Wednesday, August 9, 2017

Noi reguli pentru restituirea taxei auto, cu dobanda

Guvernul schimba, din nou, regulile cu privire la taxa auto, insa de aceasta data este vorba de restituirea acesteia. Executivul a stabilit, printr-o Ordonanta de Urgenta, ca soferii isi vor recupera taxa, indiferent de denumirea acesteia in momentul platii, pana cel tarziu in martie 2019. 
Mai mult, cei care au de recuperat bani de la stat in contul taxei auto sunt indreptatiti si la dobanzi de la stat. 

Conform legislatiei anterioare, cei care au platit taxa de-a lungul timpului, aveau posibilitatea sa o recupereze in termen de cinci ani, in rate anuale egale de cate 20%. Insa aceasta prevedere a fost suspendata, incepand din data de 1 februarie 2017, odata cu eliminarea timbrului de mediu, avand in vedere ca actul normativ care instituia aceasta ultima varianta a taxei a fost anulat, iar acesta continea si reglementarile cu privire la rambursarea taxei. 

Astfel, Guvernul a stabilit o noua procedura de rambursare a taxei, inclusiv cu calendar clar de rambursare. 

Care sunt termenele asumate de stat?

Asadar, pentru taxa speciala pentru autoturisme si autovehicule, taxa pe poluare pentru autovehicule, taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, rambursarile sunt programate in perioada 1 ianuarie 2018 – 31 decembrie 2018. 

Pentru timbrul de mediu pentru autovehicule, platile urmeaza sa se efectueze in perioada 1 septembrie 2018 – 31 martie 2019.

Pentru primirea banilor, platitorii taxei trebuie sa depuna o cerere la sediile ANAF.

Statul plateste dobanda pe fiecare zi de intarziere

Referitor la dobanzile datorate celor care au platit taxa, actul normativ prevede ca nivelul acesteia “va fi cel prevazut la articolul 174 alin. (5) din Codul de procedura fiscala”, transmite Guvernul. Articolul respectiv stabileste ca nivelul dobanzii este de 0,02% pentru fiecare zi de intarziere. 

Modificarea modalitatii de rambursare a taxei auto survine si pe fondul avertismentelor venite de la institutiile europene, potrivit carora rambursarea in transe a taxei achitate integral nu este acceptabila. 

Curtea Europeana de Justitie (CJUE) a constatat, in 9 iunie 2016, ca timbrul de mediu este incompatibil, partial, cu legislatia UE. Cazul timbrului de mediu a ajuns la CJUE ca urmare a faptului ca un roman a cerut in instanta restituirea timbrului de mediu, si, pentru ca cererea i-a fost respinsa, a mers mai departe, iar Curtea de Apel Cluj a pus problema compatibilitatii timbrului de mediu cu articolul 110 din Tratatul de Functionare al Uniunii Europene si a transmis o serie de intrebari la CJUE.

La randul sau, Curtea Europeana a considerat ca timbrul de mediu include “ramasite” din fostele taxe auto aflate in vigoare in perioada 1 ianuarie 2007-15 martie 2013. Astfel, CJUE sustine ca, in anumite privinte, timbrul de mediu este incompatibil cu legislatia europeana.

Timbrul de mediu, cea mai recenta incercare a statului roman de a impune o taxa auto, a fost eliminat de la 1 februarie 2017, insa autoritatile au declarat in repetate randuri ca se cauta o formula de inlocuire a acestuia.