Tuesday, September 9, 2014

In 5 ani bancile au tras 9 miliarde euro din economie

Finantarile acordate bancilor din Romania de catre bancile-mama din strainatate s-au redus cu 9,1 miliarde euro din decembrie 2008 pana in iunie 2014, potrivit unui raport BNR prezentat de prim-viceguvernatorul Florin Georgescu pe 4 septembrie.

De la 22,1 miliarde euro la sfarsitul anului 2008 resursele atrase de bancile locale de la bancile-mama din strainatate s-au redus in iunie 2014 la 13 miliarde euro, se arata in raportul BNR „Aderarea Romaniei la Uniunea Bancara si ajustarea sectorului bancar”. 

Tendinta s-a accentuat in ultimii doi ani, cand au plecat din economie peste 5 miliarde euro, „pe fondul cresterii economisirii in piata locala si in lipsa unei cereri eligibile de credite”.
Caracteristicile procesului de dezintermediere, in viziunea reprezentantilor BNR, au fost o echilibrare a bilanturilor consolidate, prin reducerea expunerii la risc, pentru bancile-mama iar pentru filialele locale o reducere a creditarii si echilibrarea raportului credite-depozite „care nu ar trebui accelerata pe termen scurt si mediu”. 

Sa remarcam ca mentinerea expunerii pe Romania facuse obiectul unui pact intre autoritati si bancile straine („acordul de la Viena”) la putin timp de la contractarea imprumutului de la FMI, intelegere relativ repede uitata, iar reducerea liniilor de finantare pentru Romania se petrece intr-o perioada de politica monetara relaxata, cand banii se obtin cu costuri reduse in Europa.

No comments:

Post a Comment