European. 
Chiar si in cazul unui scenariu pe termen lung care presupune o crestere economica mica, care ar impune statelor membre sa isi consolideze bugetele, pastrarea pensiilor publice care sa garanteze cel putin un trai decent cetatenilor trebuie sa ramana o prioritate, este concluzia parlamentarilor. 

Acestia si-au exprimat regretul ca in cartea alba a Comisiei Europene din februarie 2012 nu se pune accentul mai mult pe importanta pensiile de stat. De asemenea, au criticat taierile drastice im bugete care au impins multi pensionari din tarile cele mai lovite de criza in pragul saraciei. 

Una dintre solutiile sugerate este eliminarea schemelor de pensionare timpurie si acordarea posibilitatii de a munci si celor care au trecut de pragul de pensie. 

Tot mai putine persoane isi aleg un fond de pensie obligatorie

Numarul persoanelor care aleg din proprie initiativa un fond de pensie obligatorie se mentine la cote minime, astfel ca majoritatea noilor participanti sunt repartizati prin loterie.

In aprilie 2013, doar 704 persoane au semnat acte de aderare, in timp ce pentru 18.000 de persoane, alegerea fondului de pensie privata nu a contat, decizia fiind lasata in seama loteriei statului.

Ponderea persoanelor repartizate aleatoriu s-a ridicat la 96,30% in aprilie, fiind cel mai ridicat procent din ultimele 12 luni, conform datelor publicate de Autoritatea de Supraveghere Financiara. 
Acest fenomen se manifesta inca din 2008 – de cand Pilonul II a inceput sa functioneze si, cel mai probabil, va continua si pe viitor, daca autoritatile continua sa ramana pasive.

Asa cum Conso.ro a semnalat in repetate randuri, loteria a devenit o renta din care administratorii genereaza venituri, fara a fi fortati sa concureze intre ei pentru atragerea clientilor. Odata atras un client, acesta va plati comisioane de administrare, indiferent de performanta fondului, astfel ca veniturile administratorilor sunt garantate.  

Pentru autoturismele scutite in trecut de taxa auto se mai plateste timbru de mediu?

Intrebare: In noiembrie 2009 am achizitionat un autoturism prin leasing. In acel moment la inmatriculare autorurismul a fost scutit prin lege (OG. nr 117/ 29 dec.2009) de taxa de poluare, fiind nou si avand o capacitatea ciclidrica de 1595 cm3. Ieri am finalizat leasingul si surpiza surprizelor, pentru transferul de proprietate sunt nevoit sa platesc taxa de mediu de 860 euro, tocmai pentru ca la achzitie nu am platit nimic. Deci OG-ul lui Boc pentru incurajarea achizitionarii de autovehicule noi nu s-a anulat, dar prin OG-ul lui Ponta se taxeaza tot fara nici o exceptie?

Raspuns: Finalizarea unui contract de leasing presupune si transferul proprietatii asupra autoturismului, de la societatea finantatoare catre client. 

O.U.G nr. 9/2013 privind timbrul de mediu pentru autovehicule prevede la art. 4 lit. c) obligatia de a se plati taxa "cu ocazia transcrierii dreptului de proprietate asupra autovehiculului rulat si pentru care nu a fost achitata taxa speciala pentru autoturisme si autovehicule, taxa pe poluare pentru autovehicule sau taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, potrivit reglementarilor legale in vigoare la momentul inmatricularii". 

 Mai mult, conform precizarilor suplimentare oferite de Ministerul Mediului si Schimbarilor Climatice la solicitarea Conso.ro, timbrul de mediu trebuie platit si de catre cei care in trecut au fost scutiti de plata taxei auto. 

“Indiferent ca s-a incadrat in situatia legiferata prin O.U.G nr. 117/2009, daca pentru autovehiculul respectiv nu a fost achitata "taxa", sau a fost restituita in urma unei hotarâri judecatoresti -art.4 lit. d) din O.U.G nr. 9/2013-, la momentul la care se cere transcrierea dreptului de proprietate, timbrul de mediu trebuie achitat”, au explicat reprezentantii Ministerului.