Monday, August 1, 2022
Mirajul imprumutului in euro revine. Dar si riscurile asociate
Merită să investești într-un hobby?
Investiția într-un hobby înseamnă investiție în propria ta persoană, care, pe termen lung, este probabil cea mai profitabilă dintre toate. Un hobby este o activitate pe care o practici cu pasiune - lucru foarte important în ziua astăzi, când suntem prinși într-o fugă continuă între responsabilitățile de acasă și cele de la job.
Iată 3 motive de ce merită să investești într-un hobby!
Faci ceea ce îți place!
Mereu mă gândesc că „muncim ca să trăim, nu trăim ca să muncim”. De aceea, în ziua de salariu, este esențial să faci ceva și pentru tine, pentru bunăstarea ta interioară.
Fiecare persoană își găsește fericirea în altceva, așa că gândește-te care este acea activitate care simți că te ajută să fii tu în armonie cu tine, îți provoacă entuziasm și îți stârnește curiozitatea să înveți mai multe! Sigur ai cochetat în trecut cu o activitate pe care o făceai cu mare drag. Poate dansul, gătitul, un curs de actorie sau cântatul la un instrument muzical.
Înveți și te dezvolți
Atunci când investești într-un hobby, înveți cât mai multe despre acel domeniu de activitate. Aduni un bagaj mare de cunoștințe, care te ajută să vezi lucrurile dintr-o nouă perspectivă și chiar să găsești noi oportunități pentru a-ți face viața mai bună. Sigur ai auzit adesea fraza „devino cea mai bună versiune a ta”. Evoluția vine treptat, iar investiția în hobby-ul tău te poate ajuta să te îmbunătățești.
Simplul fapt că faci ceva care îți aduce bucurie este un pas înainte pentru dezvoltarea ta personală. În plus, în momentul în care practici hobby-ul, este foarte probabil să întâlnești oameni noi, cu aceeași pasiune ca a ta, de la care să ai multe de învățat!
Poți transforma hobby-ul în carieră
Niciodată nu spune „niciodată” ca să faci o schimbare în viața ta profesională! În momentul în care ai explorat atât de mult hobby-ul tău, încât ai ajuns chiar un specialist în domeniu, sunt alți oameni care pot beneficia de pe urma cunoștințelor tale. Analizează posibilitatea de a-ți înființa o afacere sau de a oferi servicii în domeniul pe care l-ai învățat. Sigur vei fi o sursă de inspirație pentru alte persoane care au aceeași pasiune și care se vor bucura să învețe mai multe de la tine!
Deci, care este hobby-ul în care vei investi?
Dictionar explicativ detaliat al termenilor economici. Contractul
Prima notiune, primul termen la care am decis sa ma opresc este banalul CONTRACT si vasta sa intindere, de la intelegerile nescrise, gentlemen*s agreement, pana la cele mai complexe, cum ar fi contractele comerciale, cele de munca si nu in cele din urma cele bancare. Asadar, sa purcedem la drum!
Contract – Agreement – Contrat – Vertrag
S-ar cuveni sa incep, pe metodologie clasica, dand o definitie – dar cui ii mai pasa azi de definitii? Asadar ma voi rezuma sa spun ca termenul de contract e asimilat unui acord, unei invoieli sau unei tocmeli, daca vreti!
Ce ne trebuie pentru a ajunge la o invoiala?
As zice ca in primul rand sunt necesare doua sau mai multe parti (subiectul contractului), care sa se puna de acord asupra unui lucru. In cazul contractului bancar avem pe de o parte banca si pe de alta parte clientul care ii trece pragul, fizic sau virtual.
Ce ne mai trebuie? Pai *obiectul* asupra caruia cei doi se inteleg. In cazul contractului bancar am avea cel putin doua situatii in clasica practica:
- pe de o parte incredintarea de catre o persoana a economiilor inspre pastrare, protejare si inmultire,
- pe de alta parte de luarea cu imprumut a unei sume de bani, atunci cand clientul face un credit.
Avem partile (subiectii), avem obiectul, ce ne mai trebuie? *Pretul* si/sau obligatiile asumate de cele doua parti. In cazul contractului bancar, vorbim de *pretul banilor*, care poarta denumirea de dobanda (nu intru in detalii, e subiectul altui articol). Consumatorii se pot regasi in relatia cu bancile in doua ipostaze – fie sunt ei cei care imprumuta banca, si atunci au calitatea de deponenti, fie sunt cei care se imprumuta de la banca, si atunci au calitatea de debitori.
Cum ia nastere acest *pret*, cum se creioneaza lista de obligatii? Printr-o punere fata in fata a cererii cu oferta, prin negocierea dintre partile implicate.
Sigur, o sa spuneti *mergeti Dvs si negociati cu banca, sa vedeti ce succes aveti*! Sa nu ne grabim cu verdictele: daca banca imi propune mie o rata a dobanzii care nu mi se pare avantajoasa, ce ma impiedica sa nu merg la alta banca, la alt finantator sau la alta institutie financiara, care sa imi investeasca banii mai bine? Si fac la fel si eu, si tu, si Ionel si Georgel: credeti ca banca nu va sesiza trendul si nu se va adapta cererilor noastre?
In functie de cat de multi sunt cei care reactioneaza si de cat de mare este impactul pe care il produc prin deciziile lor, exista sanse reale ca bancile sa recepteze semnalul si sa isi modifice oferta comerciala in beneficiul consumatorilor – fie ei deponenti, fie debitori.
Desigur, un contract trebuie sa aiba definit, de principiu, si un termen de executie: in cazul contractelor bancare, acesta variaza de la o zi, la zeci de ani, in cazul creditelor ipotecare.
Ce ar mai trebui sa stim despre contract?
Un lucru foarte important: odata ce l-am semnat, ne-am insusit niste drepturi (am tras niste foloase), dar ne-am asumat niste obligatii pe care trebuie sa le respectam pana la capat! O renegociere a acestora nu e posibila in principiu decat prin acordul ambelor parti sau prin schimbarea legislatiei care sta la baza contractului respectiv.
Insa desigur, in situatii exceptionale, se poate ajunge si la arbitrajul entitatilor de solutionare alternativa a litigiilor, cum este CSALB sau chiar in instanta, daca partile raman pe pozitii divergente.
Si as mai adauga cateva nuante importante: pe parcursul diligentelor de pana la semnarea contractului trebuie sa ne asiguram ca avem dreptul sa facem acest lucru. Revenind la speta bancara - nu am putea lua un credit angajand garantii care nu ne apartin cu adevarat, nu putem pune gaj o casa inchiriata sau una din care detinem doar o particica!
Pe de alta parte, la randul sau, banca nu trebuie sa ne ascunda informatii, asa cum sunt diferite alte costuri precum comisioane sau situatii penalizatoare, sa ne furnizeze toate informatiile si documentele cerute de lege inca din faza de informare pre-contractuala si sa ne explice toate riscurile implicate, pana ce functionarul bancar e convins ca semnam in deplina cunostinta de cauza. De asemenea, contractul nu trebuie sa contina clauze care ar putea fi declarate abuzive de instantele de judecata.
Primul contract a fost unul nescris
In final am sa revin un pic mai *plastic* asupra contractului: ne intalnim cu acesta de la varste fragede, chiar daca atunci poate ca nu ne dam seama.
Spre exemplu, cred ca prima forma de contract cu care m-am intalnit in viata mea, unul nescris, a fost cel incheiat cu tatal meu: pentru a-mi alunga dezinteresul manifestat in primii ani de scoala (plictisitori, avand in vedere ca stiam sa citesc si sa socotesc, inclusiv tabla inmultirii, cand am trecut prima data pragul clasei) am facut o invoiala.
Pentru fiecare nota de 10 cu care veneam in carnet, primeam 10 lei, dar orice medie de 9 imi aducea o penalizare de 20 de lei. Fiecare dintre parti si-a respectat cu sfintenie obligatiile asumate, desi tata a cam iesit *pe minus* (unul asumat, evident, dat fiind faptul ca scopul lui era sa ma motiveze).
Revenind la lucruri serioase, cu timpul, contractele au evoluat si ca grad de complexitate, si ca numar: contract de inchiriere, contract de munca, contract bancar, etc. Constanta pentru mine a fost doar dorinta de a duce la bun sfarsit orice contract incheiat, conform celor stabilite de comun acord cu cealalta parte implicata! Si, din fericire pentru mine, cel putin pana acum, am reusit!
Dolarul si francul elvețian depasesc euro. Ce urmeaza?
Cum poti profita de mobilitatea si randamentul conturilor de economii
Cu cat s-au scumpit creditele de consum în ultimul an?
Este momentul pentru credite cu dobanzi fixe sau cu dobanzi variabile?
Cum poti obtine randamente anualizate de peste 7% la titluri de stat detinute cateva luni
Cum investești corect banii când renovezi?
Când îți faci planuri de renovare și reamenajare a casei, „socoteala de-acasă nu se potrivește cu cea din târg”, cum se spune în popor. De multe ori, pot apărea cheltuieli pe care să nu le putem anticipa, nici noi, nici meșterii, până ne apucăm propriu-zis de lucrări. Poate fi vorba despre necesitatea de a cumpăra materiale în plus față de ceea ce s-a estimat inițial ori chiar să constatăm, atunci când începem lucrările, că mai sunt necesare și alte reparații la care nu ne așteptam.
V-am pregătit un mic ghid despre cum putem investi corect banii atunci când începem să renovăm, ca să finalizăm renovarea cu brio!
Începem cu „ce?”
Ce renovăm? Este o singură cameră sau sunt mai multe? Care este amploarea lucrărilor? Și, nu în ultimul rând, care este urgența acestei lucrări? Primul sfat este să iei totul pas cu pas și să începi întotdeauna cu ceea ce este urgent (de exemplu, schimbarea instalației sanitare, care a început să cedeze sau schimbarea unui geam crăpat etc.). Dacă începi renovarea întregii case în același timp, există riscul ca la un moment dat să constați că nu mai ai fonduri suficiente pentru a finaliza lucrarea. De exemplu, dacă lucrarea urgentă este la baie, atunci este indicat să te ocupi doar de baie, până în punctul în care ai o oarecare siguranță că nu mai pot apărea alte cheltuieli neprevăzute.
Continuăm cu „cât?”
Care este bugetul pe care îl poți aloca pentru realizarea planurilor tale? Este important să-ți setezi o limită. Așa cum bine știi, poți găsi o paletă largă de materiale de construcții, mobilă și electrocasnice, pentru toate gusturile și toate bugetele. Înainte să începi renovarea, caută pe internet toate produsele de care crezi că vei avea nevoie și fă o simulare, pentru a vedea, estimativ, care este prețul acestora. Nu uita să iei întotdeauna în calcul și prețul pentru manoperă!
Dacă nu ai experiență și îți este greu să estimezi costul unei lucrări, este de preferat să te sfătuiești cu un meșter cu experiență. Nu doar că va ști de ce materiale ai nevoie, dar va putea să-ți recomande și produsele necesare, astfel încât lucrarea să fie corect executată și durabilă.
Cum alegem meșterul?
Atunci când ai nevoie de un zugrav, un instalator sau un electrician, este cel mai bine să-ți întrebi cunoscuții care și-au renovat recent dacă îți pot recomanda pe cineva. În acest fel, poți să-ți faci o părere despre modul în care lucrează, precum și despre prețul solicitat pentru manoperă. Iar pentru că nu doar experiența contează, ci și atitudinea, poartă o discuție de început cu meșterul ca să vezi dacă puteți colabora și dacă sunteți pe aceeași lungime de undă.
Obține un ajutor financiar!
Te-ai hotărât cu ce cameră începi renovarea, ai găsit și meșter și urmează să cumperi materialele.
Spor la renovat!
Amanarea ratelor bancare revine cu riscuri noi
Tip credit | Consum dobanda fixa | Consum dobanda variabila | Noua Casa |
---|---|---|---|
Caracteristici | 20.000 lei, 5 ani, 7% dobanda | 20.000 lei, 5 ani, IRCC+5% dobanda | 200.000 lei, 20 ani, IRCC+1,9% dobanda |
Dobanda initiala (%) | 7 | 6,86 | 3,76 |
Dobanda dupa 9 luni (%) | 7 | 9 | 5,9/7,4 |
Rata initiala (lei) | 396 | 394 | 1.187 |
Rata dupa amanare (lei) | 455 | 477 | 1.591/1.654 |
Majorarea ratei (%) | 14,8 | 21 | 34/39 |