Thursday, June 24, 2021

Pandemia n-a adus turbulente majore in piata valutara

 


Cresterea gradului de indatorare publica, dificultatile cu care s-au confruntat companiile locale, reducerea remitentelor n-au cantarit prea mult in cosul valutar, iar leul a ramas relativ stabil fata de principalele valute si monede regionale.


Daca bursele au cazut spectaculos la inceputul anului trecut odata cu blocarea marilor economii ale lumii, piata valutara a fost mult mai calma, speculatorii fiind parca speriati de amploarea pandemiei. 

In consecinta, exceptand o depreciere mai accentuata a dolarului fata de euro (s-au tiparit totusi mii de miliarde ca raspuns la provocarile din economia SUA) si implicit o depreciere a sa si fata de leu, moneda nationala a pierdut foarte putin teren in fata euro si a ramas in echilibru relativ fata de zlot ori forint in intervalul mai 2020-mai 2021.

Asta cu toate ca datoria publica a avansat cu aproape 10% in respectivul interval (era de 39% in mai 2020), remiterile muncitorilor din strainatate s-au redus pe fondul pandemiei, economia a inceput sa se confrunte cu inflatia de la inceputul acestui an, iar dobanzile nu au fost înca majorate. 

anda la titlurile de stat pe 5 ani

Euro era cotat la 4,842 lei la finalul lunii mai 2020 si avansase pana la 4,919 cu 12 luni mai tarziu. O depreciere de 1,6% foarte decenta in aceste conditii, care putea fi acoperita usor de dobanzile la termen pe lei, atat pentru titlurile de stat cat si pentru o parte din depozitele bancare la termen. 

Practic, deprecierea leului e comparabila cu dobanda de 1,8% pe care statul o plateste la ultima emisiune de titluri de stat in euro pentru populatie, emisiune listata la bursa (ne referim la programul Fidelis). 

Dolarul s-a ieftinit in acelasi interval, de la 4,351 lei la sfarsitul lui mai 2020, la 4,036 lei (-7,2%). Este o miscare preluata din pietele internationale, unde dolarul s-a depreciat fata de euro din cauza programelor de expansiune monetara mult mai generoase in SUA decat in Europa. 

Si francul elvetian era cu aproape 1% mai ieftin, de la 4,527 lei a scazut la 4,485 lei, o evolutie in linie cu perceptia asupra riscului din pietele financiare (francul e considerat un refugiu in vremurile mai tulburi). 

E mai rentabil de mers la shopping in Turcia

O scadere spectaculoasa avem pentru lira turceasca, cu o depreciere cu 25% in intervalul analizat, o evolutie ce penalizeaza mai mult deciziile politice din Turcia decat starea economiei sale. 

Dar, cum se apropie sezonul concediilor iar Turcia este o destinatie populara pentru romani, bugetele de vacanta vor fi cu siguranta mai mici decat cele de anul trecut, pe servicii comparabile. 

Am avut oscilatii reduse in ceea ce priveste cotatiile valutare ale monedelor regionale, cu exceptia coroanei din Cehia. 

Zlotul polonez s-a apreciat usor fata de leu, sub 1%, de la 1,08 la 1,09 lei iar 100 de forinti maghiari au urcat de la 1,38 la 1,41 lei (+1,8%). O apreciere mai puternica s-a consemnat insa in ceea ce priveste coroana din Cehia, ce a urcat de la 0,179 lei la 0,192 lei (+7,2%). 

Brexitul a intarit deocamdata lira

Brexitul a fost de bun augur pentru cotatiile lirei sterline, care s-a apreciat fata de euro iar leul a iesit destul de sifonat. De la 5,35 lei in mai 2020, o lira valora 5,72 lei in mai 2021, un salt de aproape 7%, apropiat de cel al coroanei cehesti. 

Aici am putea avea mai multi castigatori, in randul celor care prefera o diversificare destul de agresiva a portofoliilor, in special pentru cei care aveau actiuni listate la Londra si care au castigat si din cresterea bursei (indicele FTSE 100 are o apreciere de 15% in intervalul mentionat) si din cea a lirei sterline. 

No comments:

Post a Comment