Tuesday, July 16, 2013

EximBank a incheiat primul semestru cu profit

EximBank a inregistrat in primele sase luni ale acestui an un profit brut de aproape 30 milioane de lei, dublu fata de nivelul corespunzator intregului an anterior, conform datelor preliminare.

Veniturile bancare s-au majorat cu aproape 5% fata de perioada similara din 2012, in timp ce cheltuielile operationale s-au redus cu 15%, potrivit presedintelui EximBank,  Traian Halalai.
Expunerea totala a EximBank in nume si cont propriu este la jumatatea anului cu 22% peste nivelul de la finele anului trecut. 

”Per ansamblu, activitatea de creditare s-a accelerat in primele sase luni, dinamica acesteia depasind-o pe cea a garantiilor, ceea ce arata ca segmentul corporate incepe sa vada in EximBank un finantator viabil, nu numai un girant pentru creditele contractate de la alte banci comerciale”, a spus Traian Halalai. 

BRD extinde programul de procesare pentru ordinele de plata

BRD a extins ora limita de procesare a ordinelor de plata, procesate prin platforma de internet banking BRD@ffice.

In cazul transferurilor interbancare, ora-limita a fost extinsa de la 13:50 la 14:30 pentru platile de mica valoare si de la 15:00 la 15:30 pentru platile de mare valoare.
Pentru platile intrabancare, ora maxima de procesare a platilor s-a extins de la 19:00 la 21:30, modificarea fiind valabila inclusiv pentru operatiunile initiate in weekend sau in zilele nelucratoare.

In prezent, peste 50.000 de companii utilizeaza serviciul BRD@ffice, valoarea tranzactiilor lunare depasind 1 miliard euro. 

Ungaria s-a saturat de FMI, Romania l-a pus la guvernare

Guvernatorul bancii centrale a Ungaria a informat FMI ca vrea sa ramburseze anticipat imprumutul obtinut in 2008, pentru a scapa de restrictiile din acord. In schimb, Romania nu se poate administra fara FMI.

Romania si Ungaria au abordari opuse in ceea ce priveste relatia cu FMI: maghiarii abia asteapta sa scape de constrangerile programelor cu FMI pentru a-si impune propriile masuri economice, in timp ce guvernele de la noi sunt incapabile sa administreze tara fara ca expertii FMI sa le spuna ce au de facut.

In mod normal, acordurile cu FMI se incheie in situatii de urgenta, asa cum a fost in toamna lui 2008, cand pietele financiare nu au mai functionat: intermedierea financiara s-a blocat, iar investitorii privati nu mai erau dispusi sa achizitioneze titluri de stat cu risc ridicat.
In prezent, insa, atat Romania cat si Ungaria nu mai au nevoie de banii FMI pentru a se finanta, ci pot atrage direct resuse de pe pietele financiare. Astfel, suportul financiar din partea FMI nu mai este necesar.

Cu toate acestea, guvernele de la Bucuresti continua sa reinnoiasca acordul cu FMI. Dincolo de constrangerile economice, aceste acorduri vin deseori la pachet cu o agenda de masuri, dictata de investitorii internationali, cu care FMI are relatii stranse. 

Actionarii de la Fondul Proprietatea fac lobby pentru continuarea privatizarilor la companiile nationale strategice - Nuclearelectrica, Hidroelectrica, sectorul financiar – pentru interzicerea falimentului personal si protectia clauzelor abuzive, fondurile de pensii – pentru majorarea contributiilor la Pilonul II, iar companiile din sectorul energetic – pentru cresterea preturilor la gaze si energie. 

Singurii care nu pot face lobby la FMI sunt consumatorii, cei care vor plati atat dobanzile pentru banii imprumutati de la Fond, cat si factura finala pentru “masurile de stimulare a cresterii economice” gandite de expertii FMI.

Raiffeisen: Cheltuielile cu spatiile de birouri au crescut de 4,5 ori. Reteaua de unitati s-a redus

Cheltuielile Raiffeisen Bank cu spatiile de birouri au reprezentat 181 milioane lei in 2012, fiind de 4,5 ori mai mari decat in 2008, conform raportului anual al bancii. In paralel, numarul de unitati a scazut.

La sfarsitul lui 2012, banca avea 525 de unitati, mai putin decat in 2008, cand functionau 574 de unitati Raiffeisen.

Cresterea cheltuielilor este si mai mare, daca ne raportam la 2007. Atunci Raiffeisen cheltuia doar 24 milioane lei pe an pentru spatiul de birouri, de 7,5 ori mai putin decat in 2012. Iar reteaua de unitati nu era cu mult mai mica decat cea actuala, banca avand 452 de unitati.

In cadrul Raiffeisen Bank, cheltuielile cu spatiile de birouri au crescut permanent in ultimii ani, insa evolutia a inregistrat cel mai spectaculos salt in 2010. 
Raportul anual din acel an prezinta ca valoarea cheltuielilor cu spatiile de birouri a fost de 47 milioane lei. Suma este revizuita insa in raportul pe 2011, care mentioneaza ca valoarea cheltuielilor in 2010 a fost 175 milioane lei (de 3 ori mai mare decat in anul anterior).

Cheltuielile mari suportate de banci cu intretinerea retelei teritoriale au fost criticate in trecut si de guvernatorul BNR, Mugur Isarescu, care considera ca bancile trebuie sa isi adapteze numarul de unitati la cererea actuala.

Insa, asa cum arata datele din rapoartele Raiffeisen, reducerea retelei teritoriale nu conduce automat si la reducerea costurilor.

Banca Transilvania permite plata facturilor printr-un serviciu online special

Banca Transilvania a lansat un serviciu de online banking, destinat exclusiv platii facturilor la utilitati. Platile sunt scutite de comisioane.

Clientii pot inclusiv vizualiza soldul contului curent, programa platile facturilor la o anumita data sau predefini platile pe baza unor criterii dorite.
Noul serviciu se adreseaza persoanelor fizice care nu folosesc deja serviciul de internet banking, intrucat este o versiune online simplificata. Ulterior, se poate opta si pentru varianta extinsa, care permite efectuarea mai multor operatiuni, pentru un cost lunar de 1 leu.

Clientii pot utiliza atat varianta web, cat si cea de aplicatii mobile si se pot inscrie gratuit prin simpla completare a unui formular. 

Competitie dedicata ideilor de afacere

CNIPMMR a lansat in Romania o competitie dedicata ideilor de afaceri si tinerilor intreprinzatori, cu 10 premii intre 500 si 10.000 euro.

Competitia a fost lansata oficial pe 9 iulie 2013, prin deschiderea inscrierilor pe site-ul oficial Thebigpitch.ro. 

Cele mai bune 10 idei de afaceri vor primi premii in bani in valoare de 10.000, 5.000 si 3.000 de euro, respectiv cate 500 de euro pentru finalistii ocupanti ai locurilor 4-10. Finala va avea loc pe 5 septembrie 2013.
Competitia se va derula pe o perioada de doua luni si va fi impartita in doua etape: filmul de prezentare (the Video Pitch) - toti candidatii vor depune un videoclip de prezentare de maxim 2 minute si prezentarea in fata juriului si a publicului (the Live Pitch) - cei mai buni isi vor prezenta ideea de afaceri in fata unui juriu si a unui public.

Persoanele interesate trebuie sa se asigure ca si-au infiintat deja o firma, ideea lor de afacere se adreseaza unei piete viabile cu potential de crestere si isi pot vinde ideea intr-un filmulet de maximum doua minute incarcat pe site-ul competitiei.

Consiliul National al Intreprinderilor Private Mici si Mijlocii din Romania (CNIPMMR) a organizat competitia in parteneriat cu Anglia Ruskin University din Cambridge si Academia de Studii Economice Bucuresti. 

Bancile din Romania, locul 6 in UE dupa reducerile de personal

Numarul salariatilor din bancile romanesti a ajuns la putin peste 60.000, dupa ce in 2012 a avut loc cea mai mare reducere de personal de la debutul crizei financiare. 
In 2008, peste 70.000 de persoane lucrau in sistemul bancar. Numarul lor a scazut cu aproape 10.000 in prezent, conform datelor publicate de Banca Centrala Europeana.

Cea mai mare reducere de personal a avut loc in 2012, cand au fost taiate 4.000 de locuri de munca. Acest lucru a facut ca sectorul bancar romanesc sa fie pe locul 6 in UE, la capitolul disponibilizari in banci, atat in 2012, cat si atunci cand analizam evolutia personalului intre anii 2008-2012.
Desi bancile grecesti se confrunta cu probleme financiare mult mai mari, disponibilizarile au fost mai mici decat in Romania. In intervalul 2008-2012, s-au eliminat 9.100 de locuri de munca din bancile grecesti, cu aproape 1.000 mai putin decat la noi.

De asemenea, angajatii bancilor din Cipru nu au simtit criza pana in 2013. In intervalul 2008-2012, numarul locurilor de munca din banci a crescut cu aproape 300.

Locul 1 in Europa dupa reducerile de personal il ocupa Spania, unde numai in 2012 s-au disponibilizat aproape 12.000 de salariati. In ultimii 4 ani, bancile spaniole au taiat peste 42.000 de locuri de munca. 

In topul tarilor cu somaj bancar, se mai situeaza Marea Britanie (cu o reducere de personal de 36.700 in perioada 2008-2012), Italia (28.500), Germania (26.450) si Olanda (12.500).

In UE, cel mai bine o duc bancherii din Suedia, unde in 2012 s-au creat peste 2.400 de noi locuri de munca.

Cel mai mare recuperator de credite din lume a hartuit datornicii

Cel mai mare recuperator de credite din lume – Expert Global Solution – a fost fortat sa nu mai hartuiasca clientii la telefon, dupa ce a fost amendat de autoritatile americane cu 3,2 milioane dolari.

Aceasta este cea mai mare amenda pe care Federal Trade Commission a aplicat-o in istorie, unei companii de recuperare creante.

Recuperatorul a fost amendat pentru urmatoarele practici ilegale:
-    apeluri telefonice repetate in cursul zilei catre datornic;
-    efectuarea de apeluri telefonice, chiar si dupa ce consumatorul a cerut sa mai fie contactat;
-    contactarea datornicilor la telefon seara tarziu sau chiar noaptea;
-    contactarea persoanelor la serviciu, desi acestea au cerut sa nu fie sunate la locul de munca; 
-    dezvaluirea situatiei debitorului catre terte parti.
Conform plagerilor primite de FTC, recuperatorul nu se obosea sa verifice daca datoria era reala, atunci cand primea sesizari din partea consumatorilor contactati si prefera sa hartuiasca mai departe presupusul datornic.

Astfel de probleme apar in Statele Unite, unde recuperatorii de creante sunt reglementati de mai bine de 35 ani, printr-o legislatie specifica, ce urmareste sa asigure un echilibru intre recuperarea creantelor si drepturile consumatorilor.

La noi, nu exista inca o legislatie care sa apere consumatorii in fata unor astfel de abuzuri, iar guvernul si Banca Nationala se angajeaza de fiecare in fata FMI ca nu vor incerca sa schimbe cu nimic situatia. In curand, se va incheia un alt acord preventiv cu FMI, care  - mai mult ca sigur – va asigura recuperatorii ca pot hartui in voie clientii din Romania, fara sa se teama ca vor fi sanctionati in vreun fel. 

Depozite: dobanzile scad cu pasi mici, dar in reprize tot mai dese

Bancile dau dovada de o activitate mai intensa pe partea de economisire decat pe cea de creditare, in ceea ce priveste modificarile efectuate in oferta. Desi reducerile de dobanda nu mai sunt de aproximativ 2 ani de mare anvergura, ele au loc frecvent, la intervale relativ scurte de timp. 

Pentru un depozit pe 3 luni de minim 3.000 lei, doar doua banci mai afiseaza dobanzi de peste 6%, minimul fiind insa de 3,8%. Evolutia dobanzilor a fost determinata in mare parte si de situatia de pe piata interbancara, unde ratele Robor se situeaza de mai bine de doua luni sub nivelul de 5%. 

Daca se compara toate produsele de economisire, se observa ca mai exista cateva oferte razlete cu dobanzi mai mari, chiar de pana la 7,25%. O parte dintre ele reprezinta promotii pe perioade limitate.

In medie, pentru depozitele de pana in 12 luni, dobanzile se situeaza intre 4,5% si 5,1%, cu aproximativ jumatate de procent sub nivelul afisat in urma cu un an.

Taieri mici, de pana la jumatate de procent

Ultimele scaderi de dobanda nu au mai depasit 0,5 procente, iar in cele mai multe cazuri sunt chiar mai mici - de un sfert de procent la depozitele in lei. 

Printre bancile care au operat recent diminuari se numara Banca Transilvania. Aceasta afiseaza dobanzi la lei in scadere cu 0,25 puncte procentuale, nivelul maxim fiind plafonat la 5%. 

Si OTP Bank a mai tras in jos usor de dobanzile oferite la depozitele in lei, dar doar pentru unele scadente. Banca si-a incadrat dobanzile in acelasi interval – de la 4% la 6%.

Cu ce oferte noi isi mai imbie clientii bancile?


In ultima perioada, lansarile de produse noi produse a revenit in atentia bancilor, in incercarea de atrage lichiditati de la populatie.

BRD a lansat varianta pe termen lung a Depozitului 1000 in lei,  platind pentru noile scadente de 1-4 ani cele mai avantajoase dobanzi din oferta bancii (peste 5%), in conditiile in care la finele lunii mai coborase dobanzile sub acest prag.

Mai mult, noua oferta are si posibilitatea incasarii lunare a dobanzii, daca se opteaza pentru o economisire pe 2, 3 sau 4 ani, in conditiile in care anterior nu exista decat varianta platii la scadenta.

Si Millennium Bank a iesit pe piata cu un nou depozit, reprezentand o oferta promotionala pana la finele luii septembrie. Rata dobanzii se incadreaza intre 5,5%-6,5% si difera in functie de posibilitatea de prelungire automata a depozitului si de suma economisita. Cei care solicita suplimentar si un card de credit si il activeaza in primele 90 de zile de la deschiderea depozitului, pot primit 100 lei bonus.

Pe de alta parte, CEC Bank a venit in intampinarea clientilor pensionari, oferindu-le din iulie un bonus de dobanda de 0,15 procente peste dobanda standard, daca isi aduc banii pe perioade de pana la 12 luni.

Oferte cu dobanzi de peste 6%, in functie de perioada de economisire (suma minima 3.000 lei)

Banca
Perioada
Rata de dobanda
Promotie
TBI Bank
7 luni
7,25%
27 iulie 2013
Millennium Bank
3 luni
6-6,5%
30 septembrie 2013
Bank of Cyprus
1,3,6,12 luni
6,1-6,4%
-
Banca Carpatica
9,12,24 luni
6%
-
CEC Bank
30, 36 luni
6%
-
Piraeus Bank
12 luni
6%
-
OTP Bank
12,18,24 luni
6%
-