Monday, November 24, 2014

Taxele se platesc mai usor. Mai ramane sa fie incasate!

Romania a urcat 82 de pozitii in clasamentul mondial realizat de o companie de consultanta, care a analizat fiecare tara din punct de vedere al usurintei cu care firmele isi pot plati impozitele.

Raportul “Paying Taxes 2015” elaborat de PriceWaterhouse Coopers arata ca Romania este tara care a urcat cel mai mult in clasamentul mondial, dintre tarile din Europa Centrala si de Est.

Reformele intreprinse in ultimii ani au facut ca numarul platilor catre stat facute de o firma sa scada de la 113 in 2007 la 39 de plati in 2012 si apoi la 14 in 2013. Aceste reforme au facut ca timpul necesar pentru indeplinirea obligatiilor fiscale sa scada de la 228 ore pe an in 2009, la 200 ore in 2012 si apoi la 159 ore in 2013, arata Mihaela Mitroi, partener la PwC Romania.

Printre proiectele care au ajutat contribuabilii sa isi plateasca mai usor taxele fac parte extinderea declararii si platii online a obligatiilor fiscale si informatizarea ANAF, cu sprijinul cu Banca Mondiale, semnaleaza Ministerul Finantelor Publice.

Romania ocupa acum locul 52 in lume, devansand tari precum Polonia (87), Ungaria (88), Bulgaria (89), Slovacia (110) si Cehia (119). 

Acum ca plata taxelor se face mai usor, ramane ca Ministerul de Finante sa ia masurile necesare pentru ca acestea sa se si incaseze, prin diminuarea evaziunii fiscale.