Wednesday, August 10, 2016

Romanii au dat navala la titluri de stat

Peste 20.000 de romani au cumparat titluri de stat emise de Ministerul Finantelor Publice in cadrul emisiunii Fidelis Centenar. Suma totala a acestor titluri a depasit 735 de milioane lei, de peste sapte ori mai mult decat si-a propus statul, initial, sa atraga, 100 de milioane de lei. 

Astfel, Ministerul a suplimentat oferta pentru ca toti cei care au subscris sa primeasca tilurile solicitate. „Este o investitie sigura, cu o dobanda printre cele mai bune oferite in piata”, a declarat premierul Dacian Ciolos, prezent la deschiderea sedintei de tranzactionare de la Bursa de Valori Bucuresti, unde titlurile sunt listate.

Cei mai multi investitori au subscris sume mari

Participarea la aceasta emisiune a fost diversa - atat ca numar de titluri cumparate, cat si ca varsta a investitorilor, ocupatie sau distributie geografica. 

Ministrul Finantelor, Anca Dragu, a declarat ca, din numarul total de subscriptii, 141 au fost pentru un singur titlu, iar 3.098 au vizat numarul maxim permis de regulament, respectiv 1.000 de titluri, echivalentul a 100.000 de lei. 

Cele mai multe subscrieri, respectiv 13.796 de plasamente, au fost mari, intre 10.000 de lei si 100.000 de lei, 7.581 de persoane au subscris intre 11 si 100 titluri, iar 786 de investitori au plasat ordine intre 2 si 10 titluri.

Exista si investitori de peste 90 de ani

Din punctul de vedere al varstei, 557 de persoane au intre 18 si 30 de ani, 5.278 au fost investitori cu varsta intre 31 si 50 de ani, 12.625 de ordine au apartinut celor cu varsta intre 51 si 70 de ani, iar persoanele peste 71 de ani au fost in numar de 3.827. Interesant este faptul ca si persoane peste 90 de ani, respectiv 23, au cumparat titluri de stat. 

„Constatam cu bucurie c? numarul investitorilor tineri a crescut fata de emisiunea precedenta”, a remarcat ministrul Finantelor.

68,3% din totalul persoanelor care au participat la exercitiul de piata sunt active, in timp ce numarul pensionarilor este de 8.300. Dar si elevii si studentii, in numar de 165, au participat la aceasta emisiune. 

Pe de alta parte, mediul urban a contribuit cel mai mult la succesul emisiunii, nu mai putin de 19.638 de investitori provenind din acest mediu. Dar si din zona rurala au existat subscrieri, 13% din total, in crestere fata de emisiunea din iunie 2015.

Bucurestiul domina topul investitorilor

Pe regiuni geografice continua sa conduca Bucurestiul, desi in scadere fata de emisiunea de titluri pentru populatie de anul trecut. 70% din subscrieri au fost realizate in afara Capitalei, in timp ce in 2015 acest procent era de doar 53%. Pe locurile urmatoare se afla judetele Prahova, Cluj, Iasi si Brasov, ca numar de subscrieri, insa ca valoare, in top cinci a intrat si judetul Arges. 

Titlurile de stat au o valoare nominala de 100 de lei, o dobanda de 2,15%, platibila anual, si maturitatea la doi ani. Acestea pot fi tranzactionate pe BVB, cotatia din prima zi de listare fiind peste valoarea nominala, respectiv 100,57 lei, potrivit pre?edintelui BVB, Lucian Anghel. 

AURSF a sprijinit emiterea de titluri de stat pentru populatie

Emisiunea de titluri de stat pentru populatie a fost sprijinita si de Asociatia Utilizatorilor Romani se Servicii Financiare (AURSF). 

Presedintele Asociatiei, Alin Iacob, a pledat pentru reducerea valorii nominale a titlurilor de la 1.000 de lei anul trecut la 100 de lei, astfel incat sa fie accesibile unui numar cat mai mare de cetateni. 

"Am sprijinit demersurile pentru continuarea lansarii de titluri de stat pentru populatie , pentru ca romanii sa poata imprumuta direct statul, nu prin intermediul bancilor. In lipsa unor astfel de instrumente, populatia merge cu economiile la banca, primeste o dobanda din ce in ce mai redusa, iar apoi, cu banii deponentilor, bancile cumpara titluri de stat la randamente avantajoase. De ce sa nu beneficieze direct cetatenii de aceste randamente avantajoase oferite de stat?", a explicat Alin Iacob.

In urma succesului emisiunii din acest an, ministrul Finantelor a anuntat ca s-a introdus in strategia de finantare a statului pe termen mediu posibilitatea ca astfel de titluri de stat pentru populatie sa fie emise anual sau chiar de doua ori pe an. 

No comments:

Post a Comment