Sunday, November 22, 2020

O noua amanare a ratelor: tentatie mare, dar si riscuri pe masura

 


Apropierea reluarii platii ratelor pentru creditele a caror rambursare a fost suspendata readuce in discutie oportunitatea prelungirii masurii si riscurile aferente pentru debitori si banci.


Posibilitatea suspendarii ratelor si dupa ianuarie 2021 a fost evocata de ministrul Finantelor la un forum bancar in prima parte a lunii, iar o decizie finala in acest sens ar urma sa se ia “dupa consultari cu bancile”. 

Cum pandemia cunoaste un nou val iar o serie de activitati isi pot reduce ritmul natural sau pot fi chiar inchise, posibilitatea ca o parte dintre debitorii pasuiti la prima amanare a ratelor sa nu poata plati la timp din ianuarie este destul de ridicata. Mai ales ca nu au beneficiat de o suspendare fara costuri a rambursarii datoriei - fie urmeaza sa plateasca esalonat in 5 ani dobanzile si comisioanele aferente creditelor ipotecare suspendate, fie urmeaza sa plateasca ulterior dobanzi si comisioane la creditele de nevoi personale unde soldul a fost majorat cu sumele neincasate in ultimele 9 luni. 

Cat ar cantari o noua suspendare cu 9 luni a ratelor?

In cazul unui credit ipotecar, suspendarea ratelor pentru 18 luni (9+9) ar contribui la o crestere a lor in urmatorii 5 ani cu pana la 30% (in cazul in care creditul este chiar la inceput iar ponderea principalui rambursat e foarte mica, dobanzile reprezentand grosul ratelor), ceea ce nu e chiar la indemana oricui, mai ales daca gradul de indatorare asumat ajunge la 50% din veniturile familiei.

Evident, daca creditul e apropiat de scadenta, o noua suspendare nu e la fel de dureroasa financiar pentru ca ponderea dobanzilor e foarte redusa, iar rata totala (rata normala plus suma acumulata din suspendarea ratelor ce trebuie rambursata in 5 ani) nu va urca foarte mult dupa reluarea platilor. 

Efectul suspendarii ratelor pentru 18 luni ar putea fi chiar mai dramatic in cazul imprumuturilor de nevoi personale daca nu s-a optat pentru prelungirea scadentei, noile rate putand depasi cu peste 40% valoarea celor vechi, tinand cont ca in acest caz dobanzile medii erau in jurul a 10 procente (vorbim de asemenea de credite aflate in primele luni de rambursare, cand ponderea dobanzilor este mai mare). 

Vor plati mai tarziu cei care nu pot plati acum?

Daca in cazul statelor filosofia “nu am bani acum dar iau inca un imprumut pentru a-l achita pe primul pe care il voi plati mai tarziu” inca functioneaza, in cazul debitorilor obisnuiti care nu au o banca centrala in spate care sa le cumpere din datorii, tratarea problemelor la plata ratelor bancare cu o indatorare si mai mare nu are acoperire. 

Dintre cei peste 500.000 de debitori (persoane fizice si companii) care au decis sa isi amane plata ratelor, o parte nu vor putea sa o faca ramanand intre timp fara venituri, iar cei care se confrunta cu reducerea, fie si temporara, a veniturilor, vor fi pusi la randul lor in dificultate la o crestere substantiala a valorii ratelor. 

Chiar si presupunand ca pana la finalul anului viitor se foloseste pe scara larga un vaccin, revenirea economiei va fi lenta,  imunizarea in masa cere timp, asa ca cresterea ratelor nu va fi un hop usor de trecut pentru toti cei care s-au bucurat initial la suspendarea lor. 

Cei care pot plati acum n-ar trebui sa mai amane momentul

Daca pentru persoanele care se confrunta cu dificultati financiare nu prea exista alternativa la suspendarea ratelor, exceptand cazurile fericite, dar putin probabile cand apar mosteniri sau diverse alte tipuri de castiguri peste noapte, pentru cei a caror situatie s-a imbunatit in ultimele luni o noua amanare ar putea fi paguboasa. 

Chiar daca viata fara rate de care s-au bucurat in ultima vreme a fost tentanta, revenirea la realitate peste cateva luni poate fi dureroasa, iar bugetul familiei si mai greu de redresat pe viitor. 

Cel mai greu o sa fie pentru cei care sunt la inceputul derularii creditului, iar dobanzile restante acumulate cantaresc foarte greu. Pentru cei care mai aveau cateva luni pana la scadenta lucrurile arata diferit, riscurile si costurile sunt mai mici. 

Cine poate sa plateasca, ar fi bine sa o faca, pentru ca viitorul s-ar putea sa nu aduca surprize prea placute.