Wednesday, May 24, 2017

Se apropie scadenta pentru declararea veniturilor din 2016

Persoanele care, anul trecut, au obtinut venituri diverse, extrasalariale, cum ar fi din activitati independente, chirii, transferul titlurilor de valoare si operatiuni cu instrumente financiare trebuie sa declare veniturile la Fisc. Termenul limita de depunere este joi, 25 mai.

Veniturile se declara prin completarea Declaratiei 200, privind veniturile realizate din Romania.

Concret, trebuie sa depune declaratia cei care au obtinut, in 2016, venituri din activitati independente, chirii, cu exceptia veniturilor din arenda, activitati agricole, piscicultura, silvicultura pentru care venitul net se stabileste in sistem real, transferul titlurilor de valoare si orice alte operatiuni cu instrumente financiare, inclusiv instrumente financiare derivate, precum si din transferul aurului financiar, jocuri de noroc realizate de catre persoanele fizice ca urmare a participarii la jocuri de noroc la distanta si festivaluri de poker, alte surse, pentru care contribuabilii au obligatia depunerii declaratiei.

Si nerezidentii au aceasta obligatie

Insa nu doar romanii sunt obliogati la declararea veniturile, ci si nerezidentii care obtin venituri in Romania si sunt inregistrati la Administratia fiscala pentru contribuabili nerezidenti din cadrul ANAF.

Este vorba de persoanele care nu au pe teritoriul Romaniei un sediu permanent si care obtin venituri din transferul titlurilor de participare detinute la o persoana juridica romana si din transferul titlurilor de valoare emise de rezidenti romani; persoanele fizice rezidente intr-un stat membru al Uniunii Europene sau al Spatiului Economic European, stat cu care Romania are incheiata o conventie de evitare a dublei impuneri, care obtin venituri din activitati independente impozabile in Romania, si care opteaza pentru regularizarea impozitului pe venit; persoanele fizice rezidente intr-un stat membru al Uniunii Europene sau intr-un stat cu care Romania are incheiata o conventie de evitare a dublei impuneri care realizeaza venituri din Romania in calitate de artisti de spectacol sau ca sportivi, din activitatile artistice si sportive, indiferent daca acestea sunt platite direct artistului sau sportivului ori unei terte parti care actioneaza in numele acelui artist sau sportiv, si care opteaza pentru regularizarea impozitului pe venit.

Declaratia se completeaza de catre contribuabili sau de catre imputernicitii/curatorii fiscali ai acestora si se poate depune prin intermediul site-ului ANAF, accesand serviciul ”Spatiu Privat Virtual”, prin internediul portalului www.e-guvernare.ro, utilizand un certificat digital calificat sau in format hartie, la registratura organului fiscal competent sau prin posta, cu confirmare de primire.

Ce patesti daca nu depui declaratia?

Nedepunerea formularului 200 - “Declaratia privind veniturile realizate din Romania”, pana la data de pana la data de 25 mai inclusiv a anului urmator celui de realizare a venitului, se sanctioneaza cu amenda cuprinsa intre 50 si 500 lei, precizeaza ANAF.

Formularul se descarca de pe site-ul ANAF, sectiunea Formulare Fiscale. Declaratia poate fi descarcata si de pe alte site-uri insa, de regula, este deja completata rubrica "Sustinerea unei entitati nonprofit/unitati de cult" cu datele de identificare si contul unor entitati mai mult sau mai putin cunoscute.