Monday, December 11, 2017

Cresterea dobanzilor urca semnificativ neperformanta firmelor

Rata de neperformanta a creditelor acordate companiilor s-a redus, in ultimul an, cu patru puncte procentuale, la 15,8%. Insa, o crestere a dobanzilor de doua puncte procentuale ar putea duce la o revenire a acestei rate la 18,7%, reiese din Raportul asupra stabilitatii financiare publicat de BNR. 

“Estimari preliminare arata ca rata creditelor neperformante s-ar majora de la valoarea actuala de 15,8% la 18,7% in ipoteza unui soc de 200 de puncte de baza pe rata dobanzii (doua puncte procentuale -n.r.)”, se subliniaza in raport. 

Care sunt cauzele neperformantei companiilor?

Specialistii BNR subliniaza faptul ca, desi rata de neperformanta este in scadere, sectorul companiilor prezinta inca riscuri ridicate, in special din cauza capitalizarii deficitare a acestora. Astfel, este de asteptat ca, in perioada urmatoare, rata de neplata sa creasca. 

“Avand in vedere importanta relativ ridicata a expunerilor bancilor fata de firmele cu valori ale capitalurilor sub limita reglementata, dar care nu au intrat inca in starea de nerambursare, (aproximativ 13% in septembrie 2017), situatia financiara fragila a acestei categorii de companii poate pune presiune asupra bilanturilor institutiilor de credit in perioada urmatoare. Un alt factor important care poate determina o crestere a ratei de neplata a creditelor in perioada urmatoare este proportia covarsitoare a imprumuturilor nou-acordate cu rata de dobanda variabila in conditiile reluarii ciclului de majorare a ratelor de dobanda ca urmare a cresterii inflatiei. creditele noi sunt acordate preponderent cu dobanda variabila (88% din creditele noi acordate in lei, respectiv 85% din cele acordate in euro au rata dobanzii variabila”, se mai arata in raport. 

Firmele cu un nivel de capitalizare sub pragul reglementat cumuleaza credite cu intarziere la plata mai mare de 90 de zile de circa 5,6 miliarde lei in luna septembrie 2017, reprezentand 55% din totalul expunerilor de acest tip. Daca sunt luate in considerare si crediteleaflate in improbabilitate de plata, imprumuturile incadrate ca neperformante generate de firmele subcapitalizate se ridica la 7,7 miliarde de lei, respectiv 46% din totalul creditelor neperformante generate de sectorul companiilor in bilanturile bancilor.

“Este, astfel, necesara o monitorizare atenta a riscurilor generate de sectorul firmelor asupra institutiilor de credit avand in vedere si eterogeneitatea rezultatelor financiare inregistrate de catre companii, vulnerabilitatile structurale existente, dar si evolutiile economice si financiare prognozate”, mai spus specialistii BNR. 

Ce domenii raman cele mai riscante pentru banci?

La reducerea creditelor neperformante in ultimul an au contribuit atat diminuarea volumului creditelor care au o intarziere la plata mai mare de 90 de zile (cu 0,7 puncte procentuale), cat si reducerea imprumuturilor aflate in improbabilitate de plata (cu 2,3 puncte procentuale).

In functie de dimensiunea companiilor, cea mai mare neperformanta se inregistreaza la microintreprinderi, de aproximativ 19%, desi in scadere de la 22% in urma cu un an. In schimb, la companiile mari, rata este de putin peste 5%, de asemenea in scadere fata de septembrie 2016, cand era de aproximativ 7%. 

In acelasi timp, rata medie de nerambursare a firmelor romanesti a scazut la 3,1% in septembrie 2017, de la 3,9% cu un an in urma, in contextul in care numarul de companii care au intrat in starea de nerambursare pentru prima data in ultimele 12 luni a continuat sa ramana pe un trend descrescator.

Din punct de vedere al domeniului de activitate, ratele de neperformanta s-au imbunatatit in majoritatea ramurilor economice, nota discordanta facand sectorul utilitati (+5 puncte procentuale). Desi sectorul constructiilor si cel imobiliar au inregistrat cele mai importante diminuari ale ratei creditelor neperformante (de 5,3 puncte procentuale, respectiv 7,5 puncte procentuale, in intervalul septembrie 2016 – septembrie 2017), acestea se mentin in continuare printre cele mai riscante sectoare din portofoliul bancilor (rata NPL fiind de 30,6% in constructii, respectiv de 19,3% in imobiliare, in luna septembrie 2017).