Sunday, November 3, 2013

BNR tine la sertar contul de profit si pierdere al bancilor

BNR refuza sa publice informatii agregate cu privire la contul de profit si pierdere al sectorului bancar, astfel ca datele cu privire la veniturile si cheltuielile bancilor sunt ascunse publicului larg. In restul tarilor din UE, aceste informatii sunt publicate periodic.

Contul de profit si pierdere al bancilor se bucura de o discretie iesita din comun in Romania. Nu oricine trebuie sa aiba acces la aceste informatii, iar BNR pastreaza informatiile despre veniturile si cheltuielile bancilor ca pe secretul bancar.

Practica BNR contravine practicilor adoptate de autoritatile de supraveghere similare din restul UE, care publica aceste informatii in mod periodic.

In mod normal, banca centrala ar trebui sa prezinta in mod regulat contul de profit si pierdere al sectorului bancar la nivel agregat. Asa se intampla in Cehia, Polonia, Ungaria, Slovacia, Slovenia, Bulgaria, Letonia, Lituania, Estonia si bineinteles, in vechile state membre ale UE.
Informatiile se publica de regula prin intermediul unui raport dedicat supravegherii sectorului bancar sau in sectiunea de date statistioce. La noi, activitatea BNR in zona supravegherii bancare este prezentata in raportul anual al institutiei. In acest raport, nu se dezvaluie insa si contul de profit si pierdere al bancilor, ci doar bilantul agregat. De asememea, sectiunea statistica nu include informatii cu privire la veniturile si cheltuielile bancilor.

Publicarea acestor informatii ar da sansa unor dezbateri mai bine fundamentate cu privire la eficientizarea sectorului bancar, aspect deosebit important avand in vedere costul ridicat la creditelor de la noi. De asemenea, nu ar mai permite bancherilor sa gaseasca scuze, prin declaratii legate de costuri ce nu pot fi verificate.

No comments:

Post a Comment