Monday, September 12, 2016

Proces colectiv in Marea Britanie impotriva Mastercard

Aproximativ 46 milioane de britanici ar putea primi cate 300 de lire sterline fiecare in cazul in care compania MasterCard pierde procesul in care este acuzata ca a perceput comisioane excesive comerciantilor. In cadrul actiunii, companiei i se solicita despagubiri in valoare de 14 miliarde de lire sterline (16,5 miliarde de euro), transmite Reuters. 

Potrivit documentelor depuse in aceasta saptamana la Curtea de Apel pentru Concurenta, MasterCard este acuzata ca, intre anii 1992 si 2008, a perceput comisioane nejustificat de mari pentru platile cu cardul la comercianti, comisioane care s-au reflectat in preturi mai mari pentru consumatori.

Actiunea in justitie a fost demarata de fostul ombudsman pentru servicii financiare din Marea Britanie, Walter Merricks. Acesta a declarat ca MasterCard a perceput in mod ilegal miliarde de lire sterline sub forma unor comisioane mari in beneficiul sau si in detrimentul consumatorilor, scrie Reuters. 

”A fost aproape o taxa invizibila, iar comportamentul MasterCard in acest caz a fost rusinos. Nu au avut bunul simt sa accepte ca au cauzat pagube consumatorilor", a spus Merricks.

Toti cetatenii afectati sunt parte in proces


Potrivit casei de avocatura Quinn Emanuel, actiunea impotriva MasterCard, prin care sunt cerute cele mai mari daune din istoria Marii Britanii, cade sub incidenta unei legi prin care consumatorii britanici devin automat reclamanti daca nu aleg sa se retraga din proces. Astfel, orice cetatean din Marea Britanie care avea peste 16 ani in perioada 1992-2008 si care a efectuat plati cu cardul, numerar sau cec in intervalul analizat este automat reclamant in acest caz si are dreptul la despagubiri in caz de victorie.

Astfel, daca instana acorda cele 14 miliarde de lire cerute drept despagubiri, fiecare reclamant eligibil ar putea primi peste 300 de lire, reiese din calculele Reuters.

Compania a dezmintit acuzatiile, prin intermediul unui comunicat de presa. "Respingem fundamentele acestei plangeri si intentionam sa ne opunem viguros", se arata in comunicat. 

Si CE a considerat excesive comisioanele pentru plata cu cardul

Actiunea din Marea Britanie vine dupa ce si Comisia Europeana a stabilit, in 2014, ca taxele cerute comerciantilor de MasterCard pentru procesarea platilor la nivelul UE au fost excesive. Un an mai tarziu, autoritatile de la Bruxelles au plafonat comisioanele interbancare la 0,2% din valoarea tranzactiei pentru cardurile de debit si 0,3% pentru cele de credit.

De altfel, entitatile Uniunii Europene urmaresc comisioanele percepute de operatorii de carduri, atat pentru cardurile de credit cat si pentru cele de debit, de mai bine de un deceniu, avertizand in repetate randuri ca modul in care acestea sunt convenite intre operatori incalca principiile concurentei. 

Si compania Visa, principalul competitor al MasterCard a avut dispute cu Comisia Europeana in privinta comisioanelor interbancare, dar in urma cu doi ani a ajuns la o intelegere cu forul european sa reduca aceste comisioane cu procente cuprinse intre 40% si 60%.