Saturday, January 1, 2022

Axeria Iard, un nou competitor pe piata RCA

 


Dupa un an agitat, caracterizat de falimentul liderului City Insurance si scumpirea accelerata a tarifelor, pe piata RCA se fac primii pasi pentru cresterea concurentei prin aparitia Axeria Iard. 
Compania a finalizat procesul de notificare in baza dreptului de stabilire in Romania pentru sucursala locala, primind aviz favorabil de la autoritatea de supraveghere din Franta si de la ASF, conform anuntului de pe site-ul propriu.
Axeria, companie franceza, a fost achizitionata integral de catre grupul american Watford Holdings Ltd, procesul de schimbare al actionariatului fiind finalizat in Aprilie 2021. La inceputul lunii Noiembrie 2021, Watford Holdings si Watford Re au devenit Somers Group Holdings si Somers Re, rating-ul "A" fiind reconfirmat de catre agentia internationala de rating AM Best.

Axeria are o prezenta mai veche in Romania

Grupul Somers ex Watford, controlat de catre compania americana de asigurare-reasigurare Arch (cu prime brute subscrise de 3,3 miliarde dolari in primul semstru din 2021), este prezent pe piata din Romania din anul 2018 iar distributia RCA se va face din 2022 prin intermediul brokerilor locali. Va continua de asemenea parteneriatul cu compania de consultanta Intaro ce va oferi servicii privind instrumentarea si administrarea portofoliului de daune.
Grupul Watford era inregistrat in Gibraltar si a fost nevoit sa isi suspende activitatea din Romania pe fondul iesirii Marii Britanii din UE, deoarece activa aici in baza “Freedom of Establishment” (forma de organizare prin care entitatile din UE puteau activa in alte tari decat cea de origine in baza unei notificari a supraveghetorului). 

Alternativa pentru reintrarea pe piata locala ar fi fost infiintarea unei companii noi, care sa fie autorizata de ASF, sau achizitionare unei companii din UE de talie mai redusa (Axeria Iard in final, o companie cu venituri de 135 milioane euro in 2020) care sa poata activa aici printr-o simpla notificare a autoritatilor de supraveghere. 

Sperante pentru soferi

Dupa falimentul City Insurance, jucatorul care dominase piata RCA cu o cota de 46% si retragerea Uniqa (companie de buzunar pe segmentul RCA), tarifele urcasera spectaculos la finalul anului trecut (peste 50%), cel putin raportat la preturile practicate de City Insurance, unele vecine cu dumpingul insa. 

Soferii care erau obisnuiti sa cumpere ieftin de la City sau Euroins, al doilea mare jucator din piata, au descoperit brusc ca trebuie sa scoata mai multi bani din buzunar pentru polite iar orice semn ca va creste concurenta in piata RCA vine cu speranta ca preturile vor reflecta asta, mai ales pe segmentele unde riscurile sunt mai mici (soferii de peste 30 de ani, fara istoric bogat al daunelor, din orasele mici, etc). 

No comments:

Post a Comment