Tuesday, August 2, 2016

Ghid pentru clientii si pagubitii Carpatica Asig

ASF a publicat ghidul destinat clientilor si pagubitiilor Carpatica Asig, societate careia i-a fost retrasa autorizatia de functionare. Publicatia include un set de intrebari si raspunsuri pentru situatii cu care se pot confrunta cei care detin o polita la aceasta societate sau cei care au suferit o dauna provocata de un asigurat al acesteia.  

”Printre cele mai importante teme prezentate in cadrul ghidului se numara: masurile de protectie pentru consumatori in cazul declararii falimentului Carpatica, valabilitatea politelor de asigurare incheiate la Carpatica, rolul Fondului de Garantare a Asiguratilor (FGA), termenele pe care asiguratii/pagubitii Carpatica Asig trebuie sa le aiba in vedere etc”, se mentioneaza intr-un comunicat al Autoritatii de Supraveghere Financiara (ASF). 

De asemenea, din ghid, consumatorii pot afla care sunt pasii pe care trebuie sa-i urmeze pentru a recupera creanta de asigurare, cum poate fi denuntata o polita incheiata la Carpatica Asig, respectiv recuperarea sumei aferente perioadei neexpirate a contractului de asigurare, si cum trebuie formulata o cerere catre FGA.

Pagubitii depun cerere la FGA indiferent de momentul daunei

Pentru despagubiri, asiguratii sau pagubitii se vor adresa FGA indiferent daca dauna a fost produsa anterior adoptarii deciziei ASF de retragere a autorizatiei de functionare a Carpatica si pentru care a fost deschis dosar de dauna la asigurator, sau dupa aceasta data, in perioada de valabilitate a contractului de asigurare, se mentioneaza in ghid. 


Cererea la FGA se poate depune din momentul publicarii deciziei ASF pana la implinirea termenului de 90 de zile de la data ramanerii definitive a hotararii de deschidere a procedurii falimentului. ”Persoanele indreptatite la plata despagubirilor de la FGA se pot adresa acestuia si ulterior, daca dreptul de creanta s-a nascut dupa data ramanerii definitive a hotararii judecatoresti de deschidere a procedurii de faliment”, se mai arata in ghidul citat. 

ASF mentioneaza ca va publica termenele aferente falimentului Carpatica, astfel incat clientii respectiv pagubitii sa se poata incadra in limite si sa isi recupereze sumele cuvenite. 

Banii se incaseaza dupa ramanerea definitiva a falimentului

In concluzie, orice asigurat al societatii poate de acum sa depuna la FGA o cerere pentru intreruperea contractului si recuperarea sumei platite pana la expirarea de drept a politei. De asemenea, orice pagubit poate depune o cerere de recuperare a daunei, tot la FGA. Insa in ambele cazuri, solicitantul trebuie sa astepte ramanerea definitiva a deciziei de faliment a companiei pentru a isi primi banii. 

Formularele privind cererile de plata si modul in care acestea trebuie completate vor fi puse la dispozitia solicitantilor de catre FGA. Cererile vor fi ulterior verificate si, cele indreptatite, vor fi aprobate de Fond. 

Creditorii trebuie sa mai stie, insa, ca, potrivit plafonului de e garantare stabilit de lege, FGA poate asigura efectuarea platii in suma de maxim 450.000 lei pentru fiecare creditor de asigurare.

Ghidul ASF mai contine, de asemenea, informatii cu privire la termenele privind preluarea dosarelor de la Carpatica Asig de catre FGA, care sunt creditorii indreptatiti sa solicite indemnizatii/despagubiri sau sursele de informare pentru cei interesati de evolutia procesului de faliment. 

ASF a descis, in data de 27 iulie 2016, retragerea autorizatiei de functionare a societatii Carpatica Asig, ca urmare a constatarii starii de insolventa a societatii, si promovarea cererii de deschidere a procedurii de faliment. Compania se afla in redresare financiara, pe baza de plan, din aprilie 2014, dar nu a reusit sa isi majoreze capitalul sau sa gaseasca un investitor strategic pana la termenele acordat de Autoritate.