Listarea recenta la bursa a titlurilor de stat aferente programului Fidelis a starnit interesul micilor investitori pentru acest tip de plasament. Mare atentie insa la algoritmul de calcul al dobanzii, garantul emisiunii si lichiditatea sa la bursa.
Din aceasta luna avem listate la bursa titluri de stat in lei si euro, la dobanzi atractive in momentul lansarii emisiunilor (4% pentru titlurile in lei pe 2 ani, 4,5% pentru cele pe 4 ani si 2% pentru titlurile in euro pe 5 ani).
Avantajul listarii este ca aceia care nu pot astepta pana la scadenta, din diferite motive (nevoi neprevazute sau alte oportunitati de investitie), se pot alege totusi cu o fractiune de dobanda spre deosebire de cineva care ar fi investit in titluri de stat emise de Trezorerie in cadrul programului Tezaur. (care se rascumpara prin trezorerii si inainte de scadenta, dar se incaseaza doar valoarea lor nominala, nu si dobanda) sau in depozite bancare la termen.
Cotatia obligatiunilor, care se exprima in procente din valoarea lor nominala, reflecta in general pozitionarea acestora in cadrul perioadei de maturitate, astfel incat dupa cateva luni de la listare pretul la care se fac tranzactiile ar trebui sa fie plasat peste cel nominal, deoarece cumparatorul are de asteptat mai putin pana la plata primului cupon. Evident, asta daca dobanzile nu au suferit ajustari severe raportat la momentul listarii obligatiunilor, cum veti vedea mai jos.
Ce algoritm de calcul al dobanzii este potrivit?
Cand scadenta este relativ scurta, pe o perioada de timp cuprinsa intre 1si 5 ani, se poate merge si pe o dobanda fixa. Daca scadenta este la 10 ani sau peste, e mai greu ca un investitor sa isi asume o dobanda fixa daca aceasta nu este foarte tentanta, astfel incat de obicei se prefera un indice de referinta (Robor pentru lei sau Euribor pentru euro) la care se adauga o anumita marja.
Iar de marimea marjei poate depinde cotatia viitoarelor obligatiuni, mai ales cand in piata dobanzile au evoluat fata de momentul listarii.
De exemplu, emisiunea de obligatiuni municipale Timisoara a fost lansata in vara lui 2008 si va avea scadenta in mai 2026. Dobanda propusa atunci a fost media dintre Robid si Robor la 3 luni plus 0,1%. Marja foarte redusa peste aceasta medie ar face ca randamentul investitorilor sa scada in prezent sub 2%, ceea ce este sub unele depozite la termen de un an din prezent, desi in 2008 dobanda primului cupon a fost de peste 11%.. Din acest motiv ultima cotatie la BVB pentru aceste obligatiuni a fost de 95%, deci sub valoarea nominala .
Morala din spatele acestui exemplu este ca, pentru un potential investitor, este bine ca marja practicata peste dobanda de referinta sa acopere riscul cresterii dobanzilor pana la scadenta, mai ales daca e o scadenta indepartata.
Alegeti obligatiuni relativ lichide
Mentiunea referitoare la lichiditate are doua implicatii. Cand dobanzile sunt foarte bune, sensibil peste ce ofera bancile, putini cumparatori vor sa renunte la ele inainte de scadenta astfel incat nu se fac multe tranzactii. Cand dobanzile nu se dovedesc prea atractive la un moment dat (vezi cazul Timisoara) sunt putini cumparatori care sa le doreasca, exceptand desigur un discount semnificativ, astfel incat iar nu se fac multe tranzactii.
Iata de pilda obligatiunile corporative emise de primaria Bucuresti in 2018 cu scadenta in 2028, cu o maturitate de 10 ani. Dobanda anuala fixa este de 5,6% si nu mai pare la fel de tentanta acum, cand statul plateste la randul sau 5% pe an pentru titlurile vandute prin Trezorerie cu scadenta la 5 ani. Prin urmare, vineri 21 august la ora 10,30 exista o singura oferta de cumparare in sistemul BVB, la 95,1% (valoarea nominala este de 10.000 lei) si ordinul de cumparare era doar pentru 2 obligatiuni. Daca un detinator ar dori sa renunte cu orice pret la ele, ar trebui sa forteze cotatiile si sa mareasca discountul pana apar si cumparatorii interesati.
Spre deosebire de obligatiunile Bucuresti, obligatiunile emise de Guvern recent cu scadenta la 4 ani ofereau vineri la aceeasi ora profit investitorilor dupa numai cateva zile de detinere. Existau oferte la cumparare la 102,1% (200 bucati), 102 % (5.000 bucati) si 101,5% (10.000 bucati). Chiar si cu un comision din partea brokerului de 0,2% se face profit de peste 1%, cam cat dobanda la un an din partea unor banci mai putin generoase cu deponentii.
In ceea ce priveste emisiunea scadenta in 2022 (R22) cotatiile erau mai putin prietenoase, cei dispusi sa vanda gasind oferte la cumparare incepand de la 100,5 % (pana la 100%, adica pana la valoarea nominala, unde erau peste 10.000 bucati la cumparare, se gaseau mai putin de 2.500 de obligatiuni in diferite oferte de cumparare).
Un caz interesant gasim la obligatiunile Patria Bank listate in toamna anului trecut si care au scadenta in 2027. Dobanda fixa este de 6,5% pe an in euro iar in acest moment se fac tranzactii in jur de 103% (valoarea nominala este 500 euro). Cum dobanzile bancare rar sar de 1% in euro, plasamentul pare atractiv si la acest pret (de mentionat insa ca nu este o emisiune garantata).
Atentie la bonitatea emitentului, dar la garantia oferita
Titlurile de stat sunt plasamentul care beneficiaza, in teorie, de cel mai redus risc in piata financiara, statul garantand cu toata forta sa de a impune taxe si impozite ca principalul va fi rambursat. Cand investim in alte instumente ale unor entitati de stat (obligatiuni municipale) avem in minte de asemenea ca statul ar putea fi garantul de ultima instanta, daca apar probleme in fluxul de incasari si plati.
Dar ce se intampla in cazul unor obligatiuni corporative, unde statul nu este implicat?
In primul rand, cea mai buna garantie este brandul, soliditatea afacerii. Daca emitentul este un jucator mare, recunoscut, cu o afacere solida in spate, decizia de a cumpara obligatiunile sale e mai putin riscanta iar randamentul investitiei e destul de apropiat de cel al titlurilor de stat.
Cand insa avem emitenti de mai mica anvergura, cu afaceri care pot depinde de cativa clienti mai mari, chiar daca dobanzile platite sunt bune ar trebui sa aratam mai multa retinere pentru ca in aceste cazuri nu exista un fond de garantare precum in cazul depozitelor la termen.
Un reper de luat in calcul il reprezinta existenta unui garant al emisiunii, o companie mai mare care sa preia riscul de neplata daca apar surprize neplacute, sau o garantie speciala oferita de emitent.
In lipsa oricarui garant sau a unor garantii speciale, mai bine nu va asumati riscurile chiar daca dobanzile arata tentant.
