Tuesday, January 6, 2015

Euro scade la niveluri record fata de dolar, dar creste fata de leu

Euro s-a depreciat luni fata de dolar aproape de cel mai redus nivel din ultimii noua ani, investitorii estimand ca Banca Centrala Europeana va adopta masuri de relaxare cantitativa (QE), conform unor informatii publicate de agentiile de presa Associated Press si Reuters.

Euro a scazut la 1,18605 dolari, cel mai redus nivel din mai 2006. Vineri, euro s-a tranzactionat la 1,1955 dolari. 

Intr-un interviu acordat cotidianului financiar german ”Handelsblatt”, presedintele BCE, Mario Draghi, a afirmat ca in prezent riscul ca Banca Centrala Europeana sa nu-si indeplineasca obiectivul de mentinere a stabilitati preturilor în zona euro este mai ridicat decat in urma cu sase luni.

Din acestea declaratii, analistii au tras concluzia ca presedintele BCE este pregatit sa adopte masuri de relaxare cantitativa, in prima reuniune de politica monetara din acest an, din 22 ianuarie. În plus, economistii se asteapta ca datele ce vor fi publicate miercuri sa arate ca rata anuala a inflatiei in zona euro a incetinit la 0,1% in decembrie, pe fondul scaderii preturilor la energie, mult sub tinta de inflatie a BCE de 2%. 

Scaderea monedei unice europene este pusa si pe seama tensiunilor generate de declaratiile inaltilor oficiali europenei cu privire la o eventuala iesire a Greciei din zona euro. Cancelarul german Angela Merkel si ministrul de finante Wolfgang Schäuble si-au schimbat parerea si acum "considera suportabila o iesire a tarii din moneda unica dupa progresele realizate de zona euro de la summitul crizei din 2012", a anuntat Spiegel online, citand surse guvernamentale. 

Pe de alta parte, insa, economistul american Barry Eichengreen, a averizat asupra faptului ca de o eventuala iesire a Greciei din zona euro ar putea provoca turbulente pe pietele financiare mai devastatoare decat cele cauzate de colapsul bancii americane Lehman Brothers în 2008.

Leul resimte din plin turbulentele inceputului de an de pe piata internationala. Pe piata interbancara, la ora 11.00 cotatiile euro in oscilau in jurul valorii de 4,5 lei. 

Rezerva valutara a BNR a scazut in 2014

Rezervele valutare la Banca Nationala a Romaniei (BNR) au scazut pe parcursul anului 2014 cu peste 300 de milioane de euro, de la 32,525 de miliarde de euro la 31 decembrie 2013 la 32,216 miliarde de euro la finalul anului trecut, pe fondul rambursarii unei parti importante din datoria Romaniei catre Fondul Monetar International.

In primele zece luni din an, banca centrala a rambursat catre FMI peste trei miliarde de euro din imprumutul contractat de tara noastra in anul 2009.


In ultima luna a anului 2014, rezervele valutare au crescut, insa, cu aproape 750 de milioane de euro, pe fondul unor intrari de peste doua miliarde de euro in conturile bancii centrale, din modificarea rezervelor minime în valuta constituite de institutiile de credit, alimentarea contului Comisiei Europene si conturilor Ministerului Finantelor Publice cu fonduri europene.

In aceeasi perioada, au iesit din conturile BNR 1,429 miliarde de euro, reprezentând modificarea rezervelor minime în valuta constituite de institutiile de credit, plati de rate si dobânzi în contul datoriei publice denominate în valuta si altele. 

Rezerva de aur s-a mentinut la 103,7 tone, iar în conditiile evolutiilor preturilor internationale, valoarea acesteia s-a situat la 3,29 miliarde de euro.

"Rezervele internationale ale Romaniei (valute plus aur) la 31 decembrie 2014 au fost de 35,506 miliarde de euro, fata de 34,638 miliarde euro la 30 noiembrie 2014 si 35,434 miliarde de euro la 31 decembrie 2013", reiese din datele publicate de BNR.

Platile scadente în luna ianuarie 2015 in contul datoriei publice denominate in valuta, directe sau garantate de Ministerul Finantelor Publice, insumeaza circa 1,94 miliarde de euro.

Firmele vor fi obligate sa se doteze cu case de marcat electronice

Toate firmele din Romania sunt obligate sa se doteze cu case de marcat echipate cu jurnal electronic, pana cel tarziu in august 2016, care vor fi conectate la un sistem de supraveghere si monitorizare, pentru transmiterea datelor catre Agentia Nationala de Administrare Fiscala.
 
Potrivit unei Ordonante de Urgenta aprobata de Guvern la finalul anului trecut si publicata in Monitorul Oficial, casele de marcat dotate cu role jurnal pe suport hartie vor fi inlocuite, treptat, cu cele cu jurnal electronic, iar firmele care nu se vor conforma noilor dispozitii risca amenzi de pana la 10.000 lei.
 
Aceasta schimbare urmareste diminuarea drastica a evaziunii fiscale, a explica Executivul. "Masura legislativa urmareste sa alinieze sistemul de aparate de marcat fiscale utilizate in Romania cu cele folosite de celelalte tari europene, Romania fiind singura tara europeana in care se mai utilizeaza aparate de generatie veche, cu role martor de hartie. De subliniat, de asemenea avantajul pe care noul sistem de aparate de marcat dotate cu jurnal electronic il aduce comerciantilor, prin eliminarea costurilor cu achizitia rolelor de hartie (economia medie/an/aparat in exploatare ≈ 150 euro) si spatiile de depozitare a acestora, pentru o perioada de 2 ani", se mentioneaza intr-un comunicat al Ministerului Finantelor.

Pentru a nu crea disfunctionalitati in activitatea comerciantilor, proiectul de act normativ, in varianta propusa de Finante, prevede perioade tranzitorii pentru dotarea operatorilor economici cu case de marcat cu jurnal electronic.

Mai exact, marii contribuabili urmeaza sa utilizeze noile aparate incepand cu data de 1 aprilie 2016 (numarul contribuabililor mari fiind de 1.311), in timp ce de la 1 iulie 2016 aceeasi obligatie urmeaza sa le revina si contribuabililor mijlocii (numarul contribuabililor mijlocii fiind de 15.387), se arata in comunicatul Ministerului Finantelor.

In ceea ce-i priveste pe contribuabilii mici, acestia vor fi obligati sa foloseasca case de marcat cu jurnal electronic incepand cu data de 1 noiembrie 2016. In plus, din data de 1 ianuarie 2016 urmeaza sa fie interzisa comercializarea aparatelor de marcat electronice fiscale cu rola jurnal.

Procedura de conectare a aparatelor de marcat electronice fiscale la un sistem informatic national de supraveghere si monitorizare a datelor fiscale va fi stabilita de catre ANAF, in sase luni dupa ce vor expira termenele tranzitorii pentru toate categoriile de operatori economici care trebuie sa foloseasca noile case de marcat.

Cursul leului este tot mai defavorabil pentru cei cu credite in valuta

Persoanele care au de rambursat credite in valuta incep anul cu un curs nefavorabil, fie ca este vorba de un credit in euro, dolari sau franci elvetieni.

Leul s-a depreciat luni fata de euro, iar Banca Nationala a Romaniei  (BNR) a anuntat un curs de 4,4973 lei/euro, in crestere cu 1,52 bani (0,34%) fata de valoarea de 4,4821 lei/euro din ultima sedinta a anului trecut.

Pe parcursul lui 2014, leul s-a apreciat in prima parte a anului in fata monedei unice europene, de la un curs de 4,4882 lei/euro in prima sedinta de tranzactionare, la un maxim al anului de 4,3845 lei/euro in vara. Ulterior  insa, leul a intrat  pe o panta de depreciere, accelerata la finalul anului pana la un curs de 4,4821 lei/euro pe 31 decembrie 2014. 

Potrivit unui raport al ING Bank, leul a inchis anul 2014 cu o depreciere de 0,5% pe intreg anul. ”Este o performanta relativ buna (zlotul si forintul au pierdut aproximativ 4%, respectiv 8% in 2014), dar leul a parut sa beneficieze si de sprijinul BNR. Piata locala s-a aflat in vacanta si vineri, iar leul s-a depreciat peste 4,51/euro, insa a revenit la 4,4970/euro la redeschiderea pietelor romanesti astazi. Cum nu am vazut vreun impact imediat vizibil asupra leului pe fondul miscarilor agresive ale perechii EUR/USD, tindem sa credem ca orice depreciere peste 4,50/euro ar trebui sa fie limitata", se spune in raportul bancii.

Leul s-a depreciat si fata de dolarul american, in prima zi a anului 2015, cu 8,74 bani (2,37%), la un curs de referinta de 3,7742 lei/dolar, comparativ cu 3,6868 lei/dolar, in sedinta precedenta. Fata de moneda americana, leul s-a depreciat si mai mult pe parcursul anului trecut. In prima zi a anului 2014, leul era cota la Banca Nationala la un curs de 3,2888 lei/dolar. 

Si francul elvetian a incheiat anul 2014 mai puternic decat leul comparativ cu inceputul anului. In prima sedinta a anului francul era cotat la 3,6498 lei, iar in ultima sedinta, la 3,7273 lei. In prima sedinta a anului 2015, BNR a anuntat un curs de 3,7428 lei pentru un franc elvetian.