Sunday, April 10, 2016

Ghiseul.ro atrage tot mai multi platitori de taxe

Posibilitatea de a obtine pe e-mail datele de acces pentru plata online a taxelor si impozitelor locale a atras, in doar sapte zile, peste 10.000 de contribuabili pe platforma www.ghiseul.ro. Facilitatea este disponibila persoanelor fizice din data de 25 martie 2016. Este necesar, insa, ca si municipalitatea de domiciliu sa fie inrolata in sistem. 
Potrivit Visa Europe, initiativa Agentiei pentru Agenda Digitala a Romaniei (AADR) si a Asociatiei de Plati Electronice din Romania (APERO) de a transmite prin e-mail datele de acces pentru plata online a taxelor si impozitelor locale este un pas major spre un sistem cu adevarat modern de plata a taxelor. „Acesta fereste contribuabilii de drumurile la administratiile financiare si de cozile interminabile la ghisee, oferindu-le o experienta completa de plata online”, se arata intr-un comunicat al Visa. 

Astfel, de la finalul lunii trecute, contribuabilii din Romania, persoane fizice, pot primi direct pe email, in doar cateva minute, datele de acces (utilizator si parol) pentru www.ghiseul.ro daca le solicita online pe platforma prin introducerea unor informatii personale. 

„Practic, sistemul face o dubla verificare a identitatii persoanei care solicita datele de acces, pe baza CNP-ului si a numarului de card, solicitand contribuabilului acordul de a procesa datele furnizate in scopul transmiterii datelor de acces”, se mai arata in comuncat. 

Masura era necesara si indelung asteptata

Conform documentului, faptul ca peste 10.000 de persoane fizice si-au activat conturile pe ghiseul.ro in doar sapte zile (o treime din contribuabili inregistrati in primele trei luni ale acestui an), este o confirmare a interesului crescut fata de platile online si a faptului ca masura era necesara si indelung asteptata. 

In prezent 14 banci sunt inrolate in sistem, dar se discuta si cu celelalte  pentru a da posibilitatea clientilor lor de a obtine datele de acces pentru ghiseul.ro direct pe e-mail, sustine Catalin Cretu, director general pentru Romania, Croatia, Slovenia si Malta, Visa Europe.

Romanii preseaza primariile sa accepte plata online

In comunicatul citat se mai mentioneaza faptul ca peste 2.500 de contribuabili au solicitat la 114 administratii locale sa le dea posibilitatea de a-si plati taxele si impozitele online cu cardul prin ghiseul.ro. 

Principalul avantaj al platii impozitelor si taxelor locale online cu cardul pe ghiseul.ro este ca au posibilitatea de a plati taxele si impozitele locale pentru alte proprietati detinute pe teritoriul Romaniei, cu conditia ca municipalitatea pe raza careia se afla proprietatea sa fie inrolata in sistem.

Numarul municipalitatilor din Romania inregistrate pe platforma a crescut in primul trimestru din acest an cu 25%, la 236, insa ramane redus avand in vedere ca, la nivel national, exista aproximativ 3.500 de primarii. 

In prezent, peste 110.000 de contribuabili au contul activat pe ghiseul.ro. In primele trei luni, romanii au platit prin aceasta platforma taxe si impozite locale in valoare de aproximativ 20 milioane de lei.