Tuesday, March 10, 2015

VB Leasing devine Idea::Leasing

VB Leasing Romania devine Idea::Leasing in urma preluarii pachetului integral de actiuni ale companiei de catre grupul Getin Holding S.A. in 2014.

Grupul financiar de origine poloneza Getin Holding SA a achizitionat, in 2014, VB Leasing România IFN S.A, iar schimbarea denumirii companiei si a brandului sub care compania va opera pe piata de leasing din Romania face parte din procesul de implementare a strategiei Getin Holding pe plan local, se arata intr-un comunicat de presa. 
"In activitatea de leasing, capitalul uman este esential, iar echipa Idea::Leasing este aceeasi echipa performanta care a construit o companie solida in cei 15 ani de existenta pe piata din Romania”, a declarat Liviu Serban, managing director Idea::Leasing. 

Compania opereaza la nivel national, avand sedii in Bucuresti, Brasov, Braila, Constanta, Cluj, Craiova, Iasi si Timisoara si este specializata in leasing financiar pentru bunuri mobile. 

In 2014, compania a avut un volum de business de 82,2 milioane de euro, in crestere cu 4,2% fata de 2013.

ARB lanseaza un site de educatie financiara

Asociatia Romana a Bancilor (ARB) a lansat un site de educatie financiara care isi propune sa promoveze pentru publicul larg informatiile de natura financiar bancara care permit asumarea corespunzatoare a drepturilor, obligatiilor si riscurilor de natura financiara. ARB face acest demers in conditiile in care doar 50% dintre romanii adulti nu utilizeaza produse si servicii bancare. 

Lansarea portalului face parte din seria de evenimente pe care ARB le desfasoara in cadrul programului European Money Week, care se deruleaza la nivel european in perioada 9 -13 martie 2015.

"Invitam persoanele interesate de notiunile financiar bancare privind drepturile, obligatiile si riscurile in creditare, de economisire, de solutiile generale pentru restructurarea creditelor sau de modalitatea de evitare a fraudelor sa acceseze site-ul www.educatiefinanciara.info. 
Vom continua sa adaugam informatii noi prin valorificarea expertizei specialistilor din sistemul bancar pentru a veni cat mai aproape de nevoile de informare ale clientilor institutiilor de credit si ale persoanelor nebancarizate. Aproximativ 50% dintre romanii adulti nu utilizeaza produse si servicii bancare. Dorim sa promovam pentru publicul larg informatiile de natura financiar bancara carepermit asumarea corespunzatoare a drepturilor, obligatiilor si riscurilor de natura financiara. ARB si institutiile de credit membre au derulat deja si vor continua sa dezvolte proiecte de educatie financiara si de gestionare corespunzatoare a bugetelor", a declarat presedintele ARB, Radu Ghetea, prin inetrmediul unui comunicat de presa. 

Programul European Money Week este lansat la initiativa asociatiilor bancare membre ale Federatiei Bancare Europene, la care Asociatia Romana a Bancilor este membra, si consta in desfasurarea, in premiera, a unei serii de evenimente si actiuni de educatie financiara in perioada 9 - 13 martie 2015 in 23 din cele 28 de state europene care s-au inscris in program. 

„Obiectivul organizarii European Money Week, pe baze anuale, este cresterea nivelului de constientizare la nivel european privind importanta educatiei financiare”, se precizeaza in comunicatul citat.

Numarul caselor asigurate printr-o polita obligatorie a crescut cu 50% intr-un an

Numarul caselor asigurate cu o polita obligatorie a crescut cu 50% intr-un singur an, la 1.526.300 in februarie 2015, de la 980.075 de polite in februarie 2014, conform statisticilor Pool-ului de Asigurare Impotriva Dezastrelor Naturale (PAID Romania). 
In Romania exista 8,5 milioane de locuinte, potrivit datelor recensamantului populatiei si locuintelor.

Comparativ cu luna anterioara, in luna februarie a acestui an, numarul de polite PAD (de asigurare obligatorie) a crescut cu peste 19.000. Potrivit statisticilor PAID, 73,9% dintre politele active la nivel national erau incheiate in mediul urban si 26,1% in mediul rural.
In functie de tipul de locuinta, 90,1% din politele PAD sunt incheiate pentru cele de tip A si 9,9% pentru locuintele de tip B.

Cele mai multe polite PAD erau active in Bucuresti (312.281), Timis (87.081) si Prahova (78.832). La polul opus, judetele cu cele mai putine locuinte asigurate obligatoriu au fost Salaj (9.130), Bistrita-Nasaud (11.073) si Mehedinti (12.185).

In ceea ce priveste distributia pe regiuni, cele mai multe polite active sunt in Bucuresti (20,5% din totalul politelor), Muntenia (20,3%) si Transilvania (16,6%), iar cea mai mica acoperire o intalnim in Maramures (2,3% din totalul politelor), Bucovina (3,4%) si Crisana (4,1%).

Politele de asigurare obligatorie a locuintelor (PAD) costa 20 euro in cazul locuintelor tip A (suma maxima asigurata 20.000 euro) si 10 euro in cazul locuintelor tip B (suma asigurata fiind de 10.000 euro).

Asigurarea locuintelor impotriva dezastrelor este obligatorie si separata de cea facultativa. Polita de asigurare impotriva dezastrelor naturale (PAD) este valabila 12 luni.

Leul scade la un nou minim fata de dolar, de 4,0779 lei/dolar

Leul a inceput saptamana in scadere fata de principalele valute, si a inregistat un nou minim istoric in raport cu dolarul american, in timp ce dobanzile din piata bancara s-au mentinut la niveluri scazute record, in conditiile in care Banca Centrala Europeana a anuntat ca demareaza astazi programul de cumparare de obligatiuni de pana la 60 de miliarde de euro lunar. 
Banca Nationala a Romaniei a anuntat luni un curs pentru euro in crestere cu 0,37 bani, la 4,4439 lei, in contextul unei deprecieri usoare a monedei europene in raport cu valutele din regiune, in timp ce dolarul a urcat cu 2,88 bani, la 4,0779 lei, si a inregistrat astfel al patrulea maxim record consecutiv. Pe pietele internationale, euro s-a depreciat fata de moneda americana la 1,0822 dolari.

Pentru francul elvetian, BNR a anuntat un curs in crestere cu 0,24 bani, de la 4,1457 lei la 4,1481 lei.
Pe piata monetara, ratele medii ale dobanzilor practicate de bancile comerciale pentru depozitele in lei plasate (ROBOR) pe termen de trei luni, in functie de care sunt calculate dobanzile pentru cele mai multe credite in lei acordate de banci pe termen scurt si mediu, a stagnat la 1,34% pe an.

Banca Centrala Europeana incepe, in 9 martie, mult asteptatul program de relaxare cantitativa (QE), in valoare de 1.100 de miliarde de euro (1.200 miliarde de dolari), menit sa redreseze economia zonei euro si sa evite riscul unei spirale deflationiste.

Presedintele Bancii Central Europene, Mario Draghi, a anuntat achizitii lunare combinate de obligatiuni suverane ale statelor din zona euro si bonduri corporatiste de pana la 60 de miliarde de euro (65 miliarde de dolari), din 9 martie 2015 pana in septembrie 2016.

Strategia BCE, de a injecta bani in economie, este similara programelor de succes lansate de Rezerva Federala a SUA (Fed) si de Banca Angliei (BoE). Programul va permite companiilor sa faca imprumuturi si sa investeasca, incurajandu-le sa-si majoreze cheltuielile si numarul de angajati.