Monday, December 18, 2017

Proces colectiv castigat definitiv de ANPC impotriva unei banci

Autoritatea Nationala pentru Protectia Consumatorilor (ANPC) a castigat un nou proces colectiv pe clauze abuzive deschis impotriva OTP Bank. Decizia este definitiva si vizeaza contractele de credit ipotecar incheiate inainte de 2010. Autoritatea a castigat primul astfel de proces impotriva bancii in vara anului 2015.

Prin decizia definitiva emisa in urma cu cateva zile, Cutea de Apel Bucuresti a hotarat sa elimine din toate contractele mentionate clauzele care acordau dreptul bancii sa modifice rata dobanzii in functie de politica proprie, ca si nivelul taxelor si comisioanelor, fara acceptul clientului.

De asemenea, este eliminata si prevederea potrivit careia nerespectarea de catre client a “oricarei obligatii” asumate prin contract da dreptul bancii sa declare scadent anticipat intregul credit si sa ia orice masura pentru recuperarea pagubei. 

Procesul fiind unul colectiv, sentinta are efecte erga omnes, adica trebuie aplicata tuturor dosarelor de credit similare cu cel reclamat.

Ce s-a intamplat cu cererea de restituire a banilor incasati fara temei?

In schimb, instantele au respins cererea ANPC ca debitorilor sa le fie restituite sumele incasate fara temei. In aceste conditii, debitorii care au platit bani in plus pe dobanzi sunt nevoiti sa deschida o actiune separata pe baza acestei decizii.

In vara lui 2015, ANPC a mai castigat un proces de tip "class action" impotriva OTP Bank. La vremea respectiva, instanta a stabilit ca fiind abuzive clauzele ce privesc dobanda si stabilind ca acestea vor fi eliminate din toate contractele de acest tip incheiate de banca cu clientii sai. In cauza atunci au fost doua tipuri de contract - unul care priveste imprumuturile de nevoi personale garantate cu ipoteca si unul de credit imobiliar.

In prezent, pe rolul instantelor exista peste 45 de procese de tip "class action" deschise de ANPC impotriva bancilor, care vizeaza caracterul considerat abuziv al comisionului de risc/administrare, dobanzii de referinta variabila; dobanzii revizuibile dupa politica si discretia bancii; clauzei de schimb valutar care trece tot riscul deprecierii leului fata de dolar, euro, CHF etc. la consumator.