Thursday, March 3, 2016

Darea in plata trece de Senat cu plafon de 150.000 de euro

Legea privind darea in plata a trecut, luni, de plenul Senatului cu unanimitate de voturi, dar si cu un amendament important. Senatorii au acceptat introducerea in lege a unui amendament solicitat de Banca Nationala a Romaniei (BNR), si anume plafonarea la 150.000 de euro sau echivalent a creditelor care se incadreaza in prevederile legii. 

Astfel, doar pentru imprumuturile care, la momentul acordarii, erau de maxim 150.000 de euro, consumatorul poate opta pentru darea in plata a imobilului ipotecat, iar banca este obligata sa ii stearga toata datoria aferenta creditului. 

Prima Casa ramane in Lege

In schimb, senatorii au respins solicitarea bancilor de a exclude de la prevederile Legii a programului Prima Casa, in ciuda presiunilor venite din partea Ministerului Finantelor si BNR.

"Daca acest program nu este exceptat, am fi in situatia in care ANAF ar executa 50% iar banca 50%, adica ceva imposibil. Se va compromite insusi scopul social al programului Prima Casa. Exista riscul ca Statul sa fie actionat in judecata la Tribunale internationale. Mai exista si riscul ca, din cauza unor perceptii negative si o posibila re-evaluare a agentiilor de rating, toate vor avea un impact direct asupra bugetului de stat. As dori sa fie mentionat si Raportul CE care atrage atentia asupra riscurilor", a spus Enache Jiru, secretar de stat in Finante.

In schimb, initiatorul Legii, deputatul Daniel Zamfir, a adus argumente in favoarea mentinerii imprumuturilor Prima Casa sub incidenta actului normativ. 

„Spunea domnul secretar de stat ca Legea ar anula garantia Statului. Dar la articolul 1 avem stipulat ca legea se aplica si fidejusorilor, iar Statul Roman este fidejusor. Vreau sa va propun ca Prima Casa sa ramana in interiorul legii pentru a putea fi protejati. (...) Scopul nostru a fost sa scoatem o lege dreapta, nici de stanga nici de dreapta. Nu e o lege impotriva bancilor, ci una care sa aduca un echilibru intre banci si clienti. Principiul legii este acelasi pe care deja l-ati votat, cel de impartire a riscului intre client si banca", a explicat Zamfir.

Initiator: Plafonul poate fi atacat la Curtea Constitutionala

In legatura cu introducerea plafonului de150.000 de euro, initiatorul legii spune ca este o greseala, intrucat introduce o discriminare nepermisa care ii va face atat pe cel care are o datorie de 151.000 de euro, cat si pe cel care are o datorie de 300.000 de euro, sa atace legea la Curtea Constitutionala, dupa ce va fi declansat un proces contra bancii.

Proiectul de Lege privind darea in plata a primit, saptamana trecuta, aviz favorabil din partea Comisiilor de specialitate din Senat, cu o serie de amendamente, cum ar fi inocuirea sintagmei "persoana fizica" cu "consumator" si prelungirea termenului de notificare de la 15 la 30 de zile, timp in care se suspenda orice plata a debitorului pentru creditul respectiv si orice actiune de executare. De asemenea, a fost admis si amendamentul care prevedea ca persoanele care au fost executate silit deja, dar au ramas cu datorii la banca, sa poata cere stergerea datoriilor. 

In schimb, propunerile Bancii Nationale a Romaniei (BNR) de plafonare a sumei creditului la 150.000 de euro si conditia ca debitorul sa aiba un grad de indatorare mai mare de 65% au fost respinse in comisii. De asemenea, a fost respins si amendamentul cerut de banci ca imprumuturile acordate prin Prima Casa sa fie exceptate de la lege. 

Legea urmeaza sa fie trimisa la Camera Deutatilor, for decizional.