Monday, October 27, 2014

De ce n-ar trebui sa ne linisteasca prea tare datoriile mici ale Romaniei?

Potrivit datelor prezentate pe 23 octobrie de Eurostat, datoria publica a Romaniei a coborat in trimestrul al doilea cu 218 milioane lei, la 38,5% din PIB, fiind a treia cea mai mica datorie publica din UE. 

Prezenta Romaniei in topul celor mai putin datoare state din Europa suna linistitor din perspectiva raportului PIB/datorie publica, daca n-ar exista si alte elemente care sa ingrijoreze. 
In primul rand, e vorba de serviciul datoriei, un detaliu care face ca costurile cu dobanzile sa atarne mai greu decat in cazul altor state cu datorii mai mari (Germania are 75% din PIB datorie publica dar statul german nu are nicio emotie ca nu va gasi investitori sa-i cumpere bondurile la dobanzi mici, in timp ce Romania a avut destule emotii in perioada de apogeu a crizei, cand se gaseau greu finantari si la 6%). 

In al doilea rand, dinamica din ultimii ani, imprumutul catre FMI fiind rostogolit de pilda sub forma datoriei guvernamentale din parohia BNR in cea a ministerului de Finante.

Ca pondere, emisiunile de obligatiuni si certificate reprezentau o felie de 26,1% din PIB din datoria publica in iunie, imprumuturile de stat 11,7% din PIB, iar numerarul si depozitele 0,7% din PIB. 

Cele mai indatorate state sunt Italia (133% din PIB datorie publica), Portugalia (129%) si Irlanda (116%).