BCR are comisioane zero pentru start-up-uri timp de 12 luni

BCR sprijina firmele nou infiintate printr-o oferta comisioane zero, pe o perioada de 12 luni de la inceperea relatiei cu banca, se arata intr-un comunicat al bancii.

Firmele nou infiintate beneficiaza timp de un an de comisioane zero la deschiderea si administrarea lunara a contului, administrarea cardului de debit in lei, administrarea serviciului de internet banking- Click/Business 24 Banking BCR la tranzactiile nationale in lei prin Click 24 Banking BCR, cu exceptia comisioanelor TransFond/BNR, la serviciul BCR SMS Alert si la incasarile prin ordine de plata. 

“Companiile start-up au nevoie de sustinere in prima perioada a existentei lor comerciale. (…) Pentru ca stim ca afacerile nu incep din prima zi de constituire a companiei, la BCR cele 12 luni de comisioane 0 se scurg de la momentul in care clientii isi incep efectiv activitatea cu noi”, ”, a declarat Magda Sandulescu, director executiv Managementul Segmentelor Retail, BCR.

Pentru firmele deja infiintate, cu o vechime mai mare de 12 luni, care isi doresc sa testeze relatia cu BCR, banca ofera comisioane zero pentru o perioada de trei luni.

Un raspuns necesar la acuzatiile neadevarate ale lui Moise Guran

Lecturand Hotnews.ro, un portal de stiri pe care-l parcurg cu regularitate, am constatat ca, intr-un articol care are la baza o scrisoare primita de la Moise Guran, se regaseste si numele meu. Nu sunt adeptul rafuielilor cu colegii de breasla, dar consider obligatoriu sa raspund acuzatiilor nedrepte indreptate impotriva mea si a portalului Conso.ro

Pentru a intelege exact la ce ma refer, desi nu-mi face nicio placere, reproduc fragmentul postat pe Hotnews.ro:
“Moise Guran reproseaza absenta verificarii afirmatiilor lui Cristian Dogaru, contributor pe conso.ro. „Asta pentru ca dl Alin Iacob, redactorul sef al acestei publicatii si initiatorul Asociatiei care teoretic protejeaza interesul utilizatorilor de servicii financiare, este un vechi jurnalist care a trait si reflectat perioada de inflorire a creditului (inclusiv in franci elvetieni), stie exact cat si cine a informat atunci, dar nu are acum niciun fel de scrupule in a capitaliza nemultumire si chiar a face profit in urma situatiei create de cresterea brusca a cursului de schimb”, scrie Moise Guran.
„Este treaba lor, este dreptul lor de a replica experienta unui alt tip de asociatie, cea a pagubitilor la FNI, dar recomand redactiei Hotnews o mai atenta evaluare a intereselor inainte de preluarea unor "articole independente”.

O vorba veche in lumea presei spune ca “hartia suporta orice”. Din pacate, adevarul acesta trist ramane valabil si in cazul postarilor online. Am sa incep acest raspuns necesar la acuzatiile mincinoase formulate de Moise Guran la adresa mea si a celui mai important portal pentru consumatorii de servicii financiare - Conso.ro, clarificand ceea ce consider necesar, urmand apoi a mai face cateva mentiuni care sper ca se vor dovedi utile cititorilor acestui text.

1. Moise Guran insinueaza ca, in perioada de inflorire a creditului, as fi fost unul dintre sustinatorii fenomenului. Nimic mai neadevarat!

De-a lungul timpului, de la lansarea Conso.ro (in martie 2006) si pana acum, am explicat mereu romanilor care sunt capcanele creditelor si contractelor de credit, am avertizat in legatura cu clauzele abuzive (si asta cu mult inainte de criza!).
 
Mai mult, am lansat comparatoarele de credite inca de la lansarea Conso.ro, aratand pentru prima data diferentele enorme dintre costurile percepute de banci la imprumuturi!
 
Ca am fost intotdeauna pro-consumatori sta dovada si mentiunea dintr-un comunicat postat pe site la lansarea comparatoarelor de credite in franci elvetieni (martie 2007): “Spre deosebire de modul in care alte site-uri compara costurile creditelor, DAE personalizata dezvoltata de Conso este singura care tine cont si de dobanda aplicata ulterior, in cazul creditelor cu dobanzi fixe pe 1-5 ani. Acest lucru este extrem de important in cazul creditelor imobiliare si a creditelor de nevoi personale cu ipoteca. Finantarile se acorda pe perioade de 25-30 ani, astfel ca dobanda introductorie reprezinta doar o mica parte din costul total al creditului.” 

Si am mers si mai departe, pana la a exclude din comparatoarele de pe Conso.ro creditele cu dobanzi introductorii, unde unele banci ne cereau sa exprimam DAE tinand cont doar de acele dobanzi mincinoase si nu si de dobanzile ulterioare! Am facut asta din respect pentru utilizatorii nostri, sacrificand obiective de business pe termen scurt in favoarea credibilitatii!
 
Pe 6 septembrie 2006, inainte de explozia creditelor in aceasta valuta, Conso.ro a publicat un amplu articol intitulat sugestiv “Mirajul francilor elvetieni”. Voi evoca aici doar doua scurte citate din articol, lasand cititorilor placerea lecturarii lui integrale.

 “In prezent, dobanzile pentru franci elvetieni sunt extrem de scazute, astfel ca aceste imprumuturi apar ca fiind foarte avantajoase. Insa, dobanzile reduse din momentul actual nu garanteaza ca acelasi lucru se va intampla si in viitor. Un avertisment in acest sens il reprezinta evolutia dobanzilor la dolari. In ultimii 3 ani, banca centrala a Statelor Unite a majorat dobanda de referinta de la minimul istoric de 1% pana la 5,25% in prezent” scria la acea vreme colegul meu Marius Serban. 
“In plus, comparativ cu un imprumut in euro, cel in franci elvetieni are asociat un risc valutar mult mai ridicat. Aderarea Romaniei la UE implica in final si adoptarea monedei unice. In acel moment, salariile se vor incasa in euro, iar un imprumut in aceasta moneda nu va mai avea risc valutar. Din aceasta perspectiva, un imprumut pe termen lung - cum ar fi un credit ipotecar sau unul de nevoi personale cu ipoteca - este mult mai avantajos in euro decat in franci elvetieni.”

Din respect pentru rabdarea cititorilor, ma opresc aici, dar exemplele ar putea continua la nesfarsit. As fi insa extrem de curios sa citesc sau sa vizionez materiale similare realizate in perioada respectiva de Moise Guran.

2. Se suprapune in mod incorect pozitia mea de redactor sef Conso.ro cu cea de presedinte al Asociatiei Utilizatorilor Romani de Servicii Financiare (AURSF).

Personal, am facut toate eforturile posibile pentru a separa cele doua calitati. Lansarea AURSF din toamna anului 2013 s-a regasit pe Conso.ro intr-o stire de cateva paragrafe scurte, fara niciun citat, declaratie, etc, in vreme ce majoritatea publicatiilor economice i-au oferit spatii ample, citate, fotografii de la eveniment, etc.
 
In afara de asta, de atunci si pana acum pe Conso au fost reflectate, si atunci prin stiri scurte (5 in total, cu tot cu cea despre lansare), de stricta informare, doar cateva dintre activitatile si initiativele derulate de asociatie in beneficiul utilizatorilor romani de servicii financiare: sustinerea initiativei ANPC de afisare a comisioanelor la bancomate, solicitarea de garantii pentru consumatori in cazul limitarii comisioanelor interbancare la carduri, solicitarea infiintarii unei comisii parlamentare de ancheta care sa investigheze situatia de la ASF si afilierea AURSF la Federatia Europeana a Utilizatorilor de Servicii Financiare.
 
Nu am folosit niciodata miile de utilizatori zilnici ai Conso.ro in beneficiul AURSF, desi asociatia lucreaza, in mod evident, prin tot ceea ce intreprinde, in favoarea tuturor utilizatorilor de servicii financiare, desi inclusiv al utilizatorilor Conso.ro.

3. Moise Guran insinueaza ca AURSF ii protejeaza doar “teoretic” pe utilizatorii de servicii financiare. Te inseli si aici, Moise!

Din fericire pentru milioanele de romani care sunt utilizatori de servicii financiare, in acest caz teoria s-a impletit in mod exceptional cu practica. AURSF a fost prima si singura asociatie, dupa stiinta mea, care pana in acest moment a solicitat dezbateri publice Ministerului Finantelor Publice pe teme de interes pentru utilizatorii de servicii financiare.
 
AURSF a fost una dintre foarte putinele asociatii care s-au implicat in mod direct, prin amendamente facute transparent, la vedere, atat in dezbaterile care au vizat initiativele parlamentare privind conversia creditelor in valuta, cat si in ceea ce priveste implementarea in legislatia nationala a directivelor europene.
 
Daca m-as apuca sa insir aici tot ceea ce AURSF a facut, in mod practic, in 2014 in favoarea utilizatorilor romani de servicii financiare, as ocupa foarte mult spatiu si de aceea ii invit pe toti cei interesati sa citeasca mai multe detalii pe site-ul AURSF, in sectiunile Proiecte si Evenimente.

4. Moise Guran ma acuza de lipsa de scrupule, ca incerc sa capitalizez nemultumire si chiar sa fac profit de pe urma acestei situatii de moment (culmea, printr-o asociatie non-profit!).
 
De multi ani, in articolele de pe Conso.ro, in activitatea pe care o desfasor din 2011 in cadrul grupurilor de experti de la Comisia Europeana din care fac parte – Financial Services User Group (FSUG) si Payment Systems Market Expert Group (PSMEG), dar si din 2013 in Banking Stakeholder Group-ul de la European Banking Authority (EBA) am semnalat abuzurile si problemele cu care se confrunta utilizatorii romani de servicii financiare.
 
Infiintarea AURSF a reprezentat doar o consecinta fireasca a experientei pe care am dobandit-o in toti acesti ani la Conso.ro (nu uitati ca noi am fost primii care am lansat o sectiune pe site special dedicata nemultumirilor consumatorilor – Vocea Clientului) si in cadrul acestor organisme europene, prin exemplele oferite de colegii mei care reprezinta cele mai importante organizatii de profil la nivel national si european.
 
Mi-am asumat toate aceste pozitii in mod deschis si public, venind de fiecare data cu argumente in favoarea sustinerilor mele. Si voi continua sa o fac si pe mai departe, in ciuda supararii pe care le-o voi pricinui celor care se cred cei mai destepti din Univers, desi au lacune serioase in activitatea profesionala.

5. Moise Guran alatura in mod mincinos afirmatiile jurnalistului Cristian Dogaru, dintr-un articol care l-a deranjat, portalului Conso.ro, mentionandu-se ca Dogaru ar fi contributor pe conso.ro.
 
Nimic mai fals! Articolul citat se regaseste in sectiunea Blogosfera financiara de pe Conso.ro, unde preluam automat articolele publicate pe unele bloguri financiare – de exemplu si cele de pe blogurile lui Dan Popa, Florin Citu, si alte cateva bloguri economice. Am preluat o lunga perioada de timp si blogul lui Radu Soviani, inainte de a deveni purtator de cuvant al ASF. Daca ni s-ar fi adresat, probabil ca am fi preluat si postarile lui Moise Guran de pe Biziday.ro. Sper insa ca nu-mi poarta pica din acest motiv.

De-a lungul timpului, Cristian Dogaru a fost si contributor pe Conso.ro, in doua perioade de timp destul de scurte, de ordinul catorva luni fiecare. Insa in acest moment nu exista niciun fel de relatie contractuala intre Conso.ro si Cristian Dogaru, iar colportarea unei atari informatii in spatiul public constituie un neadevar care nu poate ramane fara raspuns.

6. Ma cunosc cu Moise Guran de vreo 15 ani, prima intalnire avand loc in sediul centralei unei banci romanesti disparuta astazi. De aceea imi permit sa-i spun pe nume, si chiar sa-i folosesc direct prenumele ca forma de adresare. De-a lungul timpului, ne-am intalnit de multe ori si niciodata nu au existat dispute, nici profesionale si nici personale. 

Mai mult decat atat, o membra a echipei lui Moise Guran care il ajuta in realizarea emisiunii lui de la TVR m-a sunat joi seara (15.01.2015) la ora 18 pentru a face declaratii prin telefon in legatura cu initiativa AURSF. Ceea ce am si facut, declaratiile mele regasindu-se in materialul filmat care a precedat comentariile acide ale lui Moise Guran la adresa celor care s-au imprumutat in franci elvetieni.
 
Nici in cursul acelei emisiuni si nici ulterior, Moise Guran nu m-a mentionat, nu m-a contactat, nu mi-a transmis niciun fel de mesaj, desi daca ar fi simtit nevoia ar fi putut s-o faca, pentru a clarifica anumite aspecte inainte de a arunca cu acuze si insinuari la adresa mea in spatiul public.

7. Sunt obisnuit cu “aluziile” facute la adresa mea prin internet sau prin alte mijloace de comunicare moderne. Cu cativa ani in urma, am fost “victima” unui postac bancar de rang inalt care, sub protectia anonimatului, ma invinuia pe mine si pe alti colegi de la Conso.ro care semnau articole care nu-i erau pe plac de cate in luna si in stele, la fel de neadevarate si ele ca si sustinerile de acum ale lui Moise Guran.
 
Asemenea practici nu sunt de natura sa ma emotioneze si nici sa ma reduca la tacere, de aceea le transmit atat papusilor, cat si papusarilor, ca voi continua sa fiu acelasi om modest, dar ferm in convingerile si principiile pe care le promovez!

PS 1. Poate ca trebuia sa ma astept la aceste acuze venite din partea unui realizator TV care ignora Conso.ro in emisiunile sale, promovand constant in emisiunile televiziunii publice un site cu profil relativ similar care abia daca strange a sasea parte dintre utilizatorii unici si afisarile pe care le are Conso.ro! Noi ne multumim cu citarile constante din toata presa financiara care se respecta si care isi doreste sa informeze corect cititorii!

PS 2. Imi aduc aminte ca, nu de mult, printre sponsorii importanti ai emisiunii TV realizate de Moise Guran la TVR se afla chiar acea banca de care se leaga introducerea creditelor in franci elvetieni in Romania. Si astazi, printre sponsori se afla o banca extrem de activa in contracte de credit in franci elvetieni. Asa ca poate ca Moise Guran ar face bine sa fie ceva mai atent cu acuzatiile legate de obtinerea de profit in urma exprimarii unor opinii “independente”!

Solutiile propuse de Ministerul de Finante pentru cei cu credite in franci

Rescadentarea, programele proprii ale bancilor de conversie a creditelor din franci elvetieni in alta moneda, dar si extinderea legii privind restructurarea împrumuturilor sunt solutiile identificate in urma intalnirii de vineri a ministrului Finantelor Publice, Darius Valcov, cu conducerea Bancii Nationale a Romaniei (BNR). 

„O banca, detinand o mare parte a acestor credite in franci elvetieni, are un program propriu si va face conversia creditelor, pentru cei care doresc, din franci in euro sau in lei, iar dupa aceea va aplica un discount care sa reduca foarte mult din aceasta crestere a cursului francului elvetian sau sa o anihileze în totalitate, a declarat ministrul Finantelor, la finalul intalnirii de la BNR. 

Oficialul MFP a mentionat si rescadentarea creditelor, conform Ordonantei 64 din iulie 2014, care rezolva 51% din situatii si al carei cadru de aplicare poate fi largit, restrictiile initiale fiind legate de nivelul veniturilor celor care aplica. 

In actul normativ se precizeaza ca beneficiarul masurii trebuie sa se incadreze intr-un venit lunar brut de 2.200 de lei, iar ministrul vrea majorarea plafonului la 2.500 lei net. 

„Aceasta solutie ar duce ca pe o perioada de timp scurt, 2 sau 3 ani, ratele sa scada, iar dupa aceea, cand ratele vor creste, o mare parte din presiunea acestei cresteri va fi preluata de catre stat prin acea reducere la impozitul pe venit. Aproximativ 0,1% din PIB vor fi alocati pentru cei care vor cere rescadentarea si acest fapt va duce ca in economie toti actorii sa fie multumiti. Aceasta Ordonanta merge in Parlament si va putea sa fie largit acest cadru”, a mai spus Valcov.

Ordonanta, desi este in vigoare de la jumatatea anului trecut, s-a dovedit neatractiva atat pentru banci, cat si pentru clienti.
 
El  mai precizat ca nu este vorba de 150.000 de persoane care au credite in franci, ci de 75.412 debitori (persoane fizice), iar 95% din imprumuturi sunt concentrate la sase banci. 

Valcov a precizat ca luni va avea o noua intalnire la BNR si ca saptamana aceasta vor fi discutii si cu celelalte banci pentru a analiza programele proprii de conversie a creditelor. Ministrul Finantelor a subliniat ca Romania este o economie libera si ca interventia Guvernului in astfel de situatii nu trebuie sa fie in dauna bancilor private.
 
Intrebat despre ”inghetarea” cursului, oficialul MFP a afirmat ca acest lucru ar trebui acceptat de catre banci, nu impus.

Francul doboara record dupa record in fata leului

Francul elvetian a continuat sa se aprecieze, luni, fata de leu pe piata din Romania, iar Banca Nationala a Romaniei a calculat un curs de 4,4716 lei/franc, cu 4,88 bani (1,1%) peste cel din sedinta de vineri, de 4,4228 lei/franc.
 
Pentru euro, Banca Nationala a calculat un curs de 4.5018 lei/euro, in scadere cu 0,77 bani (0,17%) comparativ cu valoarea de 4,5095 lei/euro din sedinta precedenta.

Leul s-a apreciat si fata de dolarul american, cu 0,48 bani (0,12%), la un curs de referinta de 3,8815 lei/dolar, in comparatie cu 3,8863 lei/dolar, in sedinta de vineri.

Gramul de aur s-a scumpit si luni semnificativ, cu 2,26 lei (1,44%), pana la valoarea de 159,1885 lei, fata de 156,9255 lei, la cat a fost cotat vineri.

Solutii juste pentru creditarea iresponsabila de dinainte de criza

Am vazut in aceste zile multe opinii legate de creditele in franci si despre cei care le-au luat. Unii i-au acuzat pe oameni de lacomie si de prostie. Altii s-au straduit sa fie obiectivi si sa gaseasca plusuri si minusuri atat bancilor, cat si clientilor. Eu voi insista pe realitatile care au generat situatia si pe posibilele solutii. 

O vorba romaneasca spune un adevar care s-ar putea sa nu convina in aceste zile celor care iau apararea bancilor care au introdus pe piata locala unele dintre cele mai nocive produse de creditare: creditele in monede exotice – francul elvetian si, pentru o foarte scurta perioada, yenul japonez.

“Prost nu-i cine cere, prost e cine da”, spune proverbul. De-a lungul timpului, nu am auzit de niciun hold-up la banci facut pentru primirea unui credit, niciun functionar bancar nu a fost amenintat de vreun client cu pistolul sau cu cutitul pentru a i se acorda un credit. Banii erau la banca, ea era singura care putea decide, discretionar, daca acorda sau nu imprumutul solicitat.

Responsible lending, un concept prea complicat pentru banci

Daca banca a decis sa dea creditul, ea poarta singura responsabilitatea acestei decizii. Niciun client nu poate fi acuzat in legatura cu decizia bancii, cu exceptia celor care au depus documente false sau declaratii si adeverinte frauduloase. Responsabilitatea unei decizii de creditare nu trebuie redusa doar la convingerea clientului sa semneze un contract de cateva zeci de pagini, pe care in acele vremuri il primea doar la momentul perfectarii tranzactiei.

Responsible lending, concept international de care unele banci par sa nu fi auzit inainte de criza, inseamna sa iti iei toate masurile ca sa te asiguri ca acela caruia ii dai creditul va putea sa ramburseze imprumutul si, o data cu el, toate dobanzile si comisioanele aferente. De aceea conceptul se si numeste responsible lending, pentru ca se recunoaste ca decizia de a aproba un credit ii apartine creditorului, si nu debitorului.

Au reactionat in spiritul creditarii responsabile bancile care i-au momit pe clienti cu credite in franci elvetieni, ba mai mult, au mers pana la maximul pragului de indatorare de 65-70% aprobat cu generozitate de BNR intr-un moment in care in SUA criza sub-prime facea deja primele victime? 
Si pentru ca veniturile reduse ale romanilor nu-i calificau nici macar la o garsoniera la preturile enorme la care ajunsesera imobilele inainte de criza (tot pe fondul deschiderii robinetului de credite), unele banci au suprapus acordarea de credite pe termene foarte lungi (25, 30 si chiar 35 de ani) si practica fixarii unei dobanzi atractive pentru 3,6 sau 12 luni, pe care au si folosit-o la calculul gradului de indatorare, desi stiau foarte bine ca la finalul acestei perioade dobanda variabila va fi de 2-3 ori mai mare decat dobanda fixa pe perioada limitata. Are ceva din acest comportament vreo legatura cu responsible lending?

Desigur, pentru obiectivitate, este important de mentionat ca nu toate bancile au acordat credite in franci. Cele mai mari banci (BCR, BRD si CEC Bank) nu au facut-o, si nici destul de multe altele, care merita felicitate acum pentru decizia riscanta luata atunci. Asta pentru ca exista o mare presiune din partea unora dintre functionarii executivi de rang inalt din banci, care vedeau cum pierd cota de piata in defavoarea competitorilor.

Unde a fost la acea vreme Banca Nationala a Romaniei?

Banca Nationala a Romaniei avea obligatia sa supravegheze bancile, sa vada modul in care acestea acorda credite, sa atraga atentia bancilor, in primul rand, asupra toxicitatii creditelor in monede exotice. Scuza ca, uneori, guvernatorul BNR si alti oficiali au evocat in diverse speech-uri, riscurile pe care le presupune accesarea de credite in monede exotice, nu prea sta in picioare.

Oficialii BNR ar fi trebuit sa se adreseze cu aceste mesaje bancilor, pentru a elimina oferta de asemenea credite, in lipsa careia niciun consumator nu s-ar mai fi putut imprumuta in franci sau in yeni. Iar daca mesajele nu ar fi fost receptate, aveau la dispozitie norme si regulamente prin care ar fi putut sa impuna bancilor comerciale sa crediteze in mod responsabil.

Mesajele BNR de la acea vreme adresate consumatorilor vizau mai degraba incurajarea accesarii de credite in lei, insa niciun om cu scaun la cap nu ar fi optat pentru un credit cu o dobanda de 2-3 ori mai mare, doar pentru un ipotetic risc de curs valutar peste ani. 

Nu ar fi corect sa aruncam intreaga vina pentru dobanzile in lei ale vremii doar asupra BNR, insa institutia din str. Doamnei trebuie sa accepte ca, in conformitate cu legea, ea poarta si acum si purta si atunci principala responsabilitate asupra stabilitatii preturilor, deci asupra nivelului ratei inflatiei, care era un determinant important al dobanzii la credite.

Poate din dorinta de a nu-i supara prea tare pe mai-marii zilei din mediul politic, poate pentru ca firava economie romaneasca nu ar fi suportat un tratament mai dur decat cel care i s-a aplicat, cert este ca criza financiara globala a gasit Romania cu o rata a dobanzii de politica monetara de peste 10%. 

De ce nu ar fi valabil si acum glontul in picior al lui Isarescu?
Sa ne mai amintim si ca in toamna lui 2008, ROBOR (echivalentul autohton al mult mai cunoscutelor LIBOR si EURIBOR) a depasit, pentru cateva zile, chiar nivelul de 80%. Cu aceasta ocazie, guvernatorul Isarescu a transmis atunci bancilor un mesaj care avea sa intre in istorie. El declara ca respectarea ad-litteram a textului contractului de credit, care prevedea o dobanda exprimata in functie de ROBOR plus o marja peste indice, ar insemna, nici mai mult nici mai putin, decat ca “bancile sa-si traga singure un glont in picior si sa isi sperie clientii”.

Mai mult, cu acea ocazie, BNR a emis un act administrativ prin care a limitat variatia posibila a ROBOR de la o zi la alta. Cu alte cuvinte, orice s-ar fi intamplat pe piata, ROBOR nu avea voie sa depaseasca un anumit nivel.

In acest moment, dintr-o alta perspectiva, ne aflam intr-o situatie relativ similara. Cursul francului elvetian a sarit de la o zi la alta cu 16%, iar in ziua urmatoare s-a majorat din nou. Nimeni nu stie cat va dura aceasta apreciere a francului si nici nu se poate estima nivelul spre care se va indrepta dupa ce isi va fi epuizat efectul de apreciere exagerata. 

Dar nu ar fi fost de dorit ca, in loc sa iasa cu mesaje de genul “bancile si clientii sunt cei care trebuie sa ajunga la o solutie” sau “sistemul bancar nu va avea de suferit pentru ca numarul celor imprumutati in franci este sub 5%”, Banca Nationala a Romaniei sa indemne bancile la o atitudine responsabila si de intelegere fata de clienti asa cum facuse in mod public in urma cu 6 ani?

Conversia creditelor la un curs apropiat de cel istoric reprezinta singura solutie durabila

Insa indiferent ce mesaje ar fi transmis BNR acum, fondul problemei nu ar fi putut sa fie rezolvat doar prin vorbe. Realitatea este mult prea cruda pentru a putea fi rezolvata doar cu bune intentii.
O mare parte a populatiei Romaniei este imprumutata in valuta. Si problemele nu sunt doar la cei cu credite in franci, nici cei imprumutati in euro inaintea crizei nu o duc mult mai bine. Fata de nivelul maxim atins de leu dupa aderarea Romaniei la UE in 2007 (3,11 lei pentru un  euro), deprecierea leului atinge astazi un nivel ingrijorator – aproape 45%. Desigur, ei stau incomparabil mai bine decat cei imprumutati in franci (unde cursul era in aceeasi perioada in zona 1,8-1,9 lei pentru un franc si astazi francul este la egalitate cu euro).

Dar tot mai multi romani fac fata din ce in ce mai greu crizei care parca nu mai vrea sa se termine. Salariile multora au scazut si sunt mai mici decat inainte de criza, unii si-au pierdut chiar locul de munca cu totul, sunt destule familii care s-au destramat din cauza acestei crize blestemate. O criza care, si acesta este un adevar unanim recunoscut in lumea civilizata, a fost declansata de banci, in disperarea lor de a obtine profituri tot mai mari, si nu de debitori.

In aceste conditii, singura solutie durabila pentru rezolvarea situatiei o reprezinta asumarea unei parti a costului crizei de catre banci. Atentie, am spus banci!, si nu de statul roman, prin pseudo-solutii cum ar fi extinderea “electoratei” pentru tot poporul. Spun pseudo-solutie, pentru ca amanarea la plata a datoriei, dublata de cresterea per total a costului creditului, nu face decat sa complice situatia generala a debitorilor si ofera un profit cert doar bancilor.

Si aceasta asumare s-ar putea face intr-un mod extrem de elegant. Avem deja agreate la nivel european principii care statueaza ferm ca, incepand cu creditele care vor fi acordate in 2016, la o variatie negativa pentru consumator a cursului de schimb cu cel mult 20%, bancile vor fi obligate sa-i permita acestuia conversia creditului in moneda in care isi realizeaza veniturile. 

Chiar daca textul directivei contine o prevedere care spune ca prevederile acesteia nu se aplica si creditelor in derulare (concept extrem de discutabil, avand in vedere particularitatile creditului, care-l deosebesc in mod fundamental de orice alt tip de contract de vanzare-cumparare), nimic nu impiedica statul roman ca pana la momentul in care directiva va intra in vigoare sa adopte o reglementare care sa se inspire din textul directivei si care sa se aplice creditelor aflate in derulare.

Este solutia propusa atat de pagubitoare pentru banci?

Ar reprezenta acest lucru un dezastru atat de mare pentru banci, pe cat lasa unii reprezentanti ai acestora sa se inteleaga? Eu cred ca nu, si asta din cel putin doua motive. 

Mai intai, cel putin in cazul creditelor cu garantie ipotecara (cele de consum pur acordate inainte de criza fiind oricum spre final, pentru ca scadenta maxima de acordare a fost de 10 ani), in primii 5-7 ani de la acordare clientii au platit o foarte mica parte a datoriei (nivelul dobanzilor plecand si de la peste 95% din rata si coborand foarte usor in jos).

La un credit cu DAE de aproximativ 7% acordat pe 28 ani si jumatate, principalul creditului (partea care se scade din datorie) ajunge sa aiba aceeasi valoare in rata cu dobanda, abia dupa aproximativ 23 de ani! Timp in care onoratul client plateste la greu dobanzi si comisioane, care alimenteaza profitul bancii. Cu alte cuvinte, din zecile de mii de franci sau de euro platiti pana acum bancilor de clienti, imensa majoritate a sumelor este reprezentata doar de dobanzi si comisioane (unele dintre ele, abuzive!). Datoria de baza – imprumutul – este aproape la fel de mare ca la acordarea creditului.

Pe de alta parte, institutiile financiare dispun de numeroase mecanisme prin care sa se protejeze in fata fluctuatiilor de curs. Nimeni nu ma poate convinge ca atunci cand au vazut tendinta de apreciere a francului, care a debutat inca din 2008, bancile au ramas in continuare pasive si nu au facut nimic ca sa limiteze efectele acestei evolutii. 

Asta cu atat mai mult cu cat, de fapt, in cazul creditelor in franci, acestea au fost acordate doar contabil in aceasta moneda. Nu cred sa fi fost prea multi clientii care sa fi transferat din banca franci catre vanzator, dupa cum n-am auzit pe nici unul care sa fi plecat din banca cu sacosa plina de franci. In fapt, prin aceasta gaselnita recomandata insistent clientilor la vremea respectiva – creditul in franci – bancile au mai dat o lovitura: comisionul de schimb valutar pentru transformarea sumelor din franci in euro sau in lei.

In concluzie, daca vrea sa arate respect fata de cetatenii sai si nu fata de lacrimile de crocodil ale bancherilor care au incasat bonusuri uriase pentru creditarea iresponsabila pe care au promovat-o inainte de criza, statul roman are acum ocazia sa o faca. prin intermediul reprezentantilor sai legitimi – Guvernul si Parlamentul. 

Se impune de urgenta nu doar conversia creditelor in valuta, ci si adoptarea unei legi echilibrate a falimentului personal, prin care debitorii ajunsi in situatii extreme sa poata fi protejati de lege. Dreptul la viata si cel la o existenta decenta sunt drepturi fundamentale garantate de Constitutie si de Carta Natiunilor Unite, si ele trebuie sa prevaleze in fata oricaror alte drepturi sau obligatii, chiar si asupra celor asumate prin contracte de credit promovate in mod iresponsabil de cei care le-au acordat.