Wednesday, May 27, 2015

Legislatie pentru situatii de criza in asigurari

Autoritatile romane admit ca situatia pietei asigurarilor este critica. In acest conditii, a fost elaborat un proiect de Ordonanta de Urgenta care reglementeaza redresarea financiara a companiilor cu probleme. In cazul in care redresarea esueaza, actionarii sunt primii care suporta pierderile. 

Astfel, asiguratorii aflati in dificultate sau in curs de a avea probleme vor putea fi obligati de catre Autoritatea de Supraveghere Financiara /ASF/ sa elaboreze planuri de redresare financiara pentru a preintampina perturbarea pietei asigurarilor, se precizeaza in proiectul mentionat.

Proiectul de act normativ urmareste crearea unui cadru legal nou de gestiune a crizelor in sectorul financiar. Modalitatea de gestiune a crizelor va avea trei faze: prevenirea acestora, interventia timpurie si rezolutia.

Din punct de vedere procedural, rezolutia urmeaza sa se declanseze in situatia in care nu exista perspective rezonabile ca starea de dificultate a asiguratorului sa poata fi inlaturata in timp util, se precizeaza in document.

In aceste conditii, actionarii asiguratorului supus rezolutiei sunt primii care suporta pierderile, creditorii asiguratorului suporta pierderi ulterior actionarilor, in conformitate cu ordinea prioritatii creantelor acestora din cadrul procedurii de insolventa, persoanele fizice si juridice care au contribuit la ajungerea in stare de dificultate a asiguratorului sunt trase la raspundere potrivit legii civile sau penale. In plus, creditorii din aceeasi categorie sunt tratati in mod egal si, nu in cele din urma, niciun creditor nu suporta pierderi mai mari decat cele pe care le-ar fi suportat in cazul in care asiguratorul ar fi fost lichidat prin intermediul procedurii obisnuite de insolventa.

In etapa procedurii de rezolutie se poate opta pentru vanzarea activitatii si a portofoliului, transferul catre o institutie-punte sau separarea activelor asiguratorului supus rezolutiei, cu scopul de a le proteja in vederea vanzarii sau lichidarii lor ordonate.

”Urgenta demersului de adoptare a acestui proiect de act normativ sub forma unei Ordonante de Urgenta a Guvernului este data de situatia critica a pietei asigurarilor din Romania din acest moment, de necesitatea de a interveni cu promptitudine intr-un stadiu incipient in cazul asiguratorilor aflati in dificultate sau in curs de a intra in dificultatea si de a reduce impactul situatiei acestora asupra pietei asigurarilor si sistemului financiar, in general”, se mentioneaza in document. 

Potrivit acestuia, aplicarea unor masuri cu potential ridicat de redresare a unei societati de asigurare/reasigurare, cum ar fi atragerea rapida a unui investitor, nu este posibila in prezent din cauza intarzierii masurilor de completare a legislatiei privind redresarea financiara.

No comments:

Post a Comment