Friday, February 22, 2013

Creditele Bauspar expun clientii la riscuri mult mai mici

Clientii care au obtinut un credit Bauspar au sanse mult mai mici sa ajunga in situatia de a nu putea rambursa creditul, comparativ cu imprumuturile oferite de bancile comerciale. Bancherii explica aceste diferente prin modalitatea de selectare a clientilor.

Acordarea unui credit imobiliar sau de consum de catre o banca comerciala se face in baza unei analize care pune accent pe situatia financiara curenta a solicitantului. Perspectivele financiare ale clientului sunt mai greu de cuantificat. 

De regula, bancile se asigura ca veniturile din ultimele luni sa fie la un nivel similar si presupun ca situatia se va mentine si pe viitor. Posibilitatea ca salariul sa scada a fost multa vreme ignorata de catre banci, astfel ca reducerile din ultimii ani au surprins atat clientii, cat si bancile. Aceste omisiuni se reflecta, in prezent, in numarul mare de credite cu restante.
Creditele Bauspar (acordate in baza contractelor de economisire-creditare) au insa o neperformanta mult mai scazuta. Mai putin de 0,1% dintre creditele acordate sunt neperformante, conform datelor publicate de Asociatia Bancilor pentru Domeniul Locativ din Romania.

Evolutii similare se observa in toate tarile unde acest sistem a fost implementat. In general, tarile unde creditele Bauspar sunt larg raspandite au traversat mai usor criza financiara, afirma Christian Konig, director juridic la Asociatia Bancilor pentru Locuinte din Germania. El arata ca acest sistem de creditare are un efect stabilizator asupra economiei, deoarece ofera finantari imobiliare chiar si pe timp de criza. 

Comportamentul clientului este testat cativa ani

Reteta succesului este tocmai modalitatea de selectare a clientilor, potrivit asociatiilor de profil. Pentru a avea acces la un credit Bauspar, clientii trebuie mai intai sa economiseaca regulat timp de cativa ani. In felul acesta, ei demonstreaza ca au capacitatea financiara de a sustine plata ratelor la credit pe o perioada indelungata, mai ales ca rata este egala cu suma depusa lunar in perioada de economisire.

Astfel, daca poti economisi lunar o suma fixa de bani sunt sanse foarte mari ca sa poti plati ulterior aceeasi suma lunara, dar sub forma unei rate la credit. Acest lucru este posibil si datorita faptului ca ratele dobanzilor sunt fixe, iar creditele se acorda doar in moneda nationala. Prin urmare, nu pot aparea factori ca sa duca la cresterea ratei lunare.

Creditele Bauspar sunt putin utilizate in Romania, valoarea creditelor acordate fiind de numai 120 milioane lei, respectiv 0,1% din soldul creditelor pentru populatie acordate de banci. 

O explicatie poate fi faptul ca acest sistem este inca la inceput, iar multi clienti sunt inca in perioada de economisire. Pana acum aproape 500.000 de persoane au incheiat un contract de economisire-creditare, iar reprezentantii bancilor pentru locuinte estimeaza ca numarul clientilor ar putea trece de 750.000 in 2015.

Daca in Romania, doar 2% din populatie avea un contract de economisire la sfarsitul lui 2011, in Germania, gradul de penetrare era de 36%. Sistemul de economisire-creditare are cea mai mare popularitate in Austria, unde 60% din populatie are un contract de acest tip.

No comments:

Post a Comment