Monday, November 25, 2013

Veniturile romanilor risca sa ramana in zona saraciei si peste 20 ani

Romanii s-ar putea sa aiba si peste 20 ani venituri la limita saraciei, arata un studiu BERD. In ultimii ani, nu s-au mai recuperat din decalajele economice, iar daca nu au loc noi reforme, in 2035, vom ramane tot in categoria statelor sarace din UE.

Raportul asupra tranzitiei publicat de Banca Europeana pentru Reconstructie si Dezvoltare (BERD) atrage atentia ca perspectivele tarilor din Centrul si Estul Europei nu sunt prea imbucuratoare. 

Pana la declansarea crizei financiare, anii de boom economic au condus la o crestere accelerata a veniturilor in regiune. Acum insa situatia economica s-a schimbat, iar economiile cresc mult mai lent.

“In ipoteza ca nu vor mai exista reforme, majoritatea tarilor vor continua procesul de convergenta, dar intr-un ritm mult mai lent decat in deceniul anterior”, semnaleaza studiul BERD. 
In urmatorii 20 ani , doar tarile din Europa Centrala si cele baltice vor ajunga sa aiba venituri mai mari de 60% din veniturile din vechile state membre (UE 15 – statele membre inainte de aderarile care au avut loc dupa 2004). Acest lucru nu este o mare realizare, deoarece in prezent, doar Letonia nu atinge acest prag.

Prin urmare, veniturile din Romania vor continua sa se situeaze sub pragul de 60% din UE15, daca nu au loc reforme economice, in adevaratul sens al cuvantului. Conform statisticilor europene, persoanele care obtin venituri sub 60% din venitul mediu sunt considerate ca traiesc in conditii de saracie.

Cele mai performante tari din regiune vor fi Polonia si Slovacia, unde veniturile vor ajunge pana la 80% din nivelul din UE15.

Cursul euro si-a limitat mult fluctuatiile

Cursul de schimb euro-leu a cunoscut un nivel crescut de stabilitate in ultima perioada, fiind ferit de fluctuatiile ample care s-au manifestat in prima parte a anului.

Euro a oscilat in ultimele saptamani in jurul pragului de 4,45 lei, abaterile fiind destul de reduse. Practic, are loc o stabilizare a cotatiilor in zona de mijloc a intervalului de fluctuatie din acest an.
Un fenomen similar s-a intamplat si cu cotatiile pentru francul elvetian, unde cursul s-a mentinut in ultimele saptamani in intervalul 3,60-3,65 lei. Evolutiile sunt favorabile pentru clientii cu credite in valuta, deoarece a facut ca suma lunara de plata (exprimata in lei) sa devina mai stabila.

In raport cu dolarul, insa, leul cunoaste mai departe un grad destul de inalt de variatie, astfel ca au loc fluctuatii intr-o plaja relativ intinsa. De exemplu, la sfarsitul lui octombrie, dolarul era cotat la 3,21 pentru ca apoi sa urce pana la 3,32 in cursul lunii noiembrie, marcand un avans de peste 3%.

Creditele raman scumpe si de Black Friday

Institutiile financiare vor sa ajute consumatorii sa cumpere produse la reducere de Black Friday, insa ofertele de creditare nu sunt deloc ieftine. Unele oferte de finantare ajung sa anuleze reducerea de la comerciant.

Cu prilejul Black Friday, BRD Finance ofera in magazinele Altex un credit special, care iti pemite sa cumpere produse si sa platesti prima rata in 2013.

“Prin intermediul acestui credit, clientii Altex pot achizitiona orice prous in valoare de minimum 1.500 lei, pe o perioada de minim 24 luni, in contextul in care bugetul personal dedicat cadourilor pentru Sarbatori nu va fi afectat”, se arata in comunicatul institutiei.
Oricat de tentante ar fi promotiile comerciantilor de Black Friday, unele credite se pot dovedi foarte scumpe si pot anula reducerile la preturile produselor.

De exemplu, creditul oferit de BRD Finance are o rata a dobanzii cuprinsa intre 8,9% si 11,9%, la care se adauga un comision de analiza de 100 lei si un comision lunar de administrare de 2,5% din sold. Pentru a nu avea nevoie de girant, clientii trebuie sa achizitioneze si o asigurare de viata, cu o prima ce incepe de la 0,44% pe luna (calculata la soldul creditului).

Tinand cont de toate aceste costuri, DAE pentru un credit de 3.000 lei pe 3 ani se ridica la 59,2%, conform calculelor Conso.ro. Suma totala de rambursat este estimata la 5.230 lei.

In schimb, programele de rate fata dobanda atasate cardurilor de credit pot fi o solutie mult mai ieftina. Marile retele de comercianti participa in astfel de programe, ce permit esalonarea cumparaturilor pe perioade ce ajung frecvent la 12 luni.

Alerte SMS pentru platile prin debit direct

Clientii Bancii Transilvania pot primi alerte SMS atunci cand banca efectueaza automat o plata prin debit direct. 

Prin aceste mesaje, clientii primesc detalii cu privire la platile care urmeaza sa fie facute de banca, in numele lor, cum ar fi facturi de utilitati, rate la politele de asigurare si alte plati curente. De asemenea, se trimit alerte si atunci cand nu se poate efectua plata, mentionandu-se motivul ( de exemplu, fonduri insuficiente).
Abonamentul pentru SMS este de 2 lei pe luna pentru fiecare conventie de debit direct si se plateste doar daca intr-o luna s-a trimis cel putin o alerta. 

Debitul direct presupune mandatarea bancii sa efectueze automat plati recurente, din contul beneficiarului. Banca Transilvania nu percepe comisioane pentru aceste plati si colaboreaza cu peste 40 de furnizori, cum ar fi companii de electricitate si gaze, telefonie fixa si mobila.