Sunday, July 26, 2020

Titlurile de stat se concureaza dur intre ele



Lansarea unor noi emisiuni de titluri de stat, in lei si euro, ce urmeaza sa fie listate la bursa pune intr-un cont de umbra vechile titluri de stat ce pot fi cumparate prin Trezorerie.

Mai exact, vorbim de programele Fidelis si Tezaur care au asemanari dar si caracterisitici diferite. In vreme ce titlurile din programul Tezaur se vand doar prin Trezorerie si Posta, cele din programul Fidelis se vand prin reteaua BCR, BRD, Banca Transilvania, BT Capital Partners si partenerii sai.  

Daca titlurile de stat emise in cadrul programului Tezaur sunt doar in lei si au scadenta la 1,2,3 si 5 ani, titlurile emise in cadrul programului Fidelis sunt atat in lei (scadenta la 2 si 4 ani) cat si in euro (scadenta la 5 ani) si vor fi listate la bursa ceea ce inseamna un mare pas inainte . 

Cum sa nu pierzi dobanda la rascumparare

Listarea la bursa asigura rascumpararea si inainte de scadenta cu un anumit randament in vreme ce titlurile din programul Tezaur desi dau dreptul de rascumparare inainte de scadenta functioneaza ca un depozit la termen unde cei care isi lichideaza plasamentul nu primesc dobanda pentru perioada in care si-au imobilizat banii. 

Sa nu se inteleaga de aici ca dobanda se acumuleaza gradual in cazul listarii la bursa. Mecanismul e mai complicat si implica echilibrul dintre cerere si oferta. Cei care detin obligatiunile vor dori ca  in pretul de vanzare sa fie inclusa pe langa valoarea nominala a titlului de stat si intreaga dobanda aferenta perioadei de imobilizare a banilor pe cand cumparatorii vor dori sa obtina un discount. 

Pretul la care se fac tranzactiile depinde si el de mai multi factori, cei mai importanti fiind inflatia si dobana de politica monetara. Daca dobanzile la lei au de pilda o tendinta de crestere la 1-2 ani dupa lansarea emisiunii Fidelis, atunci pretul obligatiunilor tranzactionat la bursa va avea o tendinta de scadere pentru ca dobanzile de 4-4,5% pe care le-ar purta titlurile de stat nu vor mai fi percepute la fel de atractive ca in prezent. 

Similar, daca dobanzile au o tendinta de scadere, vom asista la cresterea pretului obligatiunilor independent de fractiunea de dobanda inclusa. Sa mai spunem ca in cazul emisiunii Fidelis nu exista comision de subscriere (la fel la Tezaur) dar la vanzarea prin bursa ar trebui achitat comision brokerului (uzual 0,1-0,3% din valoarea tranzactiei, in functie de valoarea sa)

Ce randamente poarta titlurile de stat

Programul Fidelis ofera dobanzi de 4% pentru titlurile de stat cu scadenta la 2 ani si de 4,5% pentru cele la 4 ani in vreme ce obligatiunile de stat in euro au dobanzi de 2% la scadenta la 5 ani. 

Pentru emisiunea Tezaur lucrurile sunt destul de asemanatoare. La un an se plateste o dobanda de 3,5%, la 2 ani de 4%, la 3 ani de 4,25% iar la 5 ani de 4,75%. De observat ca scadentele se impletesc destul de bine, emisiunea Fidelis venind sa umple golul scadentei la 4 ani, unde nu existau titluri de stat in cadrul emisiunii Tezaur. 

Sa mai spunem ca in cazul titlurilor de stat dobanda nu este impozabila precum in cazul depozitelor la termen deci randamentul este net. 

Comparatia cu depozitele la termen

Cea mai mare diferenta intre randamente apare la plasamentul in euro unde cele mai bune dobanzi pentru depozitele bancare la termen conform comparatorului Conso sunt de 0,75% la 12 luni, 1,1% la 24 luni si 1,3% la 36 luni in vreme ce titlurile Fidelis in euro au 2% neimpozabil. 

Pentru plasamentul in lei am gasit chiar dobanzi mai mari la banci dar e vorba de randament brut, impozitul de 10% va mai reduce avantajul. De pilda, TBI Bank are 4% la un an (3,6% net) ce se plaseaza chair usor peste oferta Trezoreriei. 

La 2 ani gasim TBI Bank cu 4,2% si CEC Bank cu 4,1 %(depozitul online) dar deja randamentul net este sub titlurile de stat. Iar la 3 ani avem aceasi echipa care face insa rocada-CEC Bank cu 4,6% la depozitul online si TBI Bank cu 4,4% tot la depozitele online. Tot sub cei 4,25% oferiti de stat, net. 

Diferenta vine aici si din posibilitatea rascumpararii titlurilor inainte de scadenta cu o parte din dobanda, avantaj oferit de listarea la bursa. Titlurile cu maturitatea de 2 ani din cadrul programului Fidelis (ce vor fi listate la bursa) cu dobanda de 4% sunt mai atractive decat cele cu aceeasi dobanda emise insa in cadrul programului Tezaur unde nu va exista aceasta sansa.

Se pune intrebarea daca vor mai exista subscrieri pentru titlurile de stat cu scadenta la 2 ani din cadrul programului Tezaur avand in vedere oferta Fidelis pe acelasi palier? In mod previzibil vor fi mai putine si vor fi preferate de persoane mai in varsta, care nu sunt familiarizate cu piata de capital si care s-au obisnuit sa lucreze cu Trezoreria, sau de cei care nu dispun de suma minima impusa in cadrul programului Fidelis. 

Sa mai spunem in final ca titlurile Fidelis pot fi subscrise pana pe 7 august in vreme ce titlurile din cadrul programului Tezaur pot fi subscrise pana la finalul lunii iulie (este de asteptat insa ca din august sa avem noi emisiuni). Spre deosebire de titlurile Tezaur care au o valoare nominala de 1 leu, cele din programul Fidelis au o valoarea nominala de 100 lei, respectiv 100 euro, iar suma minima ce poate fi investita este de 5.000 lei, respectiv 1.000 euro. 

Moment de cotitura provocat de pandemia de coronavirus: Oamenii vor sa urce piramida economisirii



Pandemia de coronavirus ne schimba nu numai prezentul, ci, cum apar deja semne, ne va influenta si viitorul. O criza atat de puternica, venita pe neanuntate, care a lovit atat de brusc, nu e ceva care sa treaca fara urmari. Un milion de oameni s-au trezit in somaj tehnic, sute de mii de familii cu venituri diminuate.

In astfel de situatii se vede cel mai bine cat este important sa aveti o sursa de bani la care sa puteti apela cand veniturile va sunt semnificativ diminuate. Cum creditul este aproape exclus din discutie (e greu sa va imprumutati, cand nu puteti sa va sustineti nici macar traiul de zi cu zi), raman economiile.

Romanii au inceput sa fie mai receptivi la ideea de economisire de cand se confrunta cu pandemia de coronavirus. Au vazut cat sunt de expusi la o criza brusca si perspectiva de a fi luati din nou pe nepregatite nu surade nimanui.

Bancile au observat aceasta schimbare de atitudine si pregatesc strategii orientate spre economisire. La BCR, aceste strategii sunt formulate pe baza unei structuri a cheltuielilor unei persoane/familii:

- 50% din venituri pe nevoi fundamentale (rate, taxe/impozite, chirii/utilitati, traiul zilnic)
- 30% pe socializare (iesiri, restaurante etc.), vacante, hobby-uri
- 20% economisire


Structura economisirii, de la baza spre varf

La randul lor, economiile sunt structurate tot sub forma de piramida, de la cele de baza, urcand spre varf, la unele mai sofisticate. Daca nu va permiteti sa economisiti 20% din venituri luna de luna, puteti pune deoparte o proportie mai mica, distribuita in mai putine mijloace de economisire. Important este sa economisiti si sa puneti deoparte suma propusa cand ati incasat venitul, nu la sfarsitul lunii, cand probabil nu o mai aveti.

Dana Urzica, Sef departament Departamentul Customer Contact Management in BCR, descrie structura economisirii, de la baza spre varf:

  •  La baza - depozite sau conturi de economii, bani pusi deoparte luna de luna, dar la care sa puteti avea acces intr-o situatie de urgenta. In mod ideal, acest cont de economii ar trebui sa aiba macar valoarea a trei salarii, pentru a putea trece la nivelul urmator de economii.
  •  Etajul urmator - asigurare de viata
  •  Un etaj mai sus - pensia privata Pilonul III
  •  Investitii financiare, imobiliare

Din experienta de pana acum, oamenii devin mult mai receptivi daca lucrurile li se prezinta intr-o astfel de maniera structurata, pentru ca au in fata un tablou mult mai usor de inteles si nu doar ideea abstracta de a pune bani deoparte candva.

In privinta varstei de la care este bine sa incepeti sa economisiti, niciodata nu este prea devreme. Dar, in general, oamenii incep sa ia in calcul aceasta varianta si sa si faca pasi concreti in jurul varstei de 35-40 de ani.

Mai devreme, in jurul varstei de 25-30 de ani, ei sunt mai degraba orientati spre imprumut: pentru a-si satisface nevoile, apeleaza la credite de nevoi personale. Dar si in aceasta ipostaza creditul poate fi privit ca o investitie, pentru ca una este un imprumut pentru o vacanta si alta este un credit pentru o masina de spalat, de exemplu.

In sens invers, nici dupa 40 de ani nu e prea tarziu sa incepeti sa economisti. Daca va deschideti un cont de pensii facultative Pilonul III la varsta de 45 de ani, de exemplu, tot va raman de cotizat 20 de ani pana la pensie, perioada suficienta sa se adune o suma buna pentru batranete.

Cardurile de credit pluseaza la avantaje colaterale



Desi dobanzile cardurilor de credit sunt foarte ridicate, bancile incearca sa le faca atractive oferind la pachet cu acestea rate la comerciantii parteneri (pana la 40), asigurari de calatorie, mile aeriene, transport fara costuri la retaileri ori bani inapoi la cumparaturi.

Dobanzile la cardurile de credit trec de 25% in multe cazuri, acest tip de imprumut ajungand sa fie de doua-trei ori mai scumpdecat imprumutul de nevoi personale, pentru cine isi dramuieste intelept resursele, posibilitatea de a cumpara in rate fara dobanda (uzual 12, 24 dar exista chiar si 40 de astfel de rate) este un avantaj important cand ai nevoie de obiectul vizat si nu poti astepta sa economisesti pana il poti cumpara cu banii jos (de pilda, cand se strica centrala termica in plina iarna sau ai o reparatie costisitoare de facut la masina personala care nu sufera amanare). 

Similar, folosirea perioadei de gratie care se apropie de 2 luni este utila cand ne confruntam cu un varf neasteptat al cheltuielilor (o vacanta, o aniversare, etc) a?a cum programele de cashback pot aduce niste bani bineveniti in contul de card daca nu se abuzeaza de astfel de oportunitati pentru ca tentatia cheltuirii banilor care nu iti apartin si pentru care nu trebuie sa platesti imediat este reala. 

In ciuda faptului ca bancile recomanda si platile uzuale, precum achitarea utilitatilor, folosind cardul de credit, la astfel de solutii ar trebui apelat doar in cazurile accidentale de lipsa de lichiditati pentru ca exista riscul ca banii care nu pot fi platiti in luna curenta sa nu poata fi achitati nici luna viitoaredin veniturile incasate, iar dependenta de cardul de credit sa se accentueze..  

Cardurile BCR au “PlusInCont”

Cardurile de credit emise de banca au 55 de zile perioada de gratie, pana la 12 rate fara dobanda la cumparaturi si bani inapoi la cumparaturile de la parteneri. Pentru cei ce se inregistreaza in programul PlusInCont se ofera cashback reprezentat de discounturi de 4% la achizitiile de pe Aliexpress.com, Flanco, Booking.com, 1,5% pentru Cora, 10% la Carturesti, 3% la Decathlon, 20% la Dodo Pizza, etc. 

Pentru a avea acces la programul de rate fara dobanda valoarea cumparaturilor trebuie sa fie de minim 200 de lei. Pentru o valoare cuprinsa intre 200 si 1.000 de lei se pot accesa 3 rate fara dobanda, pentru valori cuprinse intre 1.000 si 2.000 lei pot fi 6 rate fara dobanda iar peste 2.000 lei se ajunge la 12 rate fara dobanda. Costul emiterii cardului standard Visa/Mastercard este de 20 de lei iar cel de administrare anuala de 45 de lei (pentru cardurile destinate achizitiilor de la Ikea costul de emitere este zero iar cel de administrare 30 de lei pe an). Pentru a avea acces la program (“De toate in rate” sau “Plata in rate la Ikea”) posesorul cardului trebuie sa anunte banca fie prin sms fie prin call center ca doreste activarea platilor cu rate zero pentru perioada vizata.  

BRD si cele 40 de rate fara dobanda

Si pentru cardurile BRD exista facilitatea ratelor fara dobanda, uzual 6 oriunde in lume pentru plati de minim 200 de lei dar in cazul partenerilor bancii, semnificativ mai multe. De pilda, pentru cumparaturile de la Altex se poate merge la 40 de astfel de rate, la eMAG, F64, Mathaus la 24, Brico Depot-12, etc. 

Comisionul de administrare a cardului este de 50 de lei pe an iar dobanda de 26%. Nu vom insista prea mult pe suma minima de rambursat pentru ca aceasta nu poate fi trecuta la avantaje in majoritatea cazurilor; cu cat este mai mica (de exemplu, in cazul BRD de 3,5% lunar din soldul utilizat) cu atat mai mult va plati posesorul cardului o dobanda foarte mare.

Raiffeisen Bank include contul Genius de la eMAG

Banca ofera la randul sau programul de rate fara dobanda la parteneri (pana la 24), perioda de gratie de 56 de zile, dobanda de 26%, 5% suma minima de rambursat pe luna si solutii moderne de plata (plati cu telefonul si ceasul). In cazul cardului Gold, exista si o asigurare de calatorie inclusa si posibilitatea ca din bonusurile acumulate (12,5 lei bonus la fiecare 1.500 lei cheltuiti intr-un ciclu de tranzactionare) sa se acopere taxa de administrare de 150 lei pe an. 

Interesant este parteneriatul cu eMAG ce presupune ca cei care isi vor face pana la sfarsitul lunii iulie 2020 un astfel de card vor avea pentru un an inclus serviciul Genius de la eMAG (livrarea a produselor fara costuri de transport, 60 zile perioada de retur in loc de 30, promotii saptamanale). Cum un astfel de abonament costa 100 de lei pe an iar comisionul de administrare al bancii pentru card doar 60 de lei pe an, pare o afacere buna pentru cei interesati. 

Banca Transilvania ofera mile aeriene la cumparaturile pe card

Cardurile de credit emise de banca ofera la randul lor rate fara dobanda la parteneri, au o dobanda fixa de 24%, o perioada de gratie de 55 de zile si include asigurari de calatorie prin Groupama (cu conditia ca posesorul sa fi facut cheltuieli de minim 300 de lei cu trei luni inainte de calatorie, iar cheltuielile aferente calatoriei sa fi fost facute tot prin intermediul cardului de credit). De remarcat aici programul Flying Blue Clasic si Premium care ofera mile ca premiu la fiecare cumparatura cu cardul pentru companiile Tarom, KLM si Air France astfel incat cine acumuleaza multe mile le poate converti in bilete de avion (5 lei cheltuiti aduc intre 1,3 si 2 mile castigate). 

In concluzie, un card de credit poate fi mai avantajos decat un imprumut de nevoi personale in cazul unei achizitii de valoare mai mare care poate fi rambursata in 12 sau 24 de rate si pentru care costul aferent (emiterea cardului si administrarea sa anuala) este mai mic decat dobanda unui credit de nevoi personale de valoare egala. 

In cazul in care este folosit doar pentru perioada de gratie aferenta, ramane de verificat daca beneficiile programelor de fidelitate si cashback vor compensa costurile cu emiterea si administrarea sa anuala.In tot cazul, nu uitati ca avantajul ratelor fara dobanda dispare la prima intarziere la plata, cand bancile vor calcula imediat penalitati.