Sunday, July 19, 2020

Cum poti sa retragi cash cand platesti la POS?


Benzinariile Rompetrol ofera servicul de cashback clientilor, care pot scoate numerar de la POS-uri in limita a 200 de lei, daca fac in prealabil o plata cu cardul. Rompetrol nu percepe comision, dar bancile partenere ar putea sa o faca.

Legea cashback a facut destule valuri pana la adoptarea sa in vara anului 2018. Gandita pentru a oferi o mana de ajutor in mediul rural, unde nu exista o retea foarte extinsa de bancomate, legea a iesit in final cu o anumita limitare in ceea ce priveste comerciantii participanti. 

Desi initial s-a intentionat ca numarul lor sa fie cat mai mare, iar limita fixata pentru cifra de afaceri a celor intrati in clubul cashback era de numai 10.000 euro anual, in final legea a aparut cu limita de 50.000 euro (cifra de afaceri a comerciantilor obligati prin lege sa se doteze cu POS-uri). 

Legea prevedea posibilitatea, dar nu si obligatia comerciantului de a oferi o suma cash dupa ce clientul facea cumparaturi platite cu cardul in magazin, in limita a 200 lei si contra unui comision de maxim 1%. Cum in mediul rural nevoia de cash este inca mare, inclusiv la comercianti, putini dintre acestia au fost dispusi sa accepte serviciul de cashback. In plus, exista si o limitare birocratica, servicul putea fi implementat numai dupa ce era semnat un contract in acest sens cu banca acceptatoare.

Serviciul este abia la inceput in Romania

Iar in unele situatii era nevoie ca si clientul sa faca un drum la banca.

De pilda, in cazul posesorilor de carduri de credit UniCredit Bank, informatiile postate pe site arata ca pentru a se putea beneficia de serviciul cashback la POS-urile UniCredit (sau ale altei banci acceptante) era nevoie de activarea acestuia din sucursalele bancii. Dupa care, contra a numai un leu per retragere, se puteau elibera maxim 150 lei. Oricum, numarul de comercianti acceptanti ai acestui serviciu a ramas extrem de redus, daca ne referim la exemplul UniCredit - in Bucuresti erau doar doua lanturi de restaurante care permiteau eliberarea de cash la plata cu cardurile UniCredit. 

Ramane de vazut in ce masura aparitia unui jucator cu nume precum Rompetrol va genera un model de urmat pentru hipermarketuri sau de catre magazinele de mici dimensiuni din mediul rural. 

Avand in vedere ca la finalul anului trecut disproportia dintre numarul de bancomate si cel de POS-uri-la era evidenta (10.500 bancomate vs. 230.000 POS-uri la nivel national), iar in mediul rural aceast raport poate fi chiar mai nefavorabil...bancomatelor, nevoia de a genera un mecanism functional prin care POS-urile sa se comporte ca ATM-urile este reala.

Un impuls suplimentar in vremea pandemiei

Odata cu izolarea impusa in prima faza a pandemiei, avantajele sistemului cash-back au fost redescoperite mai ales ca reprezentantii mediului financiar-bancar se temeau de anumite blocaje in alimentarea cu cash a bancomatelor (initial, multa lume a dorit sa retraga repede ceva cash pentru a se asigura ca are bani de cheltuit daca se “inchid” marile orase) iar impactul vizual al cozilor la ATM-uri nu era cel mai fericit, avand in vedere masurile de limitare a iesirilor in spatiul public impuse la un moment dat.

“Desi pana acum implementarea unor mecanisme de cashback la POS intre institutii de credit si comercianti a fost rara, in contextul actual e posibil sa asistam la relansarea unei astfel de solutii. Utilizand OUG 193/2002 (legea 191/2018, “legea cash-back”, reprezenta o actualizare a acestei ordonante-n.n) , institutiile de credit pot oferi clientilor prin intermediul comerciantilor o modalitate mai flexibila si la indemana pentru retragerea de numerar, transformand POS-urile in bancomate si evitand astfel posibile cozi sau asigurand o alternativa in cazul unei posibilitati logistice mai greoaie de alimentare a bancomatelor pe fundal de COVID-19” era concluzia unei analize Reff si Asociatii din martie 2020 citata in mai multe publicatii in acel moment.

De urmarit cum vor evolua lucrurile in acest sens si daca se vor propune noi stimulente pentru comercianti si banci pentru a promova acest serviciu. De remarcat ca, in Marea Britanie, dupa succesul din prima faza optiunea cash-back este in pierdere de viteza, de la un numar de 267 milioane de operatiuni cashback in 2013, trendul a fost constant descendent - 235 milioane in 2015, 200 milioane in 2016 si 196 milioane retrageri in 2017, potrivit Statista.