Thursday, February 28, 2019

Asigurare auto 2 in 1 - RCA plus optiuni din CASCO

Proprietarii de masini care vor sa detina o singura polita de asigurare, cu protectie totala, au la dispozitie un astfel de produs. Este vorba de o asigurare care cuprinde polita RCA, la care se pot adauga optiuni specifice asigurarii CASCO, de la cele de baza, la varianta full.


Oferta Allianz-Tiriac este valabila exclusiv pentru persoanele fizice. Practic, asiguratul va avea de ales din patru pachete, diferite in functie de complexitate, insa care pornesc de la asigurarea RCA. Pachetele sunt intitulate Confort, Plus, Extra si Max, si contin polita obligatorie, dar si acoperiri auto facultative.

Care sunt optiunile pentru asigurat?


Asadar, pachetul minim este format din RCA plus optiunea decontare directa, la care se adauga, progresiv, in functie de nevoile clientului, acoperiri asociate riscurilor auto pentru proprietarul vehiculului, sofer si pasageri,  respectiv „accidente persoane”, „protectie juridica”, „asistenta rutiera” si acoperiri care, in mod uzual, se regasesc in asigurarea CASCO. 

Pachetul CONFORT ofera, pe langa RCA, o serie de acoperiri suplimentare de baza precum asistenta rutiera si accidente persoane, dar si protectie juridica.

Pachetul PLUS contine acoperire impotriva efectelor externe, precum: fenomene naturale, incendiu, explozie si daune provocate de animale, plus  acoperirile din pachetul Confort cu varianta extinsa pentru asistenta rutiera si accidente persoane.

Pachetul EXTRA include acoperirile din pachetul Plus si, suplimentar, acoperiri pentru furt, vandalism, elemente vitrate.

Pachetul MAX  este cel mai cuprinzator si ofera protectie impotriva daunelor cauzate de clientul insusi si de alte evenimente neprevazute. Acopera, pe langa riscurile din pachetul Extra, si riscuri produse de coliziune, zgariere, rasturnare, cadere de corpuri pe vehicul dar si protectia pretului de achizitie pentru vehicule noi. 

Produsul de asigurare ofera acoperire atat pe teritoriul Romaniei, cat si in strainatate, in tarile in care este aplicat sistemul Carte Verde.

Asigurarile se pot achizitiona impreuna sau separat

Noul produs auto va fi disponibil pe platforma de ofertare a companiei, unde consumatorul va avea acces atat la pretul fiecarui pachet, cat si la pretul RCA de sine statator, pentru a putea lua o decizie cat mai rapida in privinta achizitionarii produsului de care are nevoie. 

Implementarea noului produs de asigurare auto pentru toate segmentele de clienti si pentru toate canalele noastre de distributie se va face in timp, pe parcursul urmatoarelor luni, spun reprwzentantii companiei. 

Conform legii, clientii isi pot achizitiona asigurarea auto obligatorie separat de asigurarea facultativa Casco. Acum, insa, cei care vor sa cumpere o asigurare Casco de la Allianz-Tiriac si au o polita RCA in vigoare, indiferent de compania emitenta, pot alege noul produs auto, pentru o perioada subanuala ramasa pana la expirarea RCA, respectiv pana la alinierea celor doua asigurari auto. 

In egala masura, clientii cu un RCA deja in vigoare pot opta, in continuare, separat, pentru polita Casco. 

Ce prefera asiguratii?

Reprezentantii companiei sustin ca, din studiile si analizele locale si regionale realizate, reiese faptul ca proprietarii de autovehicule opteaza, in general, pentru anumite tipuri de acoperiri, unificate in 3, maximum 5 pachete prestabilite, astfel incat procesul decizional sa fie cat mai simplu.

De asemenea, din perspectiva eficientei, conform acelorasi studii, clientii prefera sa incheie majoritatea asigurarilor la o singura companie de asigurari care sa le ofere toate serviciile conexe de care au nevoie, avand un singur punct de contact si posibilitatea realizarii platilor la aceeasi data, prin aceeasi modalitate.