Wednesday, June 3, 2015

Obligatiuni Imocredit IFN la BVB

Imocredit IFN listeaza la Bursa de Valori Bucuresti o emisiune de obligatiuni de 15 milioane de lei (3,4 milioane de euro) incepand din data de 3 iunie 2015. Obligatiunile au fost scoase la vanzare in perioada 23 aprilie – 4 mai, iar fondurile obtinute vor fi utilizate pentru acordarea de imprumuturi clientilor. 

Potrivit unui comunicat de presa, obligatiunile sunt garantate, convertibile in actiuni la maturitate si au o scadenta de sapte ani. Titlurile au valoarea nominala de 8 lei, iar rata dobanzii este fixata, compusa din ROBOR la 6 luni plus o marja de 3%. Plata dobanzii se va face semestrial.

Oferta de vanzare a fost intermediata de casa de brokeraj BT Securities.

Imocredit IFN face parte din grupul financiar Imofinance. ”Principalul domeniu de activitate al Grupului consta in furnizarea de servicii financiare persoanelor fizice si juridice. Printre aceste servicii se numara: acordarea de credite ipotecare, credite imobiliare, credite de consum, credite pentru IMM, dar si leasing financiar atat pentru persoane fizice, cat si pentru persoane juridice”, se mai arata in comunicatul citat.

Titluri pentru populatie la Bursa

Titlurile de stat pentru populatie vor fi prezentate miercuri, 3 mai, la Bursa de Valori Bucuresti. Subscrierea pentru astfel de titluri va demara in perioada imediat urmatoare, potrivit unui comunicat al BVB. Ministerul Finantelor nu a mai emis titluri de stat pentru populatie din anul 2005. 

Directorul Trezoreriei, Stefan Nanu, a anuntat, la inceputul lunii mai, ca Finantele vor lansa, in prima jumatate a anului, o emisiune de titluri de stat pentru populatie, cu o maturitate intre 1 si 3 ani, iar denominarea va fi mai mica decat pe interbancar, de 1.000 de lei titlul.
    
Pe de alta parte, un raport recent al Curtii de Conturi recomanda Ministerului Finantelor sa emita titluri de stat adresate populatiei, in scopul largirii bazei de investitori, sustinerii pietei titlurilor de stat si promovarii comportamentului de economisire pe termen lung.

Codasii Europei la conturi curente

Mai putin de jumatare dintre romanii de peste 25 de ani (46%) au un cont curent deschis la banca, iar majoritatea sunt conturi de salarii, potrivit unor date de la Banca Mondiala preluate de compania de consultanta si audit Deloitte. 
Prin comparatie, in Cehia ponderea celor de peste 25 de ani care detin un cont curent este de 85%, iar in Slovacia ajunge la 83%.

Potrivit sursei citate, in Bulgaria, cel mai sarac stat din Uniunea Europeana, 54% din cetatenii de peste 25 de ani au un cont curent.

Daca pragul de varsta scade la 15 ani, in Romania, ponderea celor care detin un cont coboara la 45%. 

Reprezentantii Deloitte sustin ca exista doua explicatii pentru nivelul redus al penetrarii bancare din Romania. Prima este legata de distributia geografica a populatiei, avand in vedere ca 44% din persoane sunt angajate oficial intr-o forma de activitate economica sustenabila, iar a doua este stadiul inca incipient de dezvoltare al sistemului bancar. 

Deloitte estimeaza ca piata abordabila a celor 40 de institutii de credit de pe plan local este de 17 milioane de romani, insa penetrarea serviciilor bancare este foarte scazuta.

Firmele vor sa isi reduca dependenta de banci

Firmele din Romania se feresc inca sa solicite credite bancilor. Mai mult, cele indatorate vor sa isi mentina sau sa isi reduca dependenta de banci in perioada imediat urmatoare, reiese dintr-un sondaj privind accesul la finantare al companiilor realizat de Banca Nationala a Romaniei (BNR). 
Cele mai multe firme intervievate (62%) au raportat ca nu au solicitat credite de la institutiile financiare in perioada octombrie 2014 – martie 2015. Mai mult, companiile au declarat majoritar ca intentioneaza sa isi mentina sau sa isi reduca gradul de indatorare bancara. 64% dintre firme sustin ca nu ar lua un credit in lei si 68% ca nu ar lua un credit in euro, indiferent de cost, reiese din studiul citat. 

In concluzie, companiile continua sa se bazeze preponderent pe finantarea interna. 44% dintre acestea au optat pentru reinvestirea profitului sau vanzarea de active ca sursa de finantare, inclusiv acele companii care au indicat o scadere a profitului in perioada de referinta. 

”Finantarea bancara este utilizata la scara redusa de catre companii, 7% indicand folosirea descoperitului de cont bancar sau a liniilor de credit si 3% optand pentru un credit de investitii. Creditele avand garantia fondurilor de garantare au fost utilizate marginal in perioada octombrie 2014 - martie 2015 (1% din firme)”, mai reiese din documentul mentionat.     

Dupa dimensiunea firmei, ponderea IMM-urilor fara datorii la terti este semnificativ mai mare decat cea a corporatiilor (28% fata de 7%).

Corporatiile au continuat sa indice o apetenta mai mare pentru finantarea bancara. 33% au apelat la descoperit de cont bancar sau linii de credit si 10% la credit pentru investitii, in perioada de referinta.  

Dupa sectorul de activitate, firmele din agricultura, ca si în sondajele precedente, s-au dovedit mai interesate de credite bancare decat firmele din alte sectoare, desi in proportie mai redusa comparativ cu exercitiul precedent (22% au indicat ca au folosit descoperit de cont sau linii de credit si 14% credite bancare pentru investitii). Totodata, firmele din agricultura declara ca folosesc si reinvestirea profitului sau vanzarea de active in cea mai mare proportie (69% dintre acestea). 

Studiul realizat de BNR surprinde opiniile sectorului real cu privire la cele mai presante probleme in desfasurarea activitaii, disponibilitatea si evolutia surselor de finantare. Analiza este realizata pe baza raspunsurilor companiilor la sondajul mentionat, perioada investigata fiind octombrie 2014 - martie 2015.

Sondajul, efectuat semestrial de BNR in lunile martie si septembrie, are la baza un chestionar care este transmis unui esantion de aproximativ 10.500 de companii nefinanciare, dintre care circa 85% sunt IMM. Esantionul este reprezentativ la nivel national si regional si este extras prin procedee statistice.