Friday, November 7, 2014

Rezultatele Petrom dau peste cap planurile FP

Pe fondul scaderii preturilor la titei pe plan mondial, profitul net al Petrom dupa trimestrul al treilea s-a contractat cu 34% stricand socotelile managerilor Fondului Proprietatea ce cautau de ceva vreme exitul din companie. 

Profiturile conjunctural mai mici pot fi folosite si drept argument impotriva cresterii redeventelor de anul viitor.

Vanzarile OMV Petrom au scazut cu 11% in primele 9 luni ale anului fata de perioada similara a anului trecut iar profitul net cu 34%, pana la 2,4 miliarde lei. La nivel de grup (OMV), profitul net inainte de impozitare (EBIT) s-a redus la randul sau cu 24%, pana la echivalentul a 3,4 miliarde lei.
Evolutia profitului Petrom tine strict de declinul preturilor pe piata globala, cu titeiul ieftinindu-se recent pana sub 80 dolari/baril, productia Petrom ramanand insa relativ constanta (49 milioane bep-barili echivalent petrol, aici intrand si productia de gaze).

Un detaliu care sare ochi din comunicatul Petrom, din perspectiva politicii de redevente aplicata de Guvern din 2015: costul mediu de productie al companiei a crescut in intervalul ianuarie-septembrie cu 18%, de la 14,76 dolari/bep la 17,36 dolari/bep, in timp ce pretul mediu realizat la nivel de grup a scazut cu 2%, de la 96,54 dolari/bep la 94,13 dolari/bep. 

Mai exact, e mult mai ieftin sa produci in Romania in continuare, fapt ce nu rezulta deloc din redeventele actuale, unele dintre cele mai mici din Europa.