Wednesday, January 10, 2018

Legea insolventei personale, inaplicabila la peste doi ani de la adoptare

Inca o lege care ar putea ajuta consumatorii supraindatorati la banci si alte institutii financiare este trasa pe linie moarta. Este vorba de insolventa personala, care a intrat in vigoare la inceputul acestui an, dar este la fel de inaplicabila ca si in urma cu doi ani, cand a fost amanata pentru prima data. 

La vremea respectiva, motivul amanarii a fost legat de faptul ca nu a fost implementata infrastructura necesara aplicarii legii (constituirea comisiilor de insolventa la nivel local, unde ar trebui sa fie depuse dosarele de insolventa, desemnarea administratorilor etc.).

Motivele respective sunt, din pacate, valabile si in prezent. Exceptand faptul ca, la jumatatea anului in 2017, Guvernul a aprobat normele metodologice pentru aplicarea legii - care stabilesc modalitatea de desfasurare a sedintelor de conciliere, modul de comunicare cu debitorul si creditorii, tipurile de onorarii pentru administratorul procedurii si pentru lichidator, precum si cuantumul minim si maxim al acestor onorarii, in doi ani si jumatate aplicarea actului normativ nu a avansat deloc. 

Casa de Insolventa Transilvania (CITR) apreciaza ca printre cele mai importante probleme se inscriu neconstituirea comisiilor de insolventa la nivel local, si nepublicarea listei administratorilor procedurii si a lichidatorilor pentru insolventa persoanelor fizice, adica exact specialistii autorizati sa se ocupe de acest tip de procedura.

“Vorbim despre o lege extrem de importanta pentru sanatatea fluxului economic si pentru protectia sociala, care in Romania vine tarziu si care, mai grav, este inaplicabila. Si daca am avea astazi comisiile locale infiintate, ar mai fi nevoie de cel putin cateva luni pentru definitivarea logisticii de lucru, pentru informarea cetatenilor cu privire la procedura, precum si pentru definitivarea listei de specialisti care vor fi desemnati de comisii sa administreze procedura pentru persoane fizice. Vorbim deja de peste doi ani despre lupul care vine la oi, iar evenimentul ne-a prins tot nepregatiti. Tot ce mai putem face pana cand legea va deveni functionala, este sa depunem un efort comun de informare pentru debitorii neavizati, persoane fizice", apreciaza Vasile Godinca-Herlea, CEO CITR.

Cum functioneaza astfel de legi in tarile vecine?

Reprezentantii companiei spun ca legea insolventei personale are deja un istoric de zeci de ani in alte tari (Franta - din 1989, Germania - din 1999). Chiar si in Europa Centrala sunt tari, cum este Cehia, care are o populatie de doua ori mai mica decat a Romaniei, si unde legea insolventei persoanei fizice a intrat in vigoare in 2008, an in care s-au inregistrat peste 5000 de solicitari, din care 1300 au fost proceduri deschise (dosare care s-au calificat pentru procedura de insolventa din totalul de cereri depuse). 

In anul 2014, la 6 ani de la intrarea legii in vigoare, numarul de solicitari din Cehia era deja de sapte ori mai mare (35.000 de dosare) fata de 2008, iar numarul de proceduri deschise era semnificativ (cca. 28.000), iar in aproximativ 7% dintre dosare procedura s-a finalizat cu o descarcare de datorii (stergerea datoriilor care nu pot fi platite in urma procedurii de insolventa).

In Romania, legea a fost adoptata de Parlament la jumatatea anului 2015 si ar fi trebuit sa intre in vigoare la finalul aceluiasi an. Insa aplicarea acesteia a fost amanata de trei ori pe aceleasi motive pentru care nici in prezent nu se poate aplica.

Potrivit Legii, romanii cu datorii greu de suportat ar avea posibilitatea sa-si declare falimentul personal. Acestia ar beneficia de doua proceduri: una administrativa, care prevede ca, in fata unei comisii de insolventa, si-ar putea face un plan de reesalonare a datoriilor pe 5 ani, si o procedura de lichidare in fata instantelor de judecata.