Tuesday, July 23, 2013

Portugalia pune capat crizei politice

Criza politica din Portugalia a luat sfarsit, dupa ce coalitia aflata la guvernare a decis sa lase actualul guvernul sa mentina programul de austeritate.

Tensiunile din interiorul coalitiei sunt de asteptat sa revina in septembrie, cand vor incepe discutiile cu privire la bugetul pe anul viitor si vor trebui impuse noi reduceri de cheltuieli.

Portugalia trebuie sa isi pune ordine in finantele publice pana la mijlocul lui 2014, cand expira actualul program de asistenta cu FMI si Comisia Europeana.
Daca evolutiile bugetare nu sunt destul de convingatoare pentru a castiga increderea investitorilor, Portugalia ar putea fi nevoita sa ceara noi bani de la FMI.

Deocamdata, randamentul titlurilor de stat pe 10 ani a coborat sub 6,5%, fata de 7,6% cat era in timpul crizei politice. Titlurile de stat emise de Slovenia mai au un randament similar.

Titlurile romanesti au un randament de 5,35%, apropiat de cel al Croatiei. Cele mai mari randamente  - peste 10% - le au titlurile grecesti. 

Preturile locuintelor au crescut usor in prima parte a anului

Preturile rezidentiale au inregistrat o crestere usoara in prima jumatate a acestui an. Nu este insa clar daca are loc doar o evolutie conjuncturala sau asistam la o tendinta pozitiva, pe o perioada mai lunga.

Estimarile realizate de Eurobank Property Services semnaleaza insa diferente notabile la nivel regional. 

Preturile din centrul Bucurestiului s-au redus in trimestru II din 2014 cu 4,8%, continuand reducerile similare din perioada anterioara. Pe de alta parte, preturile de la periferia Capitalei s-au majorat cu 4,4% in ultimul trimestru si au recuperat scaderile care s-au manifestat in ultimele 12 luni.
In Ilfov, preturile au continuat sa scada, inregistrandu-se o reducere cu 8% in ultimele 4 trimestre.

O revenire a preturilor s-a mai observat in zona Dunare&Mare si Muntenia la nivelul ultimului trimestru.

Moldova este regiunea unde preturile au suferit cel mai mic declin, avand loc o reducere cu 22,5% fata de momentul de varf de la mijlocul anului 2008. 

ASF: Numarul salariatilor a crescut conjunctural

ASF are ca obiectiv reducerea numarului de angajati la 460 pana la sfarsitul anului, astfel incat sa aiba un personal mai mic decat cel mostenit de la fostele autoritati de supraveghere.

Intre timp, numarul de salariati s-a indepartat si mai mult de la tinta. De la 540 de salariati – cat a preluat prin fuziunea CSA, CSSPP si CNVM – s-a ajuns ca acum sa aiba 627 de salariati.

ASF explica aceasta evolutie prin faptul ca in urma comasarii, ASF a devenit o institutie cu peste 500 de angajati, care conform legii trebuie sa dispuna de 2 departamente suplimentare: serviciul de sanatate si securitate a muncii si serviciul de protectie a informatiilor clasificate.

In plus, institutia a creat inca 2 departamente specializate: directia de supraveghere integrata si directia de analiza, studii si publicatii.

ASF a precizat ca cele 67 de posturi suplimentare nu afecteaza obiectivul ca pana la sfarsitul anului, autoritatea sa aiba un personal cu 15% mai mic decat cel rezultat in urma comasarii celor 3 autoritati.

Unul din argumentele infiintarii ASF a fost reducerea costurilor cu supravegherea sectorului financiar, prin functionarea unei singure institutii in loc de trei. In acest sens, era de asteptat ca anumite posturi administrative sa dispara (ex. resurse umane, contabilitate, logistica etc.).

Chiar de la aparitia ASF, eforturile de reducerile a cheltuielilor au inceput cu stangul, consiliul administrativ fiind proiectat initial sa aiba 19 membri, iar fosta-conducere a autoritatilor desfiintate si-a atribuit sume exagerate sub forma salariilor compensatorii.

Certificatul energetic este obligatoriu la vanzarea sau inchirierea locuintelor

Proprietarii care vand sau inchiriaza cladiri trebuie sa puna la dispozitie cumparatorilor si chiriasilor certificatul energetic al imobilului. Conditia a devenit obligatorie din 19 iulie 2013. Fara certificat, contractele sunt nule.

Dupa multe amanari, certificatul energetic a devenit in sfarsit obligatoriu. Legea nr. 159/2013 obliga din 19 iulie, proprietarii sa obtina certificat, apeland la un auditor energetic, atestat de Ministerul Dezvoltarii.

Certificatul este valabil 10 ani. El arata performanta energetica a unei cladiri (prin incadrarea intr-o clasa de la A la G) si cuprinde recomandari de reducere a consumului de energie. Scopul sau este de a permite cumparatorului sa compare performanta energetica a diverselor cladiri.
Responsabilitatea obtinerii certificatului revine proprietarilor care doresc sa vanda sau sa inchirieze locuinta. In lipsa certificatului, tranzactiile sunt considerate nule.

Inainte de incheierea tranzactiei, cumparatorul/chiriasul are dreptul sa primeasca o copie dupa certificat. In cazul vanzarii unui imobil, certificatul original trebuie predat cumparatorului, dupa finalizarea tranzactiei. 

Pentru cladirile care se construiesc, certificatul se elaboreaza de catre investitor. Procesul verbal incheiat cu ocazia receptiei, neinsotit de copia de pe certificat, este nul.

Conform legii, toate anunturile de vanzare si de inchiriere de imobile trebuie sa mentioneze indicatorii de performanta energetica (clasa energetica, consumul total de energie si indicele de emisii echivalente).