Monday, November 1, 2021

BNR inaspreste conditiile pentru creditele imobiliare

 


Bancile vor trebui ca la inceputul anului viitor sa majoreze avansul si nivelul garantiilor luate in calcul pentru creditele de investitii imobiliare. Urmeaza schimbarea conditiilor si pentru creditele imobililare pentru prima locuinta?


Banca Centrala a publicat un proiect de regulament pentru modificarea conditiilor de creditare pentru imprumuturile de investitii imobliare, care va intra in vigoare de la inceputul anului viitor. 

Noile reglementari vizeaza imprumuturile acordate pentru achizitia imobilelor care “nu au destinatia de locuinta pentru folosinta proprie si permanenta a debitorului”, deci in aceasta prima etapa de reglementare sunt vizati doar cei care ar dori sa cumpere imobile pe care sa le foloseasca doar ca destinatie de weekend sau de vacanta sau ca investitie, pentru a incasa chirii de pilda, nu si cei care se imprumuta pentru prima lor locuinta.

Ce presupune noul regulament

Potrivit noilor norme, debitorii vor avea de platit un avans de 25% pentru creditele de investitii imobiliare in lei (in crestere cu 10 puncte procentuale raportat la regulile actuale), de 35% pentru cele in euro si 50% pentru cele in alte valute. 

In consecinta, valoarea unui credit pentru investitii imobiliare nu poate depasi 75% din valoarea garantiei ipotecare in cazul creditelor acordate in lei (fata de 85% cat era în trecut), 65% pentru creditele in euro si 50% pentru creditele in alte valute. 

BNR mai arata ca bancile urmeaza sa stabileasca prin normele proprii de creditare nivelurile maxime admise pentru gradul de indatorare, cu luarea in considerare a riscului valutar, a riscului de rata a dobanzii si a riscului de diminuare a veniturilor eligibile disponibile pe perioada de derulare a creditului.

De ce apare acum aceasta decizie a BNR?

Piata imobiliara cunoaste cresteri de preturi de ani buni, iar in ultima vreme, pe fondul majorarilor preturilor la materialele de constructii, salturile puteau fi accelerate. 

Din pacate, scumpirea materialelor de constructii si a utilitatilor vine pe fondul unei tendinte de majorare a dobanzilor la credite ce acompaniaza o inflatie in crestere. 

Cei care se imprumuta acum pentru o locuinta prin credit risca sa plateasca rate din ce in ce mai mari, iar veniturile lor sa se contracte progresiv (cheltuieli cu utilitatile mai mari, inflatie, etc). In aceste conditii, cum creditele ipotecare atarna foarte greu in bilanturile bancilor, BNR incearca sa le protejeze de erodarea capitalului in situatia in care ratele restante s-ar acumula. 

Or, creditele de investitii imobiliare pentru locuinte de vacanta sau in vederea inchirierii sau revanzarii ulterioare sunt mai riscante din acest punct de vedere decat imprumuturile ipotecare pentru prima locuinta (sa nu uitam ca exista si garantia statului la creditele Noua Casa), unde oamenii masoara de foarte multe ori inainte de a contracta un credit, spre deosebire de mentalitatea mai speculativa a celor care solicita credite de investitii si care isi pot asuma mai usor pierderi. 

Pe viitor insa, in conditiile in care dobanzile isi continua cresterea, economia se resimte iar piata imobiliara nu s-a corectat semnificativ (exista un grad mare de inertie in aceasta zona), ar putea sa apara contrictii mai restrictive si in ceea ce priveste creditele imobiliare pentru prima locuinta, posibil in zona garantiilor solicitate sau a gradului de indatorare admis, pentru a dilua riscurile si din aceasta sursa. 

No comments:

Post a Comment