Saturday, January 1, 2022

Ce ne rezerva pietele financiare in 2022?

 


Euforia plasamentelor in actiuni si crypto poate pali sau chiar lasa locul depresiei, preturile mari la energie vor fi corectate abia dupa inchiderea unor mari capacitati industriale, pretul imobiliarelor si dobanzile vor merge in sens invers.


Asensiunea burselor, dupa prabusirea istorica din primavara anului 2020, pe fondul lockdownului din marile economii ale lumii, a fost alimentata mai putin de revenirea cererii, cat de programele masive de stimulare a economiilor pe fondul unor dobanzi ajunse la minime istorice. 

Acum, perceptia tinde sa se schimbe. Pe partea de pandemie, avem noi vaccinuri, antivirale si observatia ca noua varianta a virusului e mai blanda in manifestari, desi mai contagioasa, iar asta ne apropie de faza in care pandemia se transforma in endemie. De altfel, mai multe voci oficiale, de la tribune de unde inainte de raspandea panica, vorbesc mai mult sau mai putin voalat despre asta (vezi declaratiile recente dinspre conducerea Pfizer si OMS). 

Iar pe partea care tine de economie, inflatia a devenit déjà o problema, cu preturile la energie batand noi recorduri si cu bancile centrale puse sub presiune. 

Bursele privesc spre corectie

Perspectiva ridicarii dobanzilor nu e bine primita de burse, pentru ca in acest mod o parte a investorilor poate migra dinspre actiuni spre obligatiuni, atrasi de randamentele in crestere. 
In plus, dividendele vor iesi mai sifonate din comparatia cu depozitele la termen, in conditiile in care profitul companiilor poate fi afectat de cresterea dobanzilor, in special a celor mai indatorate. 

Volatilitatea si scaderea lichiditatii in pietele mici, precum BVB, anunta deja o posibila schimbare de trend. Va fi deci spatiu mai redus pentru plasamente private si oferte publice, desi companiile se vor prezenta cu rezultatele bune din 2021. 

Cei care vor sa mentina portofolii de actiuni ar trebui sa se orienteze spre companiile fara datorii mari, a caror oferta depinde mai putin de ciclicitate, iar legat de energie-mai degraba din sfera de productie decat din cea de distributie si furnizare. 

Sa nu uitam ca furnizorii cumpara acum la preturile mari din piata si chiar daca vom avea o corectie a cotatiilor la gaze si energie electrica fortata de inchiderea unor mari capacitati (primele semnale ingrijoratoare vin dinspre Alro si Azomures), ei vor trebui sa isi acopere costurile mari de achizitie in conditiile scaderii consumului. 

Activele cele mai speculate pot fi cele mai lovite

O corectie a burselor ar putea afecta in principal activele care crescusera semnificativ in ultimii ani, vezi actiunile companiilor din IT de pilda, dar si Raiul speculatiilor-piata crypto. 

Cresterile exponentiale de acolo se datoreaza senzatiei ca indiferent de context monedele virtuale nu pot decat sa creasca dar...asta credeau si detinatorii bulbilor de lalea acum cateva secole in Olanda. 

Imobiliarele si dobanzile

Pretul imobiliarelor e strans legat de cel al dobanzilor bancare. Cand creditul e ieftin si accesibil, cererea din piata creste, iar proprietatile se scumpesc. 

Cand creditul devine mai scump, cererea solvabila se reduce (creste ponderea ratelor in venituri), iar dezvoltatorii isi reduc pretentiile. 

In cazuri limita, o parte din dezvoltatori se pot confrunta la randul lor cu probleme in cazul in care au folosit parghia creditelor prea lejer, deci atentie la achizitiile “prin rate la dezvoltator”. 

No comments:

Post a Comment