Tuesday, April 27, 2021

Cum se explica efervescenta bursei

 


Un numar tot mai mare de emisiuni de actiuni si obligatiuni bat la poarta BVB in ultima vreme, maximele pre-criza financiara au fost depasite de catre indici, iar apetitul de risc e in crestere odata cu sperantele ca pandemia se va sfarsi in curand.


De la inceputul lunii aprilie am vazut sosind la bursa Firebyte Games (actiuni), Raiko Transilvania (actiuni), Qalis Properties (obligatiuni), Alive Capital (obligatiuni), Restart Energy One (obligatiuni), Tradeville a inchis cu succes plasamentul privat Agroland Agribusiness (suprasubscirere de 15 ori) iar actiunile companiei vor veni la randul lor la tranzactionare in cateva luni. 

In mai este asteptata oferta TTS (oferta publica initiala de actiuni-IPO), cel mai mare transportator de marfuri pe Dunare, iar in iunie dezvoltatorul imobiliar de lux One United Properties va avea de asemenea un IPO, conform declaratiilor oficialilor companiei. Ca sa nu mai vorbim de Hidroelectrica, al carei IPO este asteptat spre finalul anului. 

Pe fondul acestor noi listari si interesului crescut pentru bursa, autoritatile fac promisiuni de incurajare a dezvoltarii pietei de capital, se are in vedere chiar o strategie de reducere a impozitului pe profit pentru investitori si, evident, noi listari. De ce avem brusc atata agitatie in piata de capital dupa ani buni de seceta?

Final de pandemie, final de ciclu economic

Dupa o perioada de restrictii frustranta pentru oricine, lumea vrea sa consume mai mult, sa calatoreasca mai mult, sa traiasca mai bine. Si de aici asteptarile investitorilor ca vom avea profituri mai mari pentru companiile listate in acest an. 

Mai este apoi efectul sumelor pompate de bancile centrale pentru sprijinirea economiilor dezvoltate care incep sa ajunga si aici ca investitii in piata de capital. 

Nu in ultimul rand, ne apropiem de finalul unui ciclu economic care a inceput imediat dupa criza financiara din 2008-2009 si care a marcat o perioada de dobanzi foarte reduse. Sunt multi bani in piete si e firesc sa avem burse exuberante acum. Nu e un secret pentru nimeni ca pe finalul ciclului economic se produce cel mai mare numar de fuziuni, achizitii, listari la bursa. Cei care doreau sa iasa profitabil dintr-o investitie acum gasesc cel mai usor cumparatori care sa le satisfaca pretentiile. 

Cat va dura petrecerea? Posibil pana la finalul anului, poate si inceputul anului viitor sa ne gaseasca la fel de optimisti. E un moment bun de vandut, poate fi si un moment bun de cumparare dar pentru asta investitorii trebuie sa fie mult mai selectivi, intr-un mediu dominat de incredere e greu de gasit titluri subevaluate sau evaluate la un pret corect. 

Pe piata obligatiunilor, desi avem randamente de 8-9% pentru noile emisiuni, mult peste dobanda bancara la termen, e mai sigur sa se mearga pe un portofoliu cat mai diversificat (sa nu uitam ca aceste emisiuni nu sunt garantate). 

Pe piata actiunilor, daca nu ajungeti pe lista scurta a vreunui broker care intermediaza plasamente private, e mai sigur sa incercati sa cumparati actiuni din ofertele publice ce vor fi listate in acest an. Asta deoarece dupa listare preturile urca destul de mult raportat la nivelul din plasamentul privat dar potential de castig exista si pentru cei care subscriu in ofertele publice, desi considerabil mai mic. Cumpararea de actiuni din piata, dupa inchiderea plasamentelor private si a ofertelor publice e mai riscanta si lasa loc mai putin pentru cresteri viitoare, cel putin pe termen scurt si mediu. 

Platforma de analiza la BVB

O initiativa laudabila din perspespectiva micilor investitori, platforma BVB Research Hub contine rapoarte de analiza pentru societatile listate, cu recomandari din partea brokerilor si tintele vizate pentru cotatii si performantele societatilor respective (poate fi accesata la www.bvbresearch.ro).

Platforma cuprinde in momentul lansarii rapoarte realizate de 11 brokeri-BRK Financial Group, BT Capital Partners, Concorde Securities, Erste Bank Group, Goldring, IFB Finwest, Ipopema Securities, Prime Transactions, Raiffeisen Bank International, Swiss Capital si Wood & Co. 

Emitentii inclusi in program in acest an sunt 15: Alro, Antibiotice, Biofarm, Bittnet Group, Compa, Conpet, Digi Communications, Farmaceutica Remedia, Impact Developer & Contractor, MedLife, Nuclearelectrica, Patria Bank, Purcari Wineries, Sphera Group si TeraPlast. 

Selectia emitentilor a tinut cont de gradul de acoperire din piata la inceputul programului, dar si de strategia proprie a brokerilor de extindere a numarului de companii analizate. 

BVB in calitate de initiator al proiectului sponsorizeaza realizarea rapoartelor de cercetare, fara a interveni asupra continutului iar opiniile exprimate in rapoartele publicate pe platforma apartin in totalitate autorilor. 

Informarea obligatorie a angajatilor ar putea reduce repartizarea aleatorie la Pilonul II

 


Ministerul Muncii a modificat modelul cadru al contractului individual de munca si a introdus obligatia angajatorului a de informa noii salariati ca trebuie sa adere la un fond de pensii private obligatorii (Pilon II).


“Am introdus o noua obligatie care ii revine angajatorului: sa informeze salariatul, in momentul angajarii, cu privire la obligatia de a adera la un fond de pensii administrat privat. Cred ca este mai important sa punem accent mai mare pe aceasta componenta de informare si constientizare a angajatilor ca au aceasta optiune, astfel incat sa poata sa isi decida singuri viitorul, alegand constient in loc sa fie repartizati aleatoriu de catre sistem” clarifica intr-o postare pe Facebook saptamana trecuta, ministrul Muncii, Raluca Turcan.  

Repartizarea aleatorie a depasit 99% in 2020

Initiativa autoritatilor vine in contextul in care aderarea la un fond de pensii a devenit o chestiune lasata in seama aleatoriului, cei mai multi participanti alegand sa nu opteze explicit pentru unul sau altul dintre fondurile de pensii din Pilonul II. 

Daca in urma cu 10 ani rata de distributie aleatorie a participantilor oscila in jurul a 80%, procentul a continuat sa creasca ajungand la 99% la finalul primului trimestru din 2020. 

Astfel, potrivit datelor ASF, din cele peste 64.000 persoane intrate in sistemul pensiilor administrate privat din Pilonul II in primul trimestru al anului trecut, 63.600 fusesera repartizate aleatoriu. 

De unde vine dezinteresul participantilor?

Pe de-o parte, poate fi vorba de comoditate, cata vreme aderarile la fondurile private de pensii se fac prin prezenta fizica, fata in fata, nefiind inca posibila online, cu ajutorul semnaturii electronice. 

Pe de alta parte, e posibil ca o parte dintre participanti sa minimalizeze valoarea contributiilor (3,75% din salariul lunar), mai ales daca au venituri apropiate de salariul minim pe economie, si sa nu considere necesar ca merita efortul de a cauta cel mai bun administrator pentru acestea. 

Nu in ultimul rand, faptul ca nu exista diferente notabile intre politica de comisioane si investitii ale celor 7 fonduri intre care se poate opta la Pilonul II (grosul plasamentelor este reprezentat de titlurile de stat) si nici o concurenta acerba intre ele pentru atragerea de noi participanti, duce la lipsa de interes a noilor intrati in sistem. 

Cu siguranta insa ca dezinteresul participantilor este si un efect al lipsei de informare in legatura cu posibilitatea de a opta, in termen de 4 luni de la prima plata a contributiilor de asigurari sociale, pentru un fond de pensii private obligatoriu. Iar tocmai acest lucru va fi acum suplinit prin modificarea operata de Ministerul Muncii.

Masura a fost solicitata de consumatori si administratori

Grupului Consultativ de Dialog Permanent în domeniul protectiei consumatorilor de servicii financiare nonbancare (GCDP) si-a asumat la inceputul anului trecut o opinie redactata de reprezentantii consumatorilor (AURSF) si ai administratorilor de fonduri private de pensii (APAPR).

Opinia pledeaza pentru alegerea informata a fondului de pensii si se solicita modificarea Ordinului Ministerul Muncii nr. 64/2003, prin introducerea unei prevederi prind informarea noilor salariati de catre angator cu privire la aderarea la un fond de pensii private. 

In plus, Grupul Consultativ propunea un model de informare  in care se explica modalitatea de aderare, modul in care se pot afla performantele din trecut ale fondurilor, prospectul acestora, ce se intampla daca nu se opteaza explicit pentru un fond anume in primele 4 luni de la angajare (repartizarea aleatorie), ce se intampla cu banii, cum sunt administrati, cum se primeste in final o pensie in urma acumularii cotizatiilor, etc. 

Romanii nu mai cred in beneficiile amanarii ratelor

 


Pana pe 15 martie 2021, bancile primisera 21.825 de solicitari de suspendarea obligatiilor de plata din partea clientilor persoane fizice si juridice. Marea majoritate a acestor solicitari au venit din partea persoanelor fizice (96%) si doar 800 de cereri din partea companiilor. 


In 2020, aproximativ 700.000 de persoane fizice si companii au aplicat la acest mecanism.

Pana la 15 martie a.c., din cele aproximativ 22.000 solicitari, 17.220 fusesera deja solutionate, fie in baza prevederilor ordonantei de urgenta 227/2020 (83% dintre acestea), fie in baza masurilor de sprijin adoptate de banci in mod individual. 

Clientii cu probleme la achitarea ratelor au beneficiat anul trecut de o perioada maxima de suspendare a obligatiilor fata de banci de 9 luni, perioada pe care si-au putut-o prelungi in 2021 doar pentru diferenta dintre cele 9 luni si perioada efectiva de suspendare a ratelor de care beneficiasera in 2020.

O parte dintre cererile de suspendare din acest an vin deci pentru completarea acestui ciclu maxim de 9 luni, iar restul sunt cereri noi de suspendare a ratelor. 

Pentru cei care au parcurs deja cele 9 luni de amanare a ratelor si se confrunta in continuare cu dificultati la plata, bancile au mai multe scenarii de restructurare, unul dintre acestea fiind refinantarea imprumuturilor si lungirea scadentelor (potrivit unui regulament BNR din iulie 2020, creditele de consum luate anterior pot fi refinantate la scadente mai mari de 5 ani). 
Anul trecut, ca efect al moratoriului legislativ si prin masuri individuale de suport pentru cllienti, bancile au solutionat 686.500 de cereri provenite de la clienti (inclusiv masurile de amanare la plata a dobânzilor pentru cardurile de credit), potrivit ARB. Doua treimi dintre acestea au fost solutionari pe baza masurilor individuale.

Cum se explica scaderea de 30 de ori a numarului de cereri?

Mai exact, de ce numarul de cereri de amanate de la plata obligatiilor fata de banci este atat de redus in acest an fata de cel raportat in 2020? 

O prima explicatie ar fi ca unii clienti au vazut anul  trecut in amanarea ratelor o oportunitate mai degraba decat ultima solutie disponibila si au ales sa apeleze la aceasta parghie chiar daca acest proces venea cu o crestere ulterioara a costurilor, mai degraba decat sa apeleze la economii sau la restrangerea cheltuielilor. 

A doua explicatie tine de perceptia asupra pandemiei-e posibil ca o parte din debitori sa fie mai putin speriati de perspectivele economice ale pandemiei la un an dupa ce aceasta a pornit si cauta sa se descurce cu resursele de care dispun, convinsi fiind ca o rezolvare medicala a situatiei este aproape. 

O a treia explicatie poate fi reprezentata de perceptia gresita pe care unii au avut-o despre amanarea ratelor, nefiind pe deplin constienti de costurile pe care acest mecanism le presupune. Iar atunci cand au constatat ca, de fapt, amanarea ratelor din prezent presupune costuri mai mari in viitor, au renuntat la a mai aplica pentru o noua amanare, desi prevederile legale le-ar fi permis acest lucru. 

Nu in ultimul rand, e posibil ca nu putini sa fi fost cei care au ales perioada maxima de 9 luni pentru amanarea ratelor inca de anul trecut, astfel incat acum s-au vazut pusi in imposibilitatea de a mai apela la acest mecanism.

Cum iti poti refinanta creditul de consum pe 10 ani

 


Bancile pot folosi în acest scop parghia oferita de un regulament al BNR din iulie 2020 care lasa mai mult spatiu de manevra finantatorilor in contextul in care debitorii se confrunta cu probleme pe fondul pandemiei.


Concret, prin Regulamentul BNR din 5 iulie 2020 se modifica Regulamentul 17/2012 privind conditiile de creditare. 

BNR permite relaxarea conditiilor de refinantare

Astfel, dispozitiile articolelor 16-19 nu se mai aplica “creditelor acordate persoanelor fizice în scopul rambursarii datoriilor aferente creditelor contractate de catre acestea anterior intrarii in vigoare a Regulamentului BNR nr. 5/2020 (…) si a Regulamentului BNR nr. 6/2018 pentru modificarea si completarea Regulamentului BNR nr. 17/2012 privind unele conditii de creditare (..)”. 

“Imprumutatorii stabilesc in normele proprii de creditare conditiile de garantare, gradul maxim de indatorare si perioada maxima a creditelor” de refinantare a datoriilor aferente creditelor luate pana in iulie 2020, “potrivit art.12”, se spune in noul Regulament.

Articolul 17 din Regulamentul 17/2012, esential in ceea ce priveste extinderea perioadei de acordare a refinantarilor pentru creditele de consum, preciza la alineatul 1 ca “durata creditelor de consum nu poate depasi 5 ani”  

Cu alte cuvinte, creditele de refinantare a imprumuturilor de consum acordate inainte de 8 iulie 2020 (data publicarii in Monitorul Oficial al Regulamentului BNR nr. 5 din 5 iulie 2020) se pot acorda pe mai mult de 5 ani. 

Este o masura gandita sa vina in sprijinul celor care se confruntau cu probleme la rambursarea imprumuturilor dupa declansarea pandemiei, alaturi de mai cunoscuta masura de amanarea a creditelor bancare pentru 9 luni. 

De altfel, bancile au inceput sa implementeze noile masuri prevazute prin Regulamentul 5/2020 al BNR abia din acest an, pe fondul implinirii celor 9 luni de suspendare a imprumuturilor unde debitorii se confruntau cu probleme. 

Rationamentul din spatele acestei decizii e simplu-un credit de refinantare luat pe o perioada mai lunga va duce la scaderea ratei lunare aferente, usurand povara rambursarii ratelor pentru debitor.  

Refinantare prin George pe maxim 10 ani de la BCR

La BCR, creditele de refinantare se pot obtine 100% online, iar valoarea imprumutului este de maxim 110.000 lei, acordat pe maxim 10 ani. 

Dobanda este fixa si nu se percep comisioane de analiza dosar si administrare credit. Plaja de oscilatie a dobanzilor este insa destul de mare (de la 6,69% la 17,8%), in functie de suma, perioada creditului, veniturile realizate, ratele in derulare, istoricul in relatia cu banca. 

Cine migreaza cu veniturile la banca va primi o reducere de dobanda de 2 puncte procentuale, iar pentru asigurarea creditului inca 0,5 pp bonus. Un credit de 50.600 lei pe 10 ani va avea astfel DAE de 10% si o rata lunara de 658 lei. 

BRD vine cu Expresso Restart

Creditele anterioare datei de 8 iulile 2020 se pot refinanta pe maxim 8 ani, la o dobanda fixa. 
 
Valoarea creditului este de maxim 130.000 lei, fara garantii suplimentare. In cazul in care valoarea imprumutului este cuprinsa intre 2.000 si 35.000 lei dobanda va fi de 9,89% (8,9% daca se primesc veniturile intr-un cont la BRD) si de 8,78% pentru sume acordate intre 35.000-130.000 lei (7,9% daca se primesc veniturile intr-un cont la BRD).

Refinantare pe 10 ani si de la UniCredit

Suma maxima este de 100.000 lei, dobanzile sunt fixe si scad progresiv in functie de suma. Se premiaza si in acest caz virarea veniturilor intr-un cont deschis la banca. 

Cea mai mare dobanda (15,99%) se plateste de catre clientii care nu vireaza venituri si care imprumuta sub 20.000 lei. 

In cazul in care ar exista asigurare de viata (cu prima lunara de 0,15 % din suma imprumutata) aceasta ar scadea la 13,99 % iar daca se vireaza in plus veniturile la banca dobanda ar fi de 11,99%. 

Cea mai buna dobanda este de 7,99% si se obtine la sume imprumutate cuprinse intre 60.001-100.000 lei, in cazul creditelor cu virare de venit si asigurare de viata. 

Garanti Bank refinanteaza cu dobanzi fixe de 7,35%

Suma maxima acordata este de 115.000 lei, pentru maxim 10 ani, pentru creditele mai vechi de 8 iulie 2020. 

Se poate opta pentru o dobanda fixa sau variabila. 

Dobanda fixa este de 7,35% si se plateste un comision de administrare lunara de 20 de lei (DAE 8,69%). 

Dobanda variabila se calculeaza cu formula IRCC 3 luni plus o marja de 5,1% si exista si in acest caz comisionul de administrare de 20 lei pe luna. 

La Raiffeisen Bank refinantarile se fac pe maxim 8 ani

Banca are un credit de refinantare fara ipoteca denumit “Flexicredit Refinantare”. 

Perioada de refinantare este de minim 18 luni si de maxim 8 ani pentru creditele ce urmeaza a fi refinantate acordate inainte de 8 iulie 2020 si maxim 5 ani pentru cele acordate dupa aceasta data. 

Suma refinantata este cuprinsa intre 500 si 20.000 euro, echivalent lei. 

Pana pe 22 mai se poate beneficia de o dobanda promotionala de 7,5% pentru aceste credite de refinantare (dobanda uzuala era de 8,75% pentru refinantarile interne si de 7,5% pentru cele externe, dar numai daca solicitantul aplica online si primeste veniturile in cont la Raiffesen Bank)

All in 1 de la Alpha Bank

Alpha Bank are creditul “All in 1”, un credit de consum pentru refinantare cu dobanda fixa sau variabila prin care “iti poti consolida imprumuturile de la una sau mai multe banci, platind o singura rata lunara”. 

Se poate imprumuta pana la  30.000 euro fara imobil in garantie iar rambursarea, in functie de imprumuturile refinantate, se poate face in 5 sau 7 ani. 

Leul se corecteaza si fata de competitorii regionali

 


In acest an, deprecierea leului se vede atat fata de euro cat si fata de valutele regionale, o dinamica inversata fata de evolutiile din 2019 si 2020 cand leul se aprecia fata de zlot, forint sau coroana din Cehia. 


Am comparat evolutiile valutare din ultimii doi ani iar concluzia care se formeaza punand cap la cap evolutia paritatilor este ca dezechilibrele la nivel macro din Romania incep sa se simta in cursul de schimb. Fata de 9 aprilie 2019, leul pierduse 3,58% pana pe 8 aprilie 2021 fata de euro (de la o cotatie de 4,7526 lei/euro s-a ajuns la 4,9228 lei/euro). 

Aparent, nimic ingrijorator. Deprecierea monedei nationale de 3,5% in 2 ani este de aproape doua ori mai mica de pilda decat dobanda la titlurile de stat pe un an, deci cine a avut banii plasati in lei a iesit oricum in castig avand in vedere dobanzile reduse la depozitele la termen in euro. 

Nu stim insa daca se va putea spune acelasi lucru si anul viitor, avand in vedere ca dobanzile la titlurile de stat au scazut usor intre timp fata de nivelul din 2020 iar Ministerul Finantelor emite de anul trecut titluri de stat in euro unde dobanda este in apropierea pragului de 2% pe an. 

De remarcat o anumita accelerare a deprecierii in 2021, avand in vedere ca aproape jumatate din pierderile consemnate de moneda nationala in intervalul 9 aprilie 2020-8 aprilie 2021 s-au petrecut in acest an (pe 9 aprilie 2020 cursul leu/euro era de 4,8278 lei, iar acesta a inceput 2021 la 4,8694 lei). 

Valutele regionale isi iau revansa

Anul trecut leul se putea fali cu evolutia sa in fata monedelor din Cehia, Polonia, Ungaria. Punand baza in 9 aprilie 2019, leul era mai puternic fata de toate trei un an mai tarziu. De la 1,1087 lei zlotul polonez coborase la 1.0616 (-4,2%), coroana din Cehia se ieftinise de la 0,1856 lei la 0,1794 (-3,3%) iar 100 forinti maghiari coborasera de la 1,4779 lei la 1,3621 lei (-7,8%). 

Ei bine, daca ne raportam la cotatiile valutare din 2020, pe 8 aprilie 2021 atat zlotul cat si forintul si coroana din Cehia s-au apreciat fata de leu. Zlotul a recuperat cam jumatate din pierdere ajungand la 1,081 lei, 100 forinti au ajuns sa valoreze  1,3730 lei, iar coroana ceha avansase cel mai mult, depasind cotatia din 9 aprilie 2019 (0,19 lei). Ce putea determina o asemenea dinamica?

Inflatia, datoria publica incep sa aiba un cuvant de spus

Accelerarea deprecierii leului in 2021 poate fi pusa, partial, si pe seama inflatiei. Cresterea preturilor peste reperul de 3% in lunile de iarna nu e bine digerata de cursul valutar si induce un puseu de depreciere fata de euro. 

In plus, datoria publica avanseaza mult prea rapid pentru a mentine forta leului. Sa nu uitam ca la finalul lui 2018 aveam o datorie publica de 35% din PIB iar la sfarsitul acestui an vom avea una de peste 50% din PIB, posibil spre 55% din PIB. Or, o crestere de 20% din PIB a datoriei publice in numai 3 ani nu este de natura a da incredere celor care cumpara titluri guvernamentale. 

Ca sa puna capac, economia americana isi revine mai repede decat cea europeana, programele de stimulare (bani cash dati efectiv familiilor americane) produc ceva inflatie, randamentul titlurilor guvernamentale americane creste, iar multi investitori scot bani din economiile emergente pentru a le cumpara, deci leul se depreciaza si din aceasta cauza.

Ramane de vazut daca si la finalul acestui an, cine si-a pastrat economiile in lei va fi la fel de optimist ca in 2019 sau 2020 raportat la alternativa plasarii lor doar in euro. Pana la urma, un portofoliu cat mai diversificat e cheia succesului mereu, si cu atat mai mult in vremurile de incertitudine. 

Prin CEC Bank iti poti supraveghea conturile de la alte banci

 


Prin aplicatia mobila a bancii se pot vizualiza conturi diferite deschise la alte banci din Romania, astfel incat utilizatorii pot avea o privire de ansamblu asupra activelor lor bancare. 


Posesorii aplicatiei mobile a CEC Bank din universul Android au primit un mesaj pe 23 martie prin care erau anuntati ca au primit functionalitati noi. “Actualizeaza-ti aplicatia si vei putea sa iti vezi conturile la mai multe banci din Romania si un fintech”. 

Tot ce trebuie sa faci pentru asta este sa accesezi meniul Conturi, sa selectezi Adauga conturi de la alte banci, sa adaugi banca dorita si sa introduci credentialele stabilite cu aceasta. 

Apoi, accesand din nou meniul Conturi-Vizualizeaza conturi de la alte banci, iti poti vizualiza soldul conturilor de la alte banci si tranzactiile efectuate prin aceste conturi. 

Lista bancilor pentru care se poate vizualiza din aplicatia mobila a CEC Bank conturile clientilor include Raiffeisen Bank, Banca Transilvania, ING Bank, Libra Bank, BRD, BCR, UniCredit Bank, Alpha Bank si Revolut.

Serviciul oferit de CEC Bank este gratuit pentru consumatori, nu sunt percepute comisioane.

Cum decurge operatiunea de vizualizare a conturilor “straine”

Pentru Revolut, odata apasat butonul Revolut din aplicatia CEC Bank, se deschide o pagina in care va trebui sa introduci numarul de telefon cu care esti inregistrat in aplicatia Revolut. Dupa care vei introduce in alta pagina PIN-ul (parola numerica). Apoi vei primi prin SMS un cod ce trebuie introdus in alta pagina care se deschide in acest scop. Al patrulea pas consta in confirmarea autorizarii accesului CEC Bank la contul deschis la Revolut (a patra pagina deschisa in aplicatie). Esti atentionat totodata ca autorizarea CEC-ului de citi informatiile legate de cont va expira dupa 90 de zile. Dupa confirmare, primesti un mesaj push in care esti anuntat ca din acel moment conturile tale din Revolut vor fi adaugate in aplicatia CEC Bank. 

In cazul in care vrei sa utilizeze conturile din ING Bank pentru a le vedea in aplicatia CEC Bank, pasii sunt asemanatori. In prima faza, dupa ce dai click pe numele ING Bank, vei fi directionat intr-o pagina in care ti se cere userul si parola de logare in aplicatia ING. Apoi esti avertizat ca esti pe cale sa permiti pentru 90 de zile CEC-ului sa aiba acces la conturile tale in ceea ce priveste soldul contului si tranzactiile anterioare si poti bifa pentru care conturi vei permite asta (conturi curente sau de economii), etc. 

Avantaje si limitari

Daca vei merge in aplicatie, in sectiunea Conturi-Vizualizeaza conturi de la alte banci, dand click pe banca aleasa, vei descoperi ca poti vedea toate conturile, in lei si valuta, si lista tranzactiilor derulate prin acestea, dar nu se pot initia operatiuni prin conturile respective prin intermediul aplicatiei mobile CEC Bank. 

Cine doreste sa faca acest lucru, va trebui sa acceseze in continuare aplicatia dedicata a Revolut, ING Bank, UniCredit, etc. 

Aplicatia CEC Bank pune deci la dispozitia celor interesati de dinamica activelor lor bancare o modalitate de radiografiere a acestora, insa fara posibilitatea de a initia transferuri, schimburi valutare sau de a constitui depozite. 

Potrivit reprezentantilor bancii, in prezent se lucreaza la extinderea serviciilor disponibile, cu posibilitatea de a initia plati din conturile domiciliate la alte banci.

Pandemia a impulsionat listarea Allview la bursa

 


Daca in ceea ce priveste companiile din Horeca ultimul an a fost dezamagitor, furnizorii de gadgeturi electronice si-au vazut conturile pline pe fondul unei cereri in crestere.


Allview se pregateste sa vina la bursa, in perioada urmatoare urmand sa aiba loc un plasament privat premergator listarii efective, plasament intermediat de Tradeville. 

Dupa ce pachetul oferit spre vanzare celor 149 de investitori care participa, conform reglementarilor, la plasamentul privat isi va schimba proprietarul, actiunile respective vor fi listate la bursa (proaspetii actionari vor trebui sa astepte insa cateva luni dupa incheierea plasamentului privat pentru a-si putea valorifica pariul cu actiunile companiei). 

Experienta ultimelor plasamente private listate-Mambricolaj, Safetech, Agroland arata ca cine intra intr-o astfel de schema (plasament privat-listare) la bursa isi poate multiplica de cateva ori banii . Se va repeta povestea si la Allview?

Pretul...conjuncturii

Daca Allview s-ar fi listat in 2019, perspectiva investitorilor ar fi fost complet diferita, deoarece compania intrase de ceva vreme pe o panta descendenta. 

In 2016 de pilda, cand a avut un an excelent, profitul companiei era de 34 miloane lei la afaceri totale de 319 milioane lei, conform datelor de la Ministerul Finantelor. 

Apoi, un an mai tarziu, afacerile au scazut la 164 milioane lei, iar profitul s-a redus sub 10 milioane lei, iar in 2018 declinul a continuat iar profitul a scazut la 1,6 milioane lei la venituri de 84 milioane lei. In 2019 compania a avut un usor reviriment-venituri totale de 106 milioane si profit de 1,8 milioane lei. 

Ce s-a intamplat in intervalul 2016-2019? Compania a pierdut felii bune din piata pe nisa telefoanelor inteligente, unde a fost depasita la raportul pret/specificatii de concurentii din China care au venit pe canal oficial in Romania. 

Daca in 2016, pentru a cumpara terminale Xiaomi trebuia sa dai comanda pe site-urile chinezesti si asteptai o luna sa primesti telefonul, garantia fiind ca si inexistenta, azi le poti cumpara de pe eMag cu 2 ani garantie. 

Allview fusese scoasa in mare parte si din ofertele de telefoane ale operatorilor de telefonie mobila (in 2016 multe telefoane oferite abonatilor Digi Mobil erau sub brandul Allview), iar perspectivele se anuntau dezamagitoare. 

Pandemia schimba trendul

Dar a venit pandemia si scoala online. Multi copii au avut nevoie de telefoane si tablete pentru a putea urma cursurile la distanta si cum nu toate familiile isi permiteau terminale de peste 1.000 lei, Allview si-a vazut afacerile impulsionate. 

In consecinta, profitul Allview anuntat recent de companie pentru 2020 a fost de 23 milioane lei la afaceri la maxim istoric, de 404 milioane lei. Sigur, nu toate veniturile au venit din vanzarea de telefoane si tablete ieftine in pandemie, exista si nisa televizoarelor ieftine, unde Allview concureaza cu brio, dar numarul celor care si-au luat televizor ca sa vada mai bine programele cata vreme erau blocati in casa de pandemie e mai mic decat al celor care au cumparat copiilor telefoane si tablete noi pentru scoala online. 

Perspective pentru investitori

Pretul actiunilor la bursa este un multiplu intre cotatii si profitul pe actiune (indicatorul PER). Spunem ca o actiune este destul de ieftina cand se tranzactioneaza la mai putin de 10 ori profitul pe actiune si scumpa cand se fac tranzactii la peste 20 de ori profitul pe actiune. 

Sunt evident nuante aici, un PER mic poate insemna si perspective pesimiste pe termen scurt/mediu iar un PER mare echivaleaza cu asteptari optimiste privind profiturile viitoare (investitorii pariaza ca PER-ul va scadea in curand, odata cu cresterea profiturilor). 

Ei bine, Allview va intra cu respectivul multiplu dintre pret si profit in contextul in care anul 2020 a adus castiguri nesperate in urma pandemiei. Deci PER-ul va fi obtinut cu un profit conjuctural mai mare. 

Iar dupa listarea la bursa, multi se asteapta ca acel PER sa creasca si mai mult, dupa modelul evolutiei Safetech si Agroland, fara insa ca acele companii sa fie  castigatoare conjucturale de dimensiunea exploziei afacerilor Allview din pandemie. 

Deci exista un potential de castig pe termen scurt pentru cei care vin din plasamentul privat si un potential de pierdere pe termen lung pentru cei care vor cumpara actiuni dupa listarea la bursa si care le vor pastra pana ce lumea revine la normal, scolile ies din online si vanzarile de telefoane/tablete ieftine ajung la cifrele pre-pandemie. Asta daca nu se mai intampla din nou ceva care sa schimbe lucrurile.

Pe piata electronicelor surprizele sunt mereu posibile, se pot ridica firme din nimic si pot sa dispara ca peste noapte branduri celebre. Vezi problemele Evolio, candva concurent pe nisa telefoanelor ieftine din Romania cu Allview, crestrea iHunt, disparitia HTC, Nokia, dificultatile LG, etc

Mindfulness financiar sau cum sa faci alegeri financiare constiente

 


Banii pot fi deopotriva o sursa de bucurie sau de stres. Stim asta cu totii si mai stim ca este foarte important modul in care ne raportam la acestia. De modul in care ne formam relatia cu banii pot depinde foarte multe lucruri ce tin de viata noastra, asa ca, ideal este ca relatia sa fie una buna si, mai ales, sanatoasa. 


Asa a aparut si ideea de a aplica principiile mindfulness-ului in domeniul financiar. In acelasi fel in care utilizarea lor in viata de zi cu zi presupune o abordare constienta si prezenta, in care cautam sa atingem o zona de calm si echilibru interior, tot asa ar trebui sa invatam sa ne comportam cand vine vorba de bani. 

Se zice ca „banii n-aduc fericirea” si este adevarat, dar doar intr-o anumita masura. Cu toate ca banii nu sunt sinonimul fericirii, in mod sigur reprezinta un mijloc prin care ne putem indeplini anumite nevoi si dorinte. Fie ca vorbim despre lucrurile de baza ce ne permit sa traim linistiti, fie ca vorbim despre placeri mai mari sau mai mici pe care ni le facem, banii contribuie la resimtirea fericirii de moment, sau chiar de durata.

Pe de alta parte, pentru multi, banii reprezinta o sursa de temeri si anxietate. In unele cazuri, acestia nu sunt suficienti. In altele, nu sunt corect gestionati sau pur si simplu sunt priviti prin prisma unor prejudecati adanc inradacinate, avand valente ce genereaza o relatie guvernata de tensiune si stres. Insa nu este niciodata prea tarziu sa schimbam si sa imbunatatim lucrurile. 

Rolul mindfulness-ului financiar este sa ne permita sa accesam o noua viziune si sa ne ofere recomandari practice si concrete, ce pot imbunatati si armoniza modul in care ne raportam la viata noastra financiara. Pentru asta este insa nevoie, in primul rand, sa ne constientizam propriile comportamente si sa fim deschisi la schimbare si invatare. Doar asa putem cultiva o viata financiara echilibrata si ne putem bucura de bani si de ce ne aduc ei.

Pentru a afla mai multe despre acest subiect, puteti urma gratuit programul Mindfulness financiar: cum sa-ti imbunatatesti relatia cu banii, din cadrul Scoala de Bani. Acesta este creat de BCR impreuna cu psihologul clinician Gaspar Gyorgy si este gandit ca un proiect complex de dezvoltare personala, avand la baza starea de ancorare in prezent, de asumare, de acceptare. 

Cursul este structurat in 21 de pasi, iar cateva dintre temele abordate sunt:

- Shopping-ul emotional si capcana banilor aruncati pe fereastra.
- Vocea critica si autocompasiunea. Cum depasim sanatos greselile si esecurile, in atingerea obiectivelor si prioritatilor financiare?
- Siguranta psihologica si materiala oferita de un fond de urgenta.
- Cum imi identific valorile de viata, pentru a sti de ce este important sa-mi indeplinesc obiectivele financiare?
- Puterea secreta a generozitatii si bunastarea financiara. 

Cat sunt ratele la creditele din programul Noua Casa

 


De la sfarsitul saptamanii trecute se pot face inscrieri in program pentru anul 2021, dupa publicarea ordinului privind modificarea comisionul de administrare si finalizarea alocarii plafoanelor anuale de catre FNGCIMM.


Astfel, Guvernul a aprobat plafonul de garantare a Programului Noua Casa, editia 2021, in valoare de 1,5 miliarde de lei, iar Ministerul Finantelor a diminuat comisionul de administrare de la 0,40% la un nivel de 0,30% din soldul garantiei. 

In consecinta, cele 14 banci inscrise in program asteapta dosarele clientilor pentru a le evalua cererile de finantare. E vorba de BRD, BCR, Banca Transilvania, CEC Bank, ING Bank, Raiffeisen Bank, OTP Bank, Banca Romaneasca, Unicredit Bank, Garanti Bank, First Bank, Vista Bank, Intesa Sanpaolo Bank si Alpha Bank. 

Se estimeaza ca in acest an plafonul aprobat va fi acoperitor pentru 18.000 de aplicanti din program. Anul trecut, FNGCIMM a acordat prin cele doua programe, "Prima Casa" si "Noua Casa" un numar de 16.102 garantii, pentru credite de aproximativ 3,6 miliarde de lei. De la lansarea programului "Noua Casa", in trimestrul al treilea din 2020, au fost acordate 7.882 garantii, pentru finantari in valoare de 1,95 miliarde de lei. 

Bine de stiut

Garantiile prin FNGCIMM se acorda pentru achizitionarea locuintelor noi (receptionate cu 5 ani inaintea depunerii cererii de finantare) sau vechi cu valoare sub 70.000 euro, caz in care garantia este de 50% din valoarea finantarii iar avansul solicitat de banca de 5%, sau pentru locuintele noi a caror valoare este cuprinsa intre 70.000 si 140.000 euro, caz in care valoarea garantiei este de 60% din finantare iar avansul solcitat de banca de 15%. 

Dobanda la credit se calculeaza dupa algoritmul-indicele IRCC plus o marja a bancii, de maxim 2%. La acest cost se adauga si comisionul de garantare perceput anual de catre FNGCIMM-redus in prezent la 0,3%. 
Acest comison se aplica la jumatate din valoarea soldului pentru finantarea achizitiei locuintelor sub 70.000 euro, respectiv la 60% din valoarea soldului pentru creditele de cumparare a caselor cu valoare cuprinsa intre 70.000-140.000 euro. 
La costuri trebuie adaugate comisionul de evaluare a proprietatii, taxele notariale si primele de asigurare anuale (asigurare standard plus asigurarea obligatorie PAID). 

In plus, solicitantii trebuie sa dispuna de o suma egala cu 3 rate lunare, blocata intr-un cont nepurtator de dobanda pana la finalizarea rambursarii imprumutului, ce reprezinta o garantie pentru plata ratelor. 

Creditele Noua Casa se acorda pe o perioada de maxim 30 de ani iar valoarea lor nu poate depasi 66.500 euro pentru locuintele de pana in 70.000 euro (diferenta o reprezinta avansul de 5%) si de 119.000 euro pentru locuintele de maxim 140.000 euro (15% avans). 
Solicitantii nu trebuie sa fi detinut singuri sau impreuna cu sotul/sotia o locuinta anterior sau sa fi detinut o locuinta cu o suprafata utila mai mica de 50 mp. 

Locuintele dobandite prin credite Noua Casa nu pot fi instrainate timp de 5 ani de la dobandire, cu exceptia cazurilor in care imprumutul e achitat in acest interval sau exista un cumparator eligibil in cadrul programului, dispus sa preia creditul. 

Care este valoarea ratelor? 

Pentru un credit de 290.000 lei pe 30 de ani acordat de banca, se va plati o rata de 1.348 lei pe luna la CEC Bank , 1.364 lei pe luna la Banca Transilvania , ING Bank, BCR si OTP Bank, 1.401 lei la Banca Romaneasca , cu un DAE situat intre 4,25% si 4,40% 
Cum se vede, valoarea ratelor este destul de asemanatoare si nici nu e de mirare ca se intampla asta cata vreme dobanzile sa calculeaza identic-IRCC plus 2%, iarcomisionul FNGCIMM este identic.

Ce trebuie sa stim despre imprumutul pe termen scurt

 


Atunci cand luam decizia de a face un imprumut trebuie sa analizam foarte bine daca aceasta este una corecta.

 
Oricine are nevoie de bani urgent, trebuie sa aiba si raspunsurile la intrebarile de mai jos.  

1. Ce suma imprumut?
2. Pe ce perioada solicit imprumutul?
3. Sunt capabil sa rambursez imprumutul la data scadenta?
4. Ce consecinte suport daca nu rambursez banii la data scadenta?

Aceste intrebari reprezinta inceputul responsabil pentru oricine vrea sa faca un credit rapid pe termen scurt. Decizia trebuie luata in cunostinta de cauza si sa fie una asumata. Astfel sunt evitate situatiile neplacute. 
Suma solicitata trebuie sa fie cea de care avem nevoie, chiar daca suntem eligibili pentru una mai mare. 

Exemplu: solicitam 1000 lei insa creditorul ne poate oferi o suma si mai mare. Ramanem constanti si ne oprim la suma de care avem nevoie. 
Sa nu uitam un lucru, suma imprumutata trebuie rambursata. Acesta ar trebui sa fie primul gand care ne trece prin minte atunci cand vrem sa solicitam un imprumut. 

Imprumuturile pe termen scurt nu sunt atat de ieftine. Intr-adevar, ele sunt foarte utile in situatiile urgente pentru ca se acorda foarte rapid fara a mai trece prin anumiti pasi care presupun acte multe de care trebuie sa facem rost. Au o dobanda nu foarte mica si tocmai din acest motiv creditul trebuie rambursat la timp. Neaparat sa tinem cont ca un imprumut nerambursat la timp are si penalitati. 

Daca la data scadenta, dintr-un motiv sau altul, nu putem sa rambursam imprumutul, este foarte bine sa anuntam creditorul imediat. Cu siguranta acesta va cauta solutiile cele mai bune pentru ambele parti. Foare important: un imprumut pe termen scurt se poate rambursa si anticipat.