Sunday, February 19, 2017

Apar primele sincope in promisiunile Guvernului

Masurile de relaxare fiscale continua, conform programului anuntat pe partidul aflat la guvernare, insa unele dintre ele ar putea fi amanate fata de termenele anuntate. Ministerul Finantelor Publice reconfirma angajamentele potrivit carora impozitul pe dividende se va elimina, iar cota unica de impozitare va fi de 10%. 

Aceste facilitati sunt planificate, conform programului de guvernare, sa intre in vigoare la 1 ianuarie 2018, alaturi de reducerea cotei generale de TVA de la 19% la 18% si a contributiilor sociale de la 39,25% la 35%.

Incertitudini cu privire la cota zero de TVA pentru locuinte

Insa, promisiunea de extindere a cotei 0% de TVA pentru vanzarea de locuinte, publicitate si inputuri in agricultura ar trebui onorata pana la 1 martie 2017. Aici, autoritatile s-ar putea sa intampine probleme din cauza faptului ca legislatia europeana prevede ca pentru orice cota de TVA mai mica de 5% trebuie obtinuta o derogare de la Comisia Europeana, iar autoritatile romane nu au demarat inca procedura de solicitare a acestei derogari. 

In plus, obtinerea unei derogari este un proces care se poate intinde pe mai multe luni, astfel incat data de 1 martie ca termen de aplicabilitate devine putin probabila. 

Secretarul de stat in Ministerul Finantelor Publice, Ionut Misa, a declarat, in cadrul unei intalniri organizata de PwC Romania pe teme de fiscalitate, ca este optimist cu privire la acest aspect. ”Noi speram sa ne miscam rapid si suntem optimisti", a fost singurul raspuns dat de oficialul guvernamental la o intrebare pe aceasta tema. 

El insa, a sustinut, in repetate randuri, ca Ministrul Finantelor garanteaza implementarea tuturor masurilor de scaderi de taxe promise in programul de guvernare, fara ca acestea sa antreneze noi cresteri de taxe.

Cate institutii pot aplica sanctiuni in Romania?

O alta promisiune care risca sa fie amanata este cea cu privire la Legea preventiei, care ar fi trebuit sa intre in vigoare in primul trimestru al acestui an. Termenul avansat de initiatori pentru adoptarea actului normativ in Guvern este 23 februarie, insa secretarul de stat din Finante spune ca acesta este unul extrem de optimist, avand in vedere multitudinea de institutii implicate.  

„Termenul de 23 februarie pentru legea preventiei mi se pare foarte optimist. Daca vrem sa facem un lucru cu adevarat serios si profesionist, fara sa revenim ulterior cu corecturi, cred ca acest termen trebuie impins. Suntem deja in discutii la nivelul comisiei de lucru care se ocupa de aceasta lege, a fost un mic declic odata cu demisia lui Florin Jianu (fostul ministru pentru mediul de afaceri si IMM-uri- n.red.), dar tot nu cred ca ne vom incadra in acest termen”, a explicat Misa. 

Legea preventiei vizeaza acordarea unui ragaz firmelor pentru a se conforma la anumite norme fiscale, dar nu numai. Actul normativ prevede ca, in cazul in care o institutie de control descopera nereguli la o firma, mai intai ii va acorda consiliere pentru remedierea situatiei si abia apoi amenda, in cazul in care nu se conformeaza. 

Insa, de la demararea discutiilor pentru elaborarea legii, s-a constatat ca sunt foarte multe institutii care pot aplica sanctiuni in Romania. ”Spre exemplu, in turism, sunt 38 de organe de control”, a explicat Misa.