Wednesday, December 11, 2013

Parlamentul European a aprobat directiva creditului ipotecar

Directiva privind creditul ipotecar a fost aprobata cu majoritate de voturi de Parlamentul European. Aceasta va asigura un nivel adecvat de protectie a consumatorilor atunci cand se imprumuta in vederea achizitionarii unei case.

Noua directiva privind creditul ipotecar va acoperi toate imprumuturile acordate populatiei pentru cumpararea unei case, dar si creditele de nevoi personale, garantate cu ipoteca. Obiectivul directivei este sa creeze o piata competitiva si sa asigure un nivel ridicat de protectie al consumatorilor.

Noile reguli europene vor reduce riscul ca un client sa cumpere un produs nepotrivit, care ar putea sa-l aduca intr-o situatie de supraindatorare si sa fie apoi supus procedurilor de executare silita.

Noi reguli de informare a clientilor


Pentru a creste increderea consumatorilor, directiva va introduce obligatia ca bancile sa prezinta clientilor o fisa cu informatii standard la nivel european, cum trebuie procedat acum la creditele de consum.

Astfel, consumatorii vor beneficia de informatii detaliate intr-o maniera usor de inteles si vor fi, totodata, avertizati de riscurile asumate, in cazul in care creditul este acordat in valuta sau are o rata variabila a dobanzii.

Creditorii vor fi obligati sa faca o evaluare documentata a capacitatii de rambursare a clientului inainte de acordarea imprumutului. Bancile nu vor putea conditiona acordarea creditului de incheierea unei asigurari de la o anumita societate.

Cand va intra in vigoare directiva?


Directiva urmeaza sa fie aprobata formal de Consiliul UE, dupa care va fi publicata in Jurnalul Oficial. De la aceasta data, statele membre au la dispozitie 2 ani pentru a implementa aceasta directiva. Astfel, cel mai tarziu, aceste reguli ar putea deveni obligatorii si la noi din 2016.

O mare parte din drepturile consumatorilor prevazute de noua directiva sunt deja aplicate de bancile romanesti. In 2010, cand directiva creditului de consum a fost transpusa in legislatia nationala, prevederile acesteia au fost extinse si la nivelul creditelor cu ipoteca.

O protectie mai buna a consumatorilor in programul Prima Casa

Beneficiarii programului Prima Casa sunt insa privati de o buna parte din aceste drepturi, deoarece OUG 50/2010 nu se aplica in cazul acestui program. Astfel, aceste credite prezinta acum un grad mai scazut de protectie a consumatorilor.

Noua directiva europeana va acoperi si aceste credite, astfel ca si persoanele care s-au imprumutat prin programul Prima Casa vor castiga noi drepturi pe viitor.

Schema de garantare nu va mai lipsi din publicitatea la depozite

Bancile ar putea fi obligate sa prezinte consumatorilor schema de garantare la care participa atunci cand isi fac reclama la produsele de economisire.

Legislatia institutiilor de credite urmeaza sa fie modificata pentru a integra noile directive europene privind cerintele de capital. BNR si Ministerul Finantelor Publice au profitat de aceasta ocazie pentru a impune bancilor o cerinta suplimentara atunci cand isi promoveaza produsele de economisire.

Institutiile de credit ar putea fi obligate sa mentioneze denumirea schemei de garantare la care participa in orice forma de publicitate, in toate documentele si informarile precontractuale, dar si in contractele si in corespondenta legata de depozite.

Nota de fundamentare nu explica de ce s-a propus aceasta obligatie, insa cel mai probabil are de-a face cu incidentul Bank of Cyprus. In primavara acestui an, deponentii bancii s-au trezit ca nu mai au acces la banii din cont, deoarece banca din Romania avea statut de sucursala straina si era supusa reglementarilor din Cipru. Masurile luate de autoritatile cipriote -  prin care s-a interzis accesul deponentilor la banii din cont – s-au resimtit si la Bucuresti.

Cu aceasta ocazie, oficialii BNR au inceput sa explice pe larg publicului, ca sucursalele de banci straine au depozitele garantate in tara de unde provin. Acesta regula se aplica doar pentru bancile ce provin dintr-un alt stat membru al UE. Restul insitutiilor de credit sunt acoperite de Fondul de garantare din Romania.

Noile obligatii de transparenta ar urma sa intareasca acest mesaj pe viitor, astfel incat consumatorii sa stie exact unde garantate sunt depozitele lor.

Doua service-uri auto cer falimentul Uniqa Asigurari

Doua service-uri auto din Timisoara au solicitat falimentul societatii Uniqa Asigurari pentru neplata reparatiilor in termenul legal, informeaza o asociatie de profil.
“Desi am incercat gasirea unor solutii de rezolvare amiabila ale platilor acestor dosare de dauna cu Directorul de daune al societatii de asigurari intr-un termen rezonabil de timp, acesta a preferat sa ma asigure de grija pe care Uniqa Asigurari o are fata de asiguratii/pagubitii sai, fara insa, sa achite plata dosarelor de dauna”, afirma Cristian Muntean, directorul Asociatiei Societatilor de Service Auto Independente (ASSAI).

Totodata, ASSAI a sesizat Autoritatea de Supraveghere Financiara (ASF) cu privire la faptul ca Uniqa Asigurari nu si-a actualizat informatiile cu privire la reclamatii pe propriul website. 

Societatile sunt obligate sa afiseze informatiile despre plangerile primite in luna anterioara, in primele 5 zile ale lunii curente. In cazul Uniqa, ultimele informatii publicate sunt aferente lunii septembrie.

Asociatia atrage atentia ca prin aceasta omisiune, consumatorii sunt privati de o informatie importanta, tocmai in preajma campaniei de RCA din luna decembrie.